Header image

Articole din rubrica Articole, Comentariile zilei, Martorii lui Iehova, Sectologie

Martorii lui Iehova

Hristos răstignit pe cruce sau pe stâlp? Argumente împotriva Martorilor lui Iehova

„Martorii lui Iehova” susţin că Hristos a fost răstignit pe un stâlp şi nu pe cruce. Care ar fi argumentele noastre, ale ortodocşilor, în combaterea acestor păreri sectare greşite? Nici pe internet, nici prin cărţi, nu a fost formulată până acum o replică ortodoxă la această temă, de aceea am încercat să o formulăm în…

3:54, luni, 29 mai, 2017 | Continuarea

Acuzată de extremism, organizația Martorii lui Iehova a fost supendată în Rusia și ar putea fi interzisă

Ministerul rus al Justiției a decis joi suspendarea activității organizației religioase Martorii lui Iehova, acuzată de extremism în Rusia, în așteptarea sentinței Curții Supreme, care va decide pe 5 aprilie dacă această organizație va fi scoasă în afara legii, transmite agenția EFE, citată de Agerpres. Într-un comunicat emis de Ministerul Justiției se menționează că ”Martorii…

11:19, joi, 23 martie, 2017 | Continuarea

Adevărul despre Societatea Martorii lui Iehova, în baza revistelor ,,Turnul de Veghe’’ și ,,Treziţi-vă’’ (II)

continuare la  http://ortodox.md/adevarul-despre-societatea-martorii-lui-iehova-in-baza-revistelor-turnul-de-veghe-si-treziti-va-i/  Un articol în fața căruia Martorii lui Iehova nu găsesc răspuns. În pofida celor afirmate mai sus, organizația face ceea ce, după cuvintele ei, nu ar trebuisă facă: ea elaborează ,,noi adevăruri’’, care se contrazic cu ceea ce mai înainte a fost numit ,,adevăr’’. Iată câteva exemple: Din 1879 până în 1928…

3:53, miercuri, 1 februarie, 2017 | Continuarea

Adevărul despre Societatea Martorii lui Iehova, în baza revistelor ,,Turnul de Veghe’’ și ,,Treziţi-vă’’ (I)

Un articol în fața căruia Martorii lui Iehova nu găsesc răspuns. Aproape toți am întâlnit pe la colțuri de stradă persoane în grup de câte doi, care ne îndeamnă să ne trezim, punându-ne în față broșurile ,,Treziți-vă’’ și ,,Turnul de Veghe’’. În realitate ei sunt cei care au nevoie de trezire, căci s-au făcut ca…

6:16, miercuri, 25 ianuarie, 2017 | Continuarea

Treptele de bază pentru atragerea oamenilor în organizaţia „Martorii lui Iehova”

În acest articol vom face cunoştinţă cu treptele sau metodele de atragere a persoanelor în Organizaţia „Martorii lui Iehova”. Procesul de atragere sau îndoctrinare a persoanelor în Organizaţia „Martorii lui Iehova” (în continuare OMI) durează de regulă, 6 luni, dar în dependenţă de persoana care studiază literatura OMI, acest proces poate dura şi mai mult,…

12:16, luni, 4 aprilie, 2016 | Continuarea

Argumentele Ortodoxiei în disputa cu protestanţii    

În ciuda aparențelor, creștinismul ortodox are destule argumente care îi dau dreptate în disputa cu celelalte confesiuni. Voi prezenta, pe scurt, câteva raţionamente care doboară unele  mituri protestante. Creştinismul primar Se afirmă că în secolul IV Biserica ar fi făcut mai multe schimbări care au alterat „puritatea” creștinismului primar.  Total fals! „Inovațiile” ortodoxe, de care…

7:00, duminică, 1 martie, 2015 | Continuarea

Polemici cu dragoste chiar şi faţă de Iehovişti

Spune-le: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea. păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. /Iezechiel, 33,11/ Am avut o experienţă interesantă cu Martorii lui Iehova, sau cum îi numim noi „Iehoviştii”, şi am văzut că s-a…

4:08, marți, 9 decembrie, 2014 | Continuarea

Nadejda – O mărturisire uimitoare din Rusia

Pocăința nu înseamnă aderarea la o sectă, ca apoi să se spună: ”m-am mântuit”. Pocăința nu are sfârșit, nu are hotar. Adevarată este acea pocăință care se află într-un continuu progres până în clipa morții. În credinta Ortodoxă, pocăința continuă urmată de alte virtuți duhovnicești, face sfinți!

