Header image

Articole din rubrica Citate și cugetări, Nicolae Steinhardt

Să trudim pentru Dumnezeu, și Dumnezeu va trudi pentru noi

Înţelepciunea popoarelor de mult a înţeles că între prostie şi credinţă e o prăpastie. Proverbul german: Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună, dar timonierul trebuie să fie la cârmă. Proverbul englez: Dumnezeu dă mâini, dar nu construieşte poduri. Proverbul danez: Dumnezeu hrăneşte păsările care dau din aripi. Proverbul ceh: Cel căruia Dumnezeu i-a descoperit locul unde se…

4:49, sâmbătă, 8 iulie, 2017 | Continuarea

Orice dăruim – aceasta vom primi

Prezenţa lui Dumnezeu înseamnă prezenţa îndurării, iubirii, prezenţa îmbrăţişării lui Dumnezeu. Noi suntem cauza pentru care nu suntem îmbrăţişaţi de Dumnezeu, nu primim dragostea Sa şi astfel rămânem lipsiţi sufleteşte şi suferim. Şi toate acestea – pentru că nu avem legătură sufletească cu Dumnezeu.            Dumnezeu este lumină; dacă noi simţim întuneric, înseamnă că nu…

11:34, miercuri, 5 iulie, 2017 | Continuarea

Tot răul vine de la necredinţă

Gheronda, văd că unii oameni care nu cred în Dumnezeu sunt stăpâniţi de o dorinţă puternică de a cunoaşte lumea, de a călători, de a se distra. – Când omul nu crede în viaţa de apoi, caută să cunoască lumea, să se bucure în această viaţă ba de una, ba de alta. Şi în cele…

12:48, marți, 4 iulie, 2017 | Continuarea

Mila să-ţi sporească în suflet…

Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te bârfit şi nu bărfi. Fii blând şi nu fi zelos în rău…Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii…

7:49, luni, 3 iulie, 2017 | Continuarea

Babele cu descântecele lor

Încă de mult, oamenii aleargă pe la babe care descântă pentru lecuirea unor boli. Se întâmplă altădată ca omul să spună că nici un doctor nu a putut să-l ajute, dar baba l-a vindecat. Prin ce mijloace, În ce fel? Ea a citit o rugăciune, nişte descântece şi boala a trecut. Dar, privită cu atenţie…

7:44, luni, 3 iulie, 2017 | Continuarea

Dumnezeu nu-Şi iubeşte numai copiii plini de har, ci şi pe cei slabi duhovniceşte

Oare Dumnezeu aşteaptă vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem însă copiii Lui şi El ne iubeşte pe toţi la fel. Am văzut odată un tată care avea şi un copilaş puţin cam nătâng căruia îi curgea nasul, iar el şi-l ştergea cu mâneca, dar îl srângea în braţe şi pe acesta, şi-l săruta şi-l…

9:26, joi, 29 iunie, 2017 | Continuarea

Două porunci care cuprind toată legea şi toţi proorocii…

Dar mai mare decât toate este dragostea ca desăvârşire în Dumnezeu şi ca una care dăruieşte desăvârşitele premii, căci dragostea nu poate face rău aproapelui, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu gândeşte răul, ci dragostea este plinirea legii. Dragostea Îl pleacă spre milostivire pe…

11:45, marți, 27 iunie, 2017 | Continuarea

Cum îi vedem pe ceilalţi, aşa ne dă Dumnezeu…

Prima dată când mă duc la chilie, să mă iert cu aceia cu care am făcut ascultarea, fie că am ceva cu cineva, fie că nu am, eu să zic: „Blagosloviţi şi mă iertaţi pe mine, păcătosul, poate am suparat cu ceva“. Şi el (ei) zic: „Dumnezeu să te ierte“. Şi când mp duc la…

7:50, marți, 20 iunie, 2017 | Continuarea

Fericirile Sfântului Paisie Aghioritul

1. Fericiţi sunt cei care L-au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu, împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ. 2. Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască as­cunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică. 3. Fericiţi…

7:25, luni, 19 iunie, 2017 | Continuarea

Lucrarea tăcută a lui Dumnezeu

Sunt foarte mulţi oameni care lucrează de di­mineaţă şi până seara la lumina soarelui, fără ca să privească la soare, fără să simtă soarele, fără să cugete măcar o dată la soare! Sunt foarte mulţi oameni care îşi petrec vea­cul lor în lumina, puterea şi cu ajutorul lui Dum­nezeu, fără ca să privească la Dumnezeu,…

3:45, luni, 19 iunie, 2017 | Continuarea

Ai iubit?

Suntem împreună, suntem în iubire, suntem în jertfire, suntem în căință. Iată că datorită harului lui Dumnezeu vom și cuceri ceva. Să ne mulțumim cu puțin, dar să nu încetăm să fim primii, adică în asalt pentru Împărăție. Nu ne va întreba nimeni cât am făcut, dar ne vor întreba cândva, chiar și diavolii, de…

11:05, sâmbătă, 10 iunie, 2017 | Continuarea

Când Îl găsești pe Hristos, nimic nu te mai poate dezlipi de El

O ce dar mare este să trăieşti o viaţă îngenuncheată la picioarele Domnului! O, cum nu cunoaşte lumea această viaţă! O, cum nu ştie dulceaţa, pacea, bucuria şi puterea ce se pogoară de sus, din Cer, peste cel ce trăieşte o viaţă îngenuncheată la picioarele Domnului! Lumea nu-L cunoaşte pe Mântuitorul, de aceea nu cunoaşte…

4:35, joi, 8 iunie, 2017 | Continuarea

„Să nu-ţi pierzi curajul dacă nu ţi se va împlini îndată cererea”

Dumnezeu cunoaşte inima celor care se roagă. Aşadar – va spune cineva – ce nevoie are Dumnezeu de cererea noastră? Nu ştie El de ce avem trebuinţă? Deci, ce nevoie (este) de cerere? Dumnezeu cunoaşte, într-adevăr, ceea ce ne trebuie şi ne procură din belşug toate bunurile materiale, spre a ne bucura de ele, şi,…

6:50, luni, 5 iunie, 2017 | Continuarea

Totul stă în a vrea şi a nu vrea

Lumea se influienţează repede spre bine, căt şi spre rău. Spre rău se influienţează mai uşor, pentru că acolo ajută şi diavolul. Spune, de pildă, unuia să lase fumatul pentru că îl vatămă. De îndată ce se vor hotărî să-l lase, diavolul va merge şi-i va spune: Ţigara cealaltă are mai puţină otravă, cealaltă are…

9:55, luni, 29 mai, 2017 | Continuarea

Judecând pe cel de lângă noi, chiar și cu un oftat, ne facem asemenea cu antihrist

Oare știm noi că, judecând pe cel de lângă noi, chiar și cu un oftat, ne facem asemenea cu antihrist? Povestit-a un bătrân că: Șezând eu odinioară într-o pustie prea adâncă, a venit un frate de la chinovie pentru cercetare. Deci îl întrebam pe el: Cum se află părinții? Și îmi zice: Bine, cu rugăciunile…

6:00, luni, 29 mai, 2017 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com