Header image

Articole din rubrica Biblioteca, Cărţi Ortodoxe, Citate și cugetări, Familia

Sf. Teofan Zăvorâtul – Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

Facă-se voia Domnului! Să se împlinească şi cu dumneavoastră voinţa Lui cea bună! Aveţi credinţa şi întipăriţi-vă adânc în inimă că nu există nimic fără Dumnezeu, până în cele mai mici amănunte. Toate sunt la El rânduite. Datoria noastră este să le îndreptăm pe toate spre mântuirea sufletului şi să reţinem din toate foloase sufleteşti, în aceasta stă toată înţelepciunea…

5:29, luni, 1 aprilie, 2013 | Continuarea

Avva Efrem Filotheitul: Sfaturi duhovnicești despre iertare

Pe pamant, nimeni nu este lipsit de pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam povara pacatelor care ne-au doborat, pentru ca n-am luat aminte la patimile si neputintele noastre. Toti avem nevoie sa primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem cuvantul Evangheliei, care zice: “Daca veti…

9:00, sâmbătă, 16 martie, 2013 | Continuarea

Decalogul Părintelui Savatie Baștovoi

1. Să nu uiţi că trebuie să mori Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă…

12:29, sâmbătă, 16 martie, 2013 | Continuarea

Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog

“Faţă de Dumnezeu trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa curată, ca toate câte le ştii că nu slujesc Lui, să nu le faci; faţă de părintele tău, ca să faci tot ce îţi spune potrivit scopului pe care-îl urmăreşte, neadăugând şi netăind nimic; faţă de oameni trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa, ca cele ce tu le urăşti, altuia…

10:41, miercuri, 13 martie, 2013 | Continuarea

Cuvinte despre folosul mărturisirii, adunate de la Sfinţii Părinţi

Cînd vin gîndurile rele, grăbeşte a le izgoni prin mărturisire; nu te ruşina să mărturiseşti păcatele tale, fiindcă mărturisindu-le părintelui tău, vei zdrobi capul şarpelui (1, 7). Nimic nu-l bucură pe Dumnezeu atît de tare, ca întoarcerea noastră şi trecerea de la rău la bine; mărturiseşte-ţi cu îndrăzneală şi credinţă toate păcatele tale, precum zăpada…

11:57, duminică, 9 decembrie, 2012 | Continuarea

Sfinţii părinţi despre post

POSTUL – PĂZITORUL SĂNĂTĂŢII NOASTRE Săracilor, primiţi postul, tovarăşul vostru de casă şi de masă! Slugilor, primiţi postul, odihna necontenitelor voastre osteneli! Bogaţilor, primiţi postul, doctorul care vă vindecă bolile ce vă vin din pricina prea multelor mâncăruri, postul care, prin schimbarea mâncărurilor, vă face mai plăcute bucatele de care vă săturaserăţi din obişnuinţă cu…

10:21, sâmbătă, 8 decembrie, 2012 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com