Header image

Articole din rubrica Acatiste, Articole, Luca al Crimeei, Rugăciuni

Acatistul Sfântului Ierarh Luca al Crimeii – doctor fără de arginţi

Troparul Sfântului Ierarh Luca, glasul al III-lea: Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă a călugărilor şi a mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre. Troparul Sfântului Luca Doctorul,…

8:00, sâmbătă, 11 iunie, 2016 | Continuarea

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea: Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot…

11:28, luni, 6 iunie, 2016 | Continuarea

Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de…

5:27, vineri, 3 iunie, 2016 | Continuarea

Încrederea în Dumnezeu are drept mamă credinţa

Părinte, simt o nesiguranţă, un stres. -Asigură-te, bre, copilaşule, în Dumnezeu. Ştii nu­mai de asigurarea maşinii? Asigurarea lui Dumnezeu n-o ştii? Fă-ti cruce şi, înainte de a face orice, spune: “Hristoase al meu. Maica Domnului, ajută-mă!”. Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinţează pe sine lui Dumne­zeu, primeşte mereu…

9:40, luni, 16 mai, 2016 | Continuarea

Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos pentru pruncii avortați

Mergând la locul de rugăciune, în faţa icoanei, aprinde candela şi o lumânare de ceară; dacă se poate, aprinde într-o căţuie şi puţină tămâie curată şi, cu mintea trează, fa-ţi semnul crucii de trei ori, zicând de fiecare dată: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.După aceea să stai puţin, în…

10:55, duminică, 17 aprilie, 2016 | Continuarea

Despre acatiste şi paraclise

Acatistele sunt rugăciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfinţilor pe lângă Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbăvi la vreme de nevoie şi de necaz. Ele nu fac parte din rânduiala celor şapte Laude şi nici din celelalte slujbe ale sărbătorilor de peste an, ci se citesc la orice vreme, în afara…

10:55, sâmbătă, 16 aprilie, 2016 | Continuarea

Programul de rugăciune acesta este: Permanent!

– Vorbiţi-ne de un program de rugăciune. Cum să ne ordonăm, cum să ne disciplinăm? – Da. Programul acesta este: Permanent! – Dar atunci când trebuie să învăţăam pentru şcoală, cum să ne mai facem rugăciunile? – Atunci când ai o meserie, fie că eşti medic, că eşti elev, că eşti student, că eşti profesor,…

5:20, duminică, 17 ianuarie, 2016 | Continuarea

Cât timp trebuie să mă rog ca să fiu mai aproape de Dumnezeu?

Nu se poate stabili cât trebuie să se roage cineva. De ce? Pentru că oamenii au viaţa lor foarte diferită, cu obligaţii foarte diferite. Mă gândesc la părinţii mei…Părinţii mei au fost foarte muncitori; sfinţi n-au fost, dar oameni cumsecade au fost. (…) A venit cineva la mine şi îmi zice: „Părinte, eu citesc în…

6:10, duminică, 10 ianuarie, 2016 | Continuarea

Acatistul Sfinților Noi Mucenici de la Optina, Vasile, Terapont și Trofim

Condac 1 Aleși de Hristos Domnul la viața monahicească, Sfintilor Părinți Vasile, Terapont și Trofim,ați urmat calea îngustă a Celui Răstignit, luând jugul cel bun al lui Hristos și povara celor ce pentru El au suferit, cununa mucenicească primind și la odihna cea veșnică ajungând; nu ne uitați pe noi, frații voștri mai mici, care…

10:57, luni, 4 ianuarie, 2016 | Continuarea

“Doamne, iubit-am bună-cuviinţa casei Tale…”

În fiecare miercuri şi vineri după-amiaza, după terminarea slujbei, Părintele mai rămânea în biserică pentru a ne învăţa. Ne spunea: – Datoria mea de preot este să vă învăţ, fiindcă neînvăţarea este pricina că oamenii nu mai ştiu nimic, se mărginesc la tot ce este uşor şi material, la acatiste, pomelnice şi lumânări. Nici lumînarea…

5:40, miercuri, 9 septembrie, 2015 | Continuarea

Acatistul Sfinților Mucenici din familia împărătească Romanov

Condacul 1 Alesilor si de toata lumea laudati tari mucenici, mijlocitori ai pamantului rusesc si rugatori sfinti ai poporului rus, dreptcredinciosului tar Nicolae, tarinei Alexandra si copiilor lor Olga, Tatiana, Maria, Anastasia si Alexei, cantare de lauda sa le aducem, cu credinta si cu dragoste. Pentru ca aveti indrazneala catre Domnul, care v-a proslavit, ocrotiti-ne…

11:55, vineri, 17 iulie, 2015 | Continuarea

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Achilina

Troparul Sfintei Muceniţe Achilina, glasul al 4 lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Achilina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez…

9:11, vineri, 26 iunie, 2015 | Continuarea

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi către Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi al Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea…

9:40, marți, 23 iunie, 2015 | Continuarea

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Chiril, patriarh al Alexandriei

Troparul Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, glasul al 8-lea: Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curaţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Ierarhe Chiril, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Cântarea l,…

10:12, luni, 22 iunie, 2015 | Continuarea

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul, Egumenul Mănăstirii Midichiei

Troparul Sfântului Cuvios Nichita Mărturisitorul, Egumenul Mănăstirii Midichiei, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nichita, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Troparul Sfântului Cuvios…

7:28, sâmbătă, 6 iunie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com