Header image

Catedrala „Sf. Alexandru Nevski” din Ungheni – Istorie și actualitate

10:00, luni, 12 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Nouă localitate Ungheni-târg, întemeiată pe moşia boierului Mihail Buznea la mijlocul secolului XIX-lea, diferită ca unitate administrativă şi comunitate umană de Ungheni-sat, a cunoscut o evoluţie ascendentă. Foarte curând, aceasta a atins statutul de urbe, aşa încât, pentru normalitatea spirituală a comunităţii locale era necesară edificarea unei biserici, cu atât mai mult cu cât ridicarea acesteia era dictată de realitatea confesională şi istorică existentă la acel moment,  şi de necesitatea primară, religioasă a citadinilor oraşului în dezvoltare – Ungheni.

Construcţia bisericii

    Istoria bisericii “Sf. Bin. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni se înscrie cu uşurinţă în tabloul evoluţiei generale a vieţii religioase din Basarabia secolului al XX-lea. Aspectele specifice ale acesteia sunt determinate de evoluţia unor evenimente pe plan local.

    Campania de construcţie a căilor ferate, iniţiată de administraţia ţaristă în a II-a jumătate a sec. XIX, a determinat apariţia unui şir de localităţi. Astfel, în perioada anilor 1871-1875, odată cu trasarea segmentului de cale ferată Chişinău-Iaşi, apare o nouă localitate Ungheni-târg. Aici boierul Mihail Buznea a înfiinţat un tîrg agricol. Oamenii se stabileau cu traiul lîngă locurile unde munceau. Ungheniul a fost dintotdeauna aşezat în imediata vecinătate a unor importante căi comerciale din trecut, cum au fost Marele Drum Comercial Moldovenesc şi Drumul Pescarilor.

    Într-o circulară a Direcţiei Generale pentru problemele gospodăriei cu nr. 40/9314, din 1 decembrie 1907, se arăta că la acea dată din 2300 locuitori ai Ungheniului-târg, sub aspect confesional 670 erau creştini-ortodocşi. Necesităţile spiritulae ale acestora erau întreţinute, probabil de cea mai apropiată biserică din zonă – “Sf. Ierarh Nicolae” din  satul Dănuţeni (astăzi cartierul oraşului Ungheni). Având în vedere că numărul menţionat mai sus nu includea copiii familiilor creştin-ortodoxe, credem că la începutul secolului al XX-lea la Ungheni exista o comunitate numeroasă de credincioşi, pentru ale cărei necestităţi spirituale era necesară construcţia unui locaş sfânt propriu.

    În plus nu erau răspîndiţi adepţii altor  confesiuni decît cea ortodoxă, aşa încît să putem spune că poporul nu era creştin ortodox.

    În calitate de motivaţie finală întru edificarea acestuia a servit marcarea, în anul 1903, a unui sfert de veac de la începutul războiului ruso-turc din 1877-1878, pentru eliberarea ţărilor balcanice. Sărbătoarea trebuia să se desfăşoare cu mult fast în toată Basarabia, fiecare comunitate urmând a-şi alege modul organizării acţiunilor dedicate evenimentului. La Ungheni s-a decis că cel mai indicat lucru în acest sens ar fi ridicarea unei biserici ortodoxe. Cu atât mai mult cu cât în anul 1877, aici a venit însuşi ţarul Alexandru al III-lea şi a dat citire declaraţiei de război în faţa trupelor imperiale care urmau să treacă Prutul împotriva Imperiului Otoman.

    În vederea coordonării acţiunilor s-a hotărât formarea unui grup de iniţiativă, numit ,,comitet de construcţie”, care întrunea 12 persoane. Printre ei: V.I. Otmarştein – şeful sectorului 19 al căii ferate, ramura sud-vest, M.S. Manjeron – şeful depoului de cale ferată din Ungheni, A.O. Glembaţki – şef al serviciului de poştă şi telegraf din Ungheni, preotul M. Bârcă, ş.a.

    Membrii comitetului de iniţiativă au anunţat imediat o colectă ale cărei rezultate au fost impresionante. La apelul lansat, au venit donţaii generoase din întreaga Basarabie şi din unele regiuni ale Imperiului Rus. Proiectul iniţiat a sensibilizat întreaga comunitate locală. Odată cu donaţiile băneşti, au venit daruri pentru viitorul locaş şi propuneri de prestare a unor munci pe şantier de către ţăranii din satele Ungheni,  Dănuţeni şi Bereşti.

    Ca dovadă a recunoştinţei pentru jertfele aduse, unui număr de 23 de persoane le-a fost acordat titlul de membru de onoare al comitetului de construcţie. Printre ei se aflau: A. Nesterov, L. Gorgopa, I. Cernoluiski, S. Baliţki, C. Voinovici, H. Anuşi, A. I. Bernardazzi, K.N. Andriopolo, ş.a.

    Deja pe data de 19 iulie 1903 comitetul de construcţie adunase peste 10.000 ruble. Acest fapt a permis să fie efectuate interpelările de rigoare în vederea începerii lucrărilor de construcţie. În zilele imediat următoare, ei s-au adresat Consistoriei religioase din Chişinău, prin intermediul căreia au obţinut aprobarea proiectului şi autorizaţia de construcţie din partea Comisiei Guberniale de Construcţii şi Drumuri.