8:38, joi, 24 iulie, 2014 | Continuarea

Mitropolitul Etoliei dezvăluie caracterul mincinos al discursului despre Hristos al așa-zișilor ”Martori ai lui Iehova”

Într-o enciclică pastorală, Mitropolitul Etoliei și Akarnaniei dezvăluie caracterul mincinos al discursului despre Hristos al așa-zișilor ”Martori ai lui Iehova” PRIN MATERIALELE LOR PROPAGANDISTICE CHEAMĂ LA CINSTIREA MORȚII LUI IISUS, PE CARE NU ÎL RECUNOSC DREPT DUMNEZEU, CI DREPT CEL MAI BUN DINTRE OAMENI. ATENȚIE: IEHOVIȘTII NU CRED ÎN HRISTOS CEL ÎNVIAT ȘI NICI ÎN…

10:53, vineri, 18 iulie, 2014 | Continuarea

Schimbare de macaz: Martorii lui Iehova nu mai merg (neapărat) din ușă în ușă

Inevitabil, atunci când spui „martorii lui Iehova”, vizualizezi o echipă de două persoane bătând din ușă în ușă pentru a oferi materiale religioase celor dispuși să le primească. Dar lucrul acesta este pe cale să se schimbe, odată cu transformarea de stil prin care trece prozelitismul martorilor. Cândva un subiect favorit al schițelor de comedie,…

10:19, joi, 10 iulie, 2014 | Continuarea

Martorii lui Iehova – unitate cu orice preţ

Cât de greu este să-l faci pe un martor să gândească în afara organizaţiei. Voi reda în acest articol un pasaj din cartea „Căutând adevărul” care vorbeşte de la sine câteva lucruri importante despre Organizaţia „Martorii lui Iehova”. În 1954, liderii societăţii Turnul de Veghe au fost chemaţi în Scoţia pentru a depune mărturie în…

10:23, luni, 23 decembrie, 2013 | Continuarea

Despre denumirea „MARTORII LUI IEHOVA”

Argumentele „Martorilor lui Iehova”: „Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică Dumnezeu poartă de grijă…” (Facerea, 22, 14). „…Domnul este numele Lui” (Ieşirea 15, 3). „Atunci a făcut Moise un jertfelnic Domnului şi i-a pus numele: „Domnul este scăparea mea!” (Ieşirea, 17, 15). „Zis-a Domnul către Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava…

2:13, marți, 19 noiembrie, 2013 | Continuarea

Mitropolitul Augustin de Florina – Contra holerei iehoviste

A apărut un pericol. Un pericol mare. Un pericol duhovnicesc. Un pericol care ameninţă fiinţa noastră morală, religioasă, dar şi naţională. Iar acest pericol provine de la o erezie, care este cea mai înfricoşătoare şi mai periculoasă din toate ereziile, cu care s-a confruntat Biserica de la întemeierea ei până astăzi. Această erezie este erezia…

3:23, vineri, 15 noiembrie, 2013 | Continuarea

Martorilor lui Iehova – MĂRTURII BIBLICE despre cinstirea icoanelor

Citatele „Martorilor lui Iehova”: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită” (I Ioan, 4, 12). „Cu cine veţi asemăna voi pe Cel Preaputernic şi unde veţi găsi altul asemenea Lui?” (Isaia, 40, 18). „Cu cine Mă veţi…

6:07, luni, 23 septembrie, 2013 | Continuarea

Mărturiile biblice care sunt temeiul adevărurilor de credinţă respinse de „martorii lui iehova”

1. DESPRE SFÂNTA TRADIŢIE ŞI SFÂNTA SCRIPTURĂ „Şi aceştia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa”(Fapte, 17, 11). „Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată…

12:03, vineri, 30 august, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com