Header image

Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei și-a sărbătorit Hramul

17:33, joi, 19 decembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

În ziua pomenirii Sfîntului Ierarh Nicolae, la 19 decembrie 2013, Catedrala Arhierească din orașul Orhei s-a aflat în veșmînt de sărbătoare cu prilejul hramului. Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată în ziua praznicului de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un numeros sobor de slujitori din cuprinsul Eparhiei de Edineț, a Blagociniei Orhei și Blagociniei de Soroca. La serviciul divin a participat și mulțimea enoriașilor sfîntului locaș, care au venit să mulțumească pentru ajutorul primit în anul ce s-a scurs și să ceară și în anul viitor mijlocirile și ocrotirea Sfîntului Ierarh Nicolae. După citirea pericopei evanghelice, cu binecuvîntarea Ierarhului, clericul Catedralei prot. mitr. Emil Bulgac, a rostit un cuvînt despre pilda de smerenie, neagonisire și iubire altruistă față de aproapele, pe care ne-o oferă viața Sfîntului Nicolae. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Samon Țîmbaliuc a fost prohirisit în treapta de preot, oferindu-i în dar la final, un Acatistier și un Molitfelnic.

Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu și Sfîntului Ierarh Nicolae pentru toate binefacerile Sale și belșugul harului Său revărsat asupra acestei catedrale, a slujitorilor și a enoriașilor care se roagă aici.

La final, Prea Sfințitul Nicodim a adresat un cuvînt de felicitare credincioșilor cu prilejul hramului, îndemnînd pe toți să urmeze exemplul vieții și să ceară cu multă credință ocrotirea și mijlocirile acestui mare Sfînt al Ortodoxiei, căci pentru multa îndrăzneală ce a dobîndit-o în fața lui Dumnezeu, el niciodată nu întîrzie să vină în ajutor. De asemenea, la ceas de sărbătoare nu au fost uitați nici ctitorii și binefăcătorii sfîntului locaș, care au fost apreciați de către prea Sfințitul Nicodim cu distincții bisericești.

Toți credincioșii prezenți la slujbă au fost invitați să ia parte la o agapă de sărbătoare oferită cu mult drag de un grup de enoriașe ale Catedralei „Sf. Nicolae” din Orhei.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Contact Form Powered By : XYZScripts.com