    Astfel, fiind soluţionate principalele probleme organizatorice, la 30 august 1903, un numeros cortegiu festiv, format din locuitori ai Ungheniului şi satelor învecinate, în fruntea căruia se afla însuşi Episcopul Chişinăului şi Hotinului, IACOB,  (Piatnițki) (26.01.1898 – 12.08.1904) a pornit de la biserica “Sf. Ierarh Nicolae” din Dănuţeni spre Ungheni, cântând psalmi, la locul unde avea să fie edificată viitoarea biserică. Punerea pietrei de temelie şi sfinţirea acesteia s-a făcut în prezenţa unui mare numar de invitaţi importanţi, atît din ţară cît şi de peste Prut: gubernatorul Basarabiei, şeful Direcţiei de jandarmi din Basarabia, consulul şi viceconsulul rus la Iaşi, şeful poliţiei de frontieră din România, ş.a. A fost şi un bun prilej de întărire a prieteniilor dintre Conducătorii prezenţi.

    La insistenţa celor prezenţi, gubernatorul, A. Haruzin a expediat la reşedinţa de vară a ţarului, la Belovej, o telegramă în care se spunea:

    “Astăzi, la staţia de cale ferată Ungheni, a avut loc punerea pietrei de temelie a bisericii “Sf. Cnz. Alexandr Nevski”, în sfânta amintire a zilei de neuitat de binecuvântare pe acel loc, a armatelor ruse, de către adormitul întru Dumnezeu, ţarul Alexandru al III-lea…”.

    Răspunsul a urmat neîntârziat. Fiind semnat de general-aghiotantul ţarului, baronul Fridrexon, acesta conţinea următoarele:

    “La raportul meu despre telegrama Excelenţei Dumneavoastre, Măria Sa, ţarul, m-a însărcinat din numele său să mulţumesc administraţiei locale, comitetului de construcţie şi locuitorilor orăşelului, cu prilejul punerii pietrei de temelie a bisericii”.

    O problemă care provoacă o uşoară neclaritate în cazul edificării acestui locaş este apartenenţa terenului alocat construcţiei, două surse documentare afirmând lucruri diferite.

   Prima versie o aflăm de preotul M. Ceachir. Astfel, în legătură cu punerea pietrei de temelie, într-un scurt raport elaborat de preotul M. Ciachir, atunci membru al Consistoriei religioase din Chişinău, se afirmă, între altele, că terenul pentru construcţia noii biserici a fost donat de către şeful Direcţiei Sud-Vest a căilor ferate, K.I. Nemeşaev, de unde se poate deduce greşit că locul ar fi aparţinut instituţiei pe care acesta o conducea.

    A doua versie o aflăm dintr-un articol  publicat în ziarul “Novoie vremea” din 16 ianuarie 1909, având ca subiect abuzurile proprietarului moşiei Ungheni. Nobilul Mihail Buznea se aminteşte de un incident legat de biserica “Sf. Cnz. Alexandr Nevski”, în care, pentru neachitarea taxei de arendă, acesta a dispus ridicarea unui gard înalt de un arşin în jurul edificiului, împiedicând accesul enoriaşilor la slujbe până la plata integrală de către parohie a datoriilor faţă de el.

    Prin urmare, potrivit acestei din urmă surse, reiese că terenul pe care a fost ridicată biserica aprţinea moşierului localităţii, Mihail Buznea, ultimul descendent al Dinastiei Buznea, care moare ruinat în 1914.

    Pentru a limpezi oarecum lucrurile se cuvine să precizăm că în acel moment unicul proprietar al Ungheniului era nobilul de viţă veche Mihail Buznea. Terenul pe care a fost construită calea ferată în anii 1871-1875 era al acestuia şi a fost concesionat statului pe un termen care, din lipsă de documente, nu ne este cunoscut. Presupunem însă, aşa cum vedem în alte contracte de arendă, încheiate cu numeroşi solicitanţi veniţi să se aşeze cu traiul în localitate la răscrucea secolului XIX-XX, că durata arendării unui teren de pământ la Ungheni era de 25 ani. Faptul că şeful Direcţiei Sud-Vest a căilor ferate, K.I. Nemeşaiev, apărea 1903 ca donator al terenului pentru construcţia viitoarei biserici, ni se pare firesc, deoarece luarea în arendă a unui sector de teren nu excludea dreptul donării sale ulterioare unei alte persoane sau altei instituţii, cu fireasca condiţie  ca ultimul să-şi onoreze la timp obligaţiile faţă de proprietarul de drept al moşiei, inclusiv plata impozitelor. În virtutea acestor constatări, reiese că pământul pe care s-a edificat biserica aparţinea moşierului M. Buznea.

    Lucrările de construcţie au început imediat, în toamna anului 1903. Responsabil de supravegherea respectării normelor tehnice, inexplicabil, a fost numit V. I. Otmarştein. Membru al comitetului de construcţie, acesta era inginer de căi ferate, neavând calificarea necesară conducerii unui şantier de construcţii. În consecinţă, la 19 mai 1905, proprietarul Ungheniului M. Buznea, a sesizat Comisia Gubernială de Construcţii că, din cauza lipsei unei supravegheri calificate, clopotniţa bisericii, nefinisată încă, risca să se dărâme. La nivelul de unire a clopotniţei cu tamburul bisericii apăruse o fisură lată, fapt ce făcuse ca aceasta să se încline vizibil.

    La insistenţa personală a Episcopului, a fost delegat un angajat al Comisiei de construcţii pentru a examina detaliat cazul. Greşelile şi abaterile depistate de către acesta de la proiectul iniţial s-au dovedit a fi minore, astfel că funcţionarul raporta gubernatorului că edificiul nu riscă nimic, iar lucrările, oprite între timp pot fi reluate. Urmând indicaţiile inspectorului gubernial, greşelile au fost înlăturate. Dar, în continuare, cu supravegherea repectării proiectului a fost însărcinat, surprinzător, iarăşi un străin meseriei de constructor – de data aceasta, un funcţionar al poliţiei judeţene Bălţi.

    După depăşirea tuturor neajunsurilor, pe data de 30 iunie 1905, în urma unui control riguros, arhitectul gubernial, G. Cupcea, raporta administraţiei Basarabiei despre rezultatele inspecţiei finale, efectuate la biserica din Ungheni. Concluziile acestuia fiind favorabile, în zilele următaore, a fost întocmit şi semnat actul ce permitea exploatarea edificiului şi începerea oficierii serviciilor divine.

    Deci construcţia bisericii a durat din  30 august 1903, cînd s-a pus piatra  de temelie, pînă la 30 iunie 1905, cînd a fost permisă exploatarea.

    Autorul proiectului pentru biserica ,,Sf. Cnz. Alexandr Nevski”

    Proiectul viitoarei bisreici a fost conceput de către cunoscutul  arhitect rus A. I.  Bernardazzi, descendent al renumitei familii de arhitecţi de origine italiană, stabiliţi la începutul secolului XIX-lea în Rusia. A.I. Bernardazzi a activat aproape 3 decenii în Basarabia. A fost angajat al Comisiei basarabene  de construcţii şi drumuri, unde, timp de 22 de ani, a fost arhitect-şef al oraşului Chişinău. În virtutea acestei funcţii el s-a ocupat îndeosebi de construcţii laice. În Moldova, cu regret, A. Bernardazzi este autorul doar a patru proiecte de locaşuri sfinte: Biserica “Sf. Pantelimon” din or. Chişinău,paraclisul bisericii armene din or. Chişinău, biserica din comuna s. Ustia (Orhei),  şi biserica “Sf. Cnz. Alexandr Nevski”  din or. Ungheni. Puţine la număr, acestea sunt relevante opere de cultură şi arhitectură.

    În momentul când s-a făcut apelul pentru edificarea bisericii din Ungheni, marele arhitect era stabilit deja la Odessa. Cu toate acestea el a răspuns solicitării şi a donat membrilor comitetului de construcţie proiectul viitoare construcţii ecleziastice. Astfel, legat de numele acestei celebre personalităţi în arhitectura secolului XIX – începutul secolului XX, biserica din centru străvechii aşezări de pe malul Prutului, a căpătat o inestimabilă valoare culturală.

    Arhitectura bisericii “Sf. Cnz. Alexandru Nevski”

    Biserica “Sf. Alexandr Nevscki” a fost ridicată în perioada când majoritatea bisericilor moldoveneşti, construite din nuiele şi lut, fiind vechi se ruinau, iar autoritatea ţaristă impunea ridicarea celor noi din piatră, după proiecte tip, elaborate la Sankt-Petersburg. Proiectul standard avizat, numit şi rusesc sau bizantino-rus, prin morfologia sa arhitecturală era străin culturii moldoveneşti. În cazul bisericii din Ungheni însă, A. I. Bernardazzi a reuşit să salveze situaţia printr-un proiect inspirat. Respectând rigorile arhitecturii ecleziastice ruse şi evitând plafonarea impusă de planul acelui timp, el a creat proiectul unei biserici deosebită de tot ce se construia atunci în gubernia rusă Basarabia, totodată împăcînd toate părţile.

    Planul centrist al bisericii din Ungheni este dezvoltat moderat de-a lungul unei axe longitudinale. Arhitecutra edificiului ete dominată de cupola centrală, masivă, căreia i se subordonează şi absida altarului. Aparenta iluzie a unei construcţii greoaie este înlăturată de echilibrul creat de turnul clopotniţei. Având spaţiul central nuanţat puternic pe verticală fapt care generează volum, turnul cu acoperiş piramidal înviorează imaginea bisericii prin supleţea sa. Etajat, sub aspect funcţional, turnul clopotniţei serveşte ca pronaos. Ferestrele alungite orînduite frumos ale cupolei centrale la fel dau o nuanţă de fineţe construcţiei ecleziastice.

    Folosind o structură planimentrică şi spaţială de sorginte rusă, A. I. Bernardazzi a reuşit rezolvări distincte, care nu se regăsesc în arhitectura altor construcţii ecleziastice. Problema simetriei construcţiei a fost soluţionată prin ridicarea a patru turnuleţe, octogonale în secţiune, care flanchează câte două turnul clopotniţei şi absida altarului, servind în acest din urmă caz ca proscomidiar şi diaconicon.

    Intervenţia recentă în planul bisericii, prin ridicarea unei anexe ce permite accesul direct în absida altarului, a schimbat imaginea monumentului. Comodă ca soluţie, aceasta ştirbeşte mult din simetria construcţiei originale.

    Ocrotitorul spiritual  – Sfîntul Binecredincios Mare Cneaz Alexandru Nevski  (hramul bisericii)

    Potrivit tradiţiei creştine, fiecărei biserici i se atribuie numele unui sfânt. Ca fenomen cu impact spiritual, acesta exprimă credinţa unei comunităţi în virtuţile sale protectoare şi mijlocitoare în faţa Bunului Dumnezeu. Adoptându-i numele, instituind adică asupra parohiei hramul său, creştinii o consideră pusă la adăpost divin. Cu atât mai mult cu cât, de regulă, sfântul vine direct din paginile Bibliei. Însăşi noţiunea de hram, derivă din slavonescul – hranitia ocroti. Iar în limba rusă, cuvîntul ,,hram” înseamnă biserică.

    Reieşind, probabil, din anumite realităţi politice existente la acel moment în Basarabia, cât şi din conotaţia istorică atribuită ridicării acestui locaş, patronul spiritual al viitoarei biserici ortodoxe a fost ales “Sf. Alexandr Nevski”.

    Cea mai plauzibilă explicaţie este însă legată de arhitectul bisericii, Alexandru  Bernardazzi, membru al Asociaţiei arhitecţilor din Sankt Petersburg. Conform unei tradiţii, cunoscutul arhitect  a dăruit proiectul cu condiţia ca această biserică să fie în cinstea Sfîntului Alexandru Nevski.

    Apărător al creştinătăţii, cu victorii strălucite la Neva (contra suedezilor), pe lacul Ciud (contra cavalerilor teutoni), la care se adaugă o viaţă evlavioasă, călugăr în ultima parte a vieţii sale, Alexandru  Nevski a fost canonizat în 1381 de către Mitropolitul Kievului şi al întregii Rusii, KIPRIAN.

    Fiind proclamat ocrotitor al Rusiei, “Sf. Cnz. Alexandr Nevski” este venerat doar de biserica ortodoxă rusă. Odată cu lărgirea Imperiului Rus însă, cultul acestuia a fost extins asupra noilor teritorii, inclusiv asupra Basarabiei, a cărei Biserică a fost încadrată în cea rusă după anul 1812. De-a lungul timpului, cultul evlaviosului cneaz a fost impregnat frecvent cu accente politice şi naţionaliste. Sugestiv însă este faptul că, în anii interbelici, autorităţile române au păstrat protectorul spiritual al bisericii din Ungheni neschimbat, păstrat şi după redeschiderea bisericii în anul 1989.

    Hramul catedralei este sărbătorit pe data de 12 septembrie.

    Pictura bisericii

     Simbolismul arhitectural al bisericii este prelungit în interior de pictura murală. Podoabă firească a bisericii, aceasta constituie o completare semantică a cultului liturgic.

    Autorul  picturii originale a bisericii nu este cunoscut. Lucrată în tempera, a fost păstrată integră o perioadă lungă de timp, iar la mijlocul deceniului şase al veacului trecut, când se efectuau reparaţii pentru amenajarea în incinta bisericii a unei săli de sport, din ignoranţă, pereţii au fost acoperiţi cu un strat gros de vopsea.

    Redeschiderea bisericii în anul 1989 impunea necesitatea unor lucrări de restaurare. În cadrul investigaţiilor întreprinse de restauratori, pentru a se informa asupra lucrărilor necesare, în urma unui sondaj au fost descoperite în câteva locuri fragmente ale picturii originale. Aceasta s-a păstrat, se pare, foarte bine, astfel încât se desluşeau imaginile unor sfinţi pictaţi în manieră bizantină.

    Proiectul restaurării bisericii aprobat de Ministerul Culturii, conţinea hotărârea repictării integrale a acesteia. Din ignoranţă însă, în urma unor cercetări superficiale, pictura originală a fost declarată lipsită de valoare artistică. Interpelările adresate Ministrului Culturii şi Preşedintelui ţării de către un grup de intelectuali din Ungheni, în vederea păstrării frescelor originale, au rămas fără rezultat. Acestea au fost date jos şi aruncate, neţinându-se cont că între timp, deveniseră o valoare istorică, dat fiind faptul că în Moldova puţine biserici au reuşit să-şi păstreze pictura originală.

    Pictura în tempera, executată în anii 1989-1992 de către pictorul ieşean N. Stelian, urma tradiţiile şcolii bizantine, însă deteriorarea acesteia într-o perioadă scurtă de timp a impus necesitatea unei noi repictări. Astfel că ultima podoabă murală a bisericii “Sf. Alexandr Nevski” a fost executată în 1998-1999 de către preotul Mihai Garbur din Suceava.

