Header image

Articole din rubrica Anunțuri, Biserica Sf. Spiridon, Comentariile zilei, Ştiri

Să împrumutăm mâinile noastre lui Dumnezeu și să zidim împreună un sfânt lăcaș închinat Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei!

„Numai ce se înalţă cu trudă, prin jