Header image

Articole din rubrica Articole, Educație religioasă

15 lucruri înțelese greșit despre credința ortodoxă

Fiindcă de foarte multe ori criticile aduse credinței ortodoxe în particular și credințelor religioase în general, se încadrează în anumite tipare comune, considerăm că este oportună clarificarea unora din acestea, cel puțin la nivelul unei direcții de răspuns. Unele din punctele de mai jos necesită și vor primi o tratare mai detaliată cu alte ocazii….

9:00, luni, 22 ianuarie, 2018 | Continuarea

Ce este Biserica?

Biserica este loc de adunare a celor Cerești și celor pământești. Ne naștem pe pământ pentru cer. Cei care și-au trăit veacul trec de aici în celălalt veac și, petrecând acolo, fie cer ajutorul nostru, fie devin ei înșiși în stare să ne ajute. Atât una, cât și cealaltă presupun că trebuie să fie un…

12:31, marți, 16 ianuarie, 2018 | Continuarea

Doina (Mihai Eminescu): De-i suna din corn o dată, Ai s-aduni Moldova toată,

(…) Ştefane, Măria ta, Tu la Putna nu mai sta, Las’ arhimandritului Toată grija schitului, Lasă grija sfinţilor În sama părinţilor, Clopotele să le tragă Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, Doar S-a-ndura Dumnezeu, Ca să-ţi mântui neamul tău! Tu te-nalţă din mormânt, Să te-aud din corn sunând Şi Moldova adunând. De-i suna din corn o dată, Ai s-aduni…

6:34, luni, 15 ianuarie, 2018 | Continuarea

Cinci minute

O mamă avea un băiat foarte silitor, student la universitate, de unde-i aducea cele mai frumoase rezultate. A venit un război şi băiatul a fost chemat să plece pe front. Fiindcă era un om integru, s-a dovedit a fi un erou. Şi-a dat viaţa pentru patrie. Mamei i s-au trimis veşti despre eroismul său şi…

11:18, sâmbătă, 30 decembrie, 2017 | Continuarea

„L-am aflat pe Hristos!” a strigat chirurgul plângând

O minune cutremurătoare săvârșită într-un spital  Un oarecare copil a fost adus la urgența unui spital. După analizele făcute în grabă, medicul a hotărât următoarele, spunându-i totodata și copilului:  – Îți voi deschide inima… Atunci copilul l-a întrerupt dintr-o data și i-a spus:  – Înlăuntrul inimii mele Îl veți găsi pe Hristos. Chirurgul l-a privit…

10:05, duminică, 17 decembrie, 2017 | Continuarea

Când seara tu te rogi…

Când seara tu te rogi copile – Rugăciune către Sfântul Înger păzitor *** Când seara tu te rogi, copile, alături de măicuţa ta, în jurul tău stau îngeraşii, dar, de te uiţi, ei vor zbura. Când cânţi cântările frumoase, ce Domnului Iisus Îi plac, cu tine cântă îngeraşii, dar, dacă taci, şi dânşii tac. Când…

8:38, joi, 14 decembrie, 2017 | Continuarea

Învaţă de la furnică

Se zice că odată Timur (sau Timur-Ian, 1336-1405), fiind urmărit de adversari, a fost nevoit să se ascundă sub ruinele unei case. Cât a stat ascuns, el a urmărit munca unei furnici, care se necăjea să ridice pe perete un grăunte ce era de două ori mai mare ca furnica. De şaizeci şi nouă de…

9:00, marți, 12 decembrie, 2017 | Continuarea

Copiii trebuie să fie învățați să postească încă de mici

Nasterea de prunci implica mai ales obligatia parintilor de a-si dedica viata educarii copiilor in credinta si dragoste de Dumnezeu. Precum educatia unui copil incepe inca din pantecele mamei lui, tot asa, trairea unei vieti curate se impune copilului inca din primele clipe de viata. Astfel, tot ce simte copilul, tot ce vede si aude,…

2:20, marți, 12 decembrie, 2017 | Continuarea

„Bărbatul să nu înceteze să-i arate soţiei dragostea sa”

În căsnicie, dragostea este necesară pentru încă un motiv, mai întemeiat decât orice particularitate. Motivul este însăşi firea femeii, rod al dragostei (a fost făcută din coasta lui Adam, iar coasta e lângă inimă), nu este întreagă dacă îi lipseşte dragostea. Femeia însăşi izvorăşte iubire din maternitatea ei, pe bună dreptate cerând, la rândul ei,…

12:11, marți, 12 decembrie, 2017 | Continuarea

„Cum aș putea să fiu mulțumit în viață, dacă nu am nimic?”

Într-una din povestirile sale, Tolstoi relatează că un tânăr nemulţumit de viaţa sa se plângea că Dumnezeu nu i-a dat nici un dar, adică nici un talant. Dumnezeu cel bun, zicea el, împarte la toţi fel de fel de daruri şi numai mie nu mi-a dat nimic. Cum aş putea să fiu mulţumit în viaţă…

11:27, marți, 12 decembrie, 2017 | Continuarea

Popas Duhovnicesc: Duminica a XXVII-a după Rusalii părintele Constantin Cojocaru

Predică la Duminica a 27-ea după Pogorârea Sfântului Duh Pr. Constantin Cojocaru, parohul bisericii Sf. Mare Mucenic Dimitrie din comuna Bălțata, r-nul Criuleni. Realizat de Accent TV,

12:54, marți, 12 decembrie, 2017 | Continuarea

Între flori (Măicuța Domnului copilă mică)

„Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează. Premerge în iubire, în curăție, în apropierea de Dumnezeu.” Părintele Dumitru Stăniloae (1903 – 1993) *** Când pomii-s ninși de flori și-nmiresmate, Vin adieri din zări străluminate, Când fluturi albi ca fulgii de zăpadă Roiesc și zburdă mici prin livadă; Când gâzele prind zâmbet în câmpie, Când…

9:53, luni, 4 decembrie, 2017 | Continuarea

„Tovarășe Gagarin, acolo sus, L-ai văzut pe… Dumnezeu?”

În mediul teologic, dar nu numai, e destul de cunoscuta povestea lui Gagarin (utilizata ca material propagandistic de comunismul ateu), care întors din Cosmos declară că nu l-a văzut acolo pe Dumnezeu. Iata aceeași poveste, în varianta lui Hans von Campenhausen din cartea Theologenspieß und –spaß. În cinstea astronautului Gagarin a fost dată o foarte…

4:52, duminică, 26 noiembrie, 2017 | Continuarea

Pâinea – fața Domnului sau un aliment banal?

 – Mămico, știi când am simțit pentru prima dată cât de gustoasă e pâinea obișnuită? – Presupun – a răspuns mama zâmbind. – Când am împlinit șapte ani și a venit Postul Mare, eu pentru prima dată am postit cu tine și cu tata. Eu atunci nu mergeam la școală. Și țin minte, la noi…

8:12, joi, 16 noiembrie, 2017 | Continuarea

Începe-ți ziua cu Dumnezeu

“Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, și aștept” (Psalmul 5:3) Poate crezi că duci lumea pe umeri, dar nu e așa! Este lumea lui Dumnezeu, nu a noastră. La începutul fiecărei zile Dumnezeu ne amintește că El are un plan, că El controlează rezultatele și că îi pasă de fiecare aspect din viețile noastre….

9:47, vineri, 10 noiembrie, 2017 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com