    Cupola joasă şi larg deschisă a bisericii face ca interiorul ei să fie dominat de imaginea lui Iisus Pantocrator într-o ipostază luminoasă, acest element, îndeplinind un criteriu iconografic. Ferestrele largi lasă lumina să cuprindă biserica în formă de cerc perfect. Din nou fiind repspectată regula iconografică, pe pereţi apar imagini ale sfinţilor patriarhi, apostoli, evanghelişti, mucenici, în ordinea corespunzătoare. Executată în manieră realistă, aceasta nu întruneşte trăsături deosebite în pictura murală, dar uimeşte prin naturaleţea gesturilor, prin exactitatea desenului, minuţiozitatea redării dealiilor dar totodată şi simplitatea picturii.

    Prin modul lor de realizare, în perspectivă plată, picturile produc o vagă senzaţie de adâncime dar şi grandiozitate. În spatele imaginii, dominată de personaje sacre sau grupuri situate în prim-plan, sunt redate convenţional grupuri arhitecturale: palate, cetăţi, vegetaţie, ş.a., fapt ce reduce din bidimensionalitatea imaginilor. Caracterul picturii iconografice este unul deosebit, şi nu corespunde normelor generale ale picturii de redare a personajelor.

    Biserica de la întemeiere şi până în prezent

    Lucrările de construcţie fiind demarate în iulie-august 1903, un act de constatare a calităţii execuţiei anunţa Consistoria Religioasă din Chişinău despre finalizarea construcţiei bisericii din centrul Ungheniului la 30 iunie 1905. Sfinţirea acesteia însă a fost efectuată în anul următor (1906), de sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, de către Episcopul Chişinăului şi Hotinului, VLADIMIR.

    Biserica a devenit în scurt timp centrul spiritual al localităţii. Primii săi preoţi au iniţiat pe lângă sfântul locaş cursuri de instruire a copiilor, organizând lecţii de religie. A fost un lucru foarte eficient şi necesar deoarece populaţia devenea mai numeroasă. Astfel, în rapoartele pentru anii 1909-1911 privind educarea spirituală în şcolile de zemstvă din gubernia Basarabia, sunt prezente referinţe elogioase la adresa parohului bisericii “Sf. Cnz. Alexandr Nevski”, G. Melaneţki, care a reuşit mulţi ani la rând să dea cunoştinţe temeinice de religie elevilor de la şcoala feroviară, organizând cu aceştia un cor ce participa la oficierea slujbelor divine.

    Instaurarea administraţiei române în anii  1918-1940 nu a provocat schimbări majore în viaţa religioasă a comunităţii din Ungheni. Preoţii Andrei şi Ştefan, buni păstori spirituali, aşa cum au rămas în momoria oamenilor, au continuat tradiţia cursurilor de instruire religioasă a copiilor.

    Lucrurile au evoluat normal o perioadă lungă de timp, iar atunci când schimbarea de regimuri şi valori a bulverisat viaţa societăţii basarabene, firesc, a fost marcată şi viaţa enoriaşilor din Ungheni.

    Onfensiva armatelor sovietice pe frontala de est în vara anului ’44, în cadrul celui de al doilea război mondial a determinat retragerea în regim de urgenţă a adminstraţiei române din Basarabia. Executând ordinul primăriei locale, slujitorul bisericii “Sf. Cnz. Alexandr Nevski”, M. Cibotaru, a evacuat, cu scopul salvării de la o posibilă devastare, cele mai preţioase lucruri din biserică: icoane, cărţi sfinte, obiecte de cult, toate fiind duse peste Prut, la biserica din satul Prisăcani, judeţul Iaşi, unde se află şi astăzi.

    Împreună cu ceilalţi refugiaţi, pentru a evita inevitabilele persecuţii ce ar fi urmat odată cu instaurarea noului regim, s-a evacuat peste Prut şi preotul Ştefan, parohia rămând pentru un timp fără preot.

    Supravieţuind două războaie mondiale, normalitatea a fost brusc întreruptă de instaurarea regimului sovietic cu toate urmările care au decurs din politica acestuia faţă de religie şi Biserică.

     După ce timp de doi ani nu a avut preot, la 24 septembrie 1946, cu acordul comun al Episcopului Chişinăului şi Moldovei, IERONIM, şi al autorităţilor central, paroh al bisericii “Sf. Cnz. Alexandr Nevski” a fost numit Gh. Piakin, acesta având în grijă şi biserica ,,Sf. Ierarh Nicolae” din Dănuţeni. În cei trei ani, cât a oficiat slujbe la Ungheni, Piakin a fost târât permanent prin birouri pentru completarea de anchete şi formulare, pentru ca, în fine, la 11 septembrie 1949, să fie învinuit  de bigamie şi alungat din biserică.

     În continuare, lucrurile au evoluat după un scenariu bine cunoscut, caracteristic multor biserici din Basarabia dceniului 5-6 al secolului trecut. Eforturile disperate ale enoriaşilor pentru a păstra biserica deschisă au constituit o perioadă lungă de agonie şi au sfârşit cu eşecul acestora. Sfidând realitatea, în iunie 1959, autorităţile locale au dispus închiderea bisericii “Sf. Cnz. Alexandru Nevski”, iar pe data de 15 septembrie 1960, cu acordul episcopului, sfântul locaş a fost retras de pe lista de evidenţă a bisericilor active. În calitate de motiv a fost invocată destrămarea comunităţii de enoriaşi şi existenţa în apropiere, pentru nevoile spirituale ale acestora a bisericii “Sf. Ierarh Nicolae” din Dănuţeni, uitîndu-se ,,cauza” aşa zisei destrămări ale comunităţii.

      Edificiul bisericii a ajuns într-un grad avansat de degradare. Mai mult, pentru a elimina orice problemă incomodă, legată de redeschiderea parohiei, autorităţile au pus la cale aruncarea edificiului în aer, ideie la care s-a renunţat foarte curând, deoarece în martie 1961, executivul raional Ungheni a intervenit către responsabilul de problemele Bisericii Ortodoxe de pe lângă  Consiliul de Miniştri al U.R.S.S., A. Oleinik, cu cererea de a permite amenajarea  în incinta fostului locaş sfânt a unei săli de sport. Pronia dumnezeiască a păstrat biserica. La recomandarea acestuia Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. a decis aprobarea rugăminţii respective. Deschiderea în anii următori a sălii de sport a fost nu doar un sacrilegiu, o pângărire a unui locaş de cult, dar a pus în pericol însăşi existenţa monumentului, riscându-se pierderea iremediabilă a acestuia. Sugestiv în acest sens, cu uşoare conotaţii mistice, a fost faptul că, în timpul reparaţiei superficiale ce precedase deschiderea respective săli de sport, zugravii au fost nevoiţi să aplice multiple straturi de vopsea, pentru a ascunde chipurile sfinţilor pictaţi pe pereţii interior ai bisericii.

       Şansa sfântului locaş a fost că, în anii ’60, un grup de intelectuali din localitate a pornit o campanie în presa locală privind necesitatea întemeierii unui muzeu de istorie. Concomitent, nu încetau insistenţnele enoriaşilor de a redeschide biserica. De aceea, pentru ambele doleanţe, ca soluţie împăciuitoare, autorităţile au găsit de cuviinţă organizarea în incinta bisericii, la 2 iulie 1967, a Muzeului de Istorie şi Etnografie din Ungheni.

      Conştienţi de voaloare acestui monument pentru patrimoniul cultural republican, în anul 1968, în urma unor intervenţii repetate, s-a reuşit declararea bisericii monument de istorie şi arhitectură de importanţă naţională.

      Beneficiind de privilegiile ce le acorda un asemenea statut, în anii următori au fost efectuate lucrări serioase de reparaţie şi conservare în vederea salvării edificiului.

     În anii 1988-1989, în Moldova, ca şi în toată fosta U.R.S.S., au început profunde procese de democratizare a societăţii, în urma cărora  repunerea în drepturi a moralei creştine, după mai bine de patru decenii de prigoană şi restricţii, devine normalitate. Mânaţi de valul noilor realitiăţi, un grup de enoriaşi din Ungheni a început, la mijlocul anului 1988, să revendice dreptul legitim de recăpătare a bisericii. Deoarece sovietul orăşănesc tergiversa intenţionat soluţionarea problemei, petiţionarii au fost nevoiţi să aştepte decizia Moscovei. În luna mai 1989, enoriaşii au obţinut avizul pozitiv, astfel că sfântul locaş a fost redat menirii sale fireşti.

     Reparaţia capitală a bisericii s-a efectuat cu suportul credincioşilor şi sub supravegherea parohului bisericii, proaspăt numit, Pr. Ioan Porcescu. În anul 1991,  de sărbătoarea Sfîntului Alexndru Nevschi, după sfârşitul lucrărilor de reparaţie, biserica a fost sfinţită de un sobor de 12 preoţi, conduşi de Mitropolitul, Înalt Prea Sfinţitul VLADIMIR.

    Parohia „Sf. Cnz. Alexandr Nevski” a redevenit nu numai centrul spiritual al oraşului Ungheni, dar şi simbol al acestuia, destinul ei fiind identificat, foarte des cu destinul localităţii.

     Din iniţiativa şi sub conducerea parohului bisericii, Pr. Ioan Porcescu, au fost iniţiate  acţiuni de caritate. Au fost relaţii bune cu organele de asistenţă socială, cu Crucea Roşie. Sub îngrijirea parohului bisericii, la Biblioteca Centrală din Ungheni, „Dimitrie Cantemir”, a fost deschis un compartiment de carte creştină şi un curs de lecţii de religie. Timp de opt ani (1991-2000), biserica „Sf. Cnz. Alexandr Nevski” a îndeplinit funcţia de protopopiat.

     Prin Decizia nr. 76 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 6 octombrie 2005, arhimandritul PETRU a fost numit Episcop de Nisporeni, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. (jurnal  № 76 )

    La 12 noiembrie 2005, în Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Mănăstirea Căpriana, a avut loc chemarea la treapta de episcop (ipopsifierea) a arhimandritului PETRU.

    La data de 13 noiembrie 2005 a fost hirotonit în treapta de arhiereu şi i s-a acordat titlul de ,,Episcop de Nisporeni, Vicar al Mitropoliei Chişinăului”. Prohirisirea  a fost oficită de către  Preafericitul  ALEXEI al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, în oraşul Chişinău, în catedrala mitropolitană ,,Naşterea Domnului”.

    Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 6 octombrie 2006 (jurnalul nr. 105), Episcopul PETRU a fost numit la catedra Eparhiei nou înfiinţate, ,,de Ungheni şi Nisporeni”.

    La 21 august 2007, Episcopul PETRU, conform hotărârii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Ruse (jurnalul 82), a fost eliberat de la catedra eparhială de Ungheni şi Nisporeni fiind numit Episcop de Hâncu, vicar al Mitropoliei Chişinăului.

     Prin decizia Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 24 decembrie 2010 (revista nr. 122) Preasfinţitul PETRU a fost repus în funcţia de Episcop de Ungheni şi Nisporeni.

     Paroh al bisericii devine Episcopul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni. Cu toate hotărîrile şi decretele de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse şi de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, fostul paroh, preotul Ioan PORCESCU, nu a dorit să arate supunere faţă de Ierarhia superioară Bisericească şi faţă de Episcopul PETRU, numit ,,de Ungheni şi Nisporeni”. Pentru neascultare şi organizare de manifesturi de denigrare a Bisericii, a fost eliberat din funcţia de paroh.

    La data de 3 aprilie 2011, Bisericii „Sf. Bin. Cnz. Alexandr Nevski” i s-a atribuit statutul de catedrală episcopală.

     Statutul de catedrală înseamnă că serviciul divin va fi oficiat de episcop și totodată va fi modificat și programul. Acum slujbele se vor ține în fiecare zi, nu doar duminicile și de sărbători, cum era anterior. Acum în fiecare zi se oficiază Sfînta Liturghie, cu Proscomedia, cu Rugăciuni pentru vii şi pentru cei adormiţi, credincioşii putînd să se roage oricînd.

     Din anul 2010, odată cu repunerea în funcţie a Arhiereului, s-au intesificat foarte mult lucrările cu caracter pastoral, misionar, social şi liturgic, cuprinzînd tot un numar mai mare de credincioşi. În prezent oraşul are aproximativ 37 mii locuitori, iar raionul Ungheni are aproximativ 117 200 locuitori.

      Noua înfiinţată Episcopie de Ungheni şi Nisporeni, pe lângă mănăstirile aflate sub jurisdicţia sa canonică are şi mănăstirea Hârbovăţ. Prea Sfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, dimpreună cu consiliul eparhial, dorind să-i dea o cinste însemnată icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hârbovăţ, doreşte să construiască o viitoare Catedrală episcopală în cinstea acestei sfinte icoane a Maicii Domnului. Pentru a primi ajutorul Maicii Domnului în împlinirea acestui proiect, PS. Petru  a adus copia sfintei icoane a Maicii Domnului de la Mănăstirea ,,Sf. Teodor Tiron” din Chişinău, dăruită fiind de către protoiereul mitrofor Teodor Roşca, duhovnicul mănăstirii Ciuflea. Procesiunea aducerii sfintei icoane din Chişinău în Ungheni s-a desfăşurat într-un mod solemn, plin de credinţă şi rugăciune. Acest pelerinaj ne duce cu gândul la pelerinajele ce se făceau în timpurile trecute când Sfânta Icoană era dusă în procesiune la Catedrala Mitropolitană din Chişinău, în sărbătoarea Acoperemântului Maicii Domnului, unde stătea în timpul iernii în biserica Mitropoliei, iar după sărbătoarea Învierii Domnului era readusă la mănăstirea Gârbovăţ.

   Procesiunea aducerii Sfintei Icoane a Maicii Domnului de la Mănăstirea Ciuflea din oraşul Chişinău în oraşul Ungheni a început pe data de 08 Septembrie 2012, cu un Te Deum la catedrala Mănăstirii ,,Sf. Teodor Tiron” din Chişinău. Procesiunea a avut loc într-un mod solemn, parcurgându-se  întreg traseul de la Chişinău spre Ungheni pedestru, de către preoţi şi creştini. Pe parcursul întregului traseu, Sfânta Icoană a fost întâmpinată în satele prin care a trecut de către preoţi şi creştini. Aceştia s-au rugat Maicii Domnului, cerându-i să-şi reverse mila Sa în sufletele  şi viaţa lor. Creştinii veniţi la acest pelerinaj, se puneau în genunchi alcătuind o coloană, peste care trecea icoana. Traseul spre oraşul Ungheni a durat patru zile, în ziua a patra, dimineaţa, Sfânta Icoană a fost întâmpinată la porţile oraşului Ungheni de către Prea Sfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu clericii protopopiatului Ungheni şi credincioşii adunaţi. După întâmpinarea sfintei icoane, de către episcop, preoţi şi credincioşi, a fost dusă la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bin. Cneaz Alexandru Nevski”. Sfânta icoană se va afla la această catedrală, până ce cu ajutorul Maicii Domnului, va fi construită viitoarea catedrală episcopală din oraşul Ungheni în cinstea acestei Sfinte Icoane, unicul ,,hram” în Republica Moldova.

     Episcopul de Ungheni şi Nisporeni, PETRU, este şi paroh al Catedralei Episcopale ,,Sfîntul Binecredincios  Cneaz Alexandru Nevski” pînă în prezent, avînd o deosebită grijă de biserica văzută şi Biserica ca adunare, compusă din credincioşii  oraşului Ungheni.

     Prin străduinţa parohului catedralei episcopale, Episcopul PETRU, în perioada anilor 2011-2015, s-au făcut următoarele activităţi:

·        s-a schimbat iconostasul bisericii, cu toate icoanele lui, care era în stare agravată, înnegrit, neraparat pînă la final, iconostul nou-instalat este de culoare albă, din plăci de marmura, schimbînd tot ascpectul bisericii, dîndu-i o expresie vie a interiorului bisericii;

·        s-a instalat prestol aurit;

·        au fost  aduse complect de Sfinte Vase;

·        au fost reînnoite şi coplectate sfinţeniile de pe Sfînta Masă: chivot, Cruci de mînă şi Cruci de Prestol;

·        s-a reînnoit şi completat inventarul bisericesc. Astfel s-au adus în biserică:

o   sfeşnice;

o   tetrapoade;

o   chivot lucrat iscusit în lemn şi aurit, pentru icoana Maicii Domnului Făcătoare de minuni de la mănăstirea Hârbovăţ;

o   chivot lucrat iscusit în lemn şi aurit, pentru icoana sfîntului ocrotitor ,,Sf. Bin. Cnz. Alexandru Nevski”;

o   candele;

o   icoane;

o   cărţi de cult;

o   şi alte obiecte sfinte.

·        s-a pus o răstignire pe teritoriul bisericii, iar cele două care erau au fost reparate capital;

·        şi alte activităţi.

     Din data numirii Preasfinţitului PETRU, ca Episcop de Ungheni şi Nisporeni, în fiecare zi de miercuri, la orele 07.00, în catedrală se oficiază Acatistul ,,Icoanei Făcătoarei de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Hârbovăţ”, înaintei sfintei icoane a Maicii Domnului. Slujba este oficiată de Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni şi de slujitorii catedralei.

    În prezent în catedrala episcopală, pe lîngă Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăţ, mai sunt şi alte sfinţenii. Este o icoană a Sfîntului Alexandru Nevschi, care se consideră fiind cea mai veche icoană a bisericii. Cu străduinţa Episcopului, în catedrală au fost aduse spre închinare moaştele Sfîntului Pantelimon şi a Sfîntului Luca al Crimeii,  doctori fără de arginţi. Periodic în catedrală se aduc moaşte la diferiţi sfinţi din toată lumea. În anul 2015 a fost adusă o parte din Crucea Mîntuitorului Iisus Hristos.

     Catedrala episcopală ,,Sfîntul Binecredincios  Cneaz Alexandru Nevski”, o perlă a oraşului Ungheni şi o deosibită casă a Domnului, şi astăzi satisface necesităţile primare religioase ale poporului majoritar creştin ortodox. Ea este o fortăreaţă duhovnicească a oamenilor din regiunea Sud-Vestică cît şi al întregului popor moldav.

BIBLIOGRAFIE:

I.                  Izvoare primare:

Limba română:

1.     IUCAL Vasile, GURDIȘ Ludmila, ,,Parohia ,,Sf. Alexandru Nevski” Ungheni”, – un veac de existență”,Ungheni, 2003

2.     CORLĂTEANU-GRANCIUC Silvia, ,,Documente referitoare la istoria localităților Bâcovăț, Cornești,  Pîrlița, Ungheni // Pyretus, Anuarul Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni”, nr. 1, 2000, pag. 129

3.     M.I.E.U. (Muzeul de Istorie și Etnografie din Ungheni), Colecția Documente, inv. 2732, dos. 1,  f. 5, f. 10, f. 26, f. 28.

Limba Rusă:

1.     ,,Памятники архитектуры Модавии (XIV – нач.  XX в.) editura Timpul, Chișinău, 1986

2.     ЧЯКИР М. ,,Торжество закладки храма на станции Унгени”, Кишиневские епархиальные ведомости, No. 1-2, год 36, 1-15 январеа

II.               Alte izvoare:

1.     Arhiva Națională a Republicii Moldova, F. 6, inv. 4, dos. 1004, f. 4

2.     Ziarul raional ,,Octombrie”, din 7 septembrie, Ungheni, 1968

3.     Ziarul regional  ,,Expresul”,  din 17 noiembrie, Ungheni, 2010

4.     Ziarul regional  ,,Expresul”,  din 5 aprilie, Ungheni, 2011

5.     ,,Годовой отчет о законодательстве и духовнонравственном воспитании в земских губертских училищах Бесарабскои губернии,  Кишинев, 1909

6.     ,,Годовой отчет о законодательстве и духовнонравственном воспитании в земских губертских училищах Бесарабскои губернии,  Кишинев, 1910

7.     ,,Годовой отчет о законодательстве и духовнонравственном воспитании в земских губертских училищах Бесарабскои губернии,  Кишинев, 1912

8.     Sursa web www.episcopia-ungheni.md , [accesat 01.09.2015]

9.     Sursa web https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Bernardazzi [accesat 01.09.2015]

articol  îngrijit de Preot Nicolai BOIAN, magistru în Filologie

Contact Form Powered By : XYZScripts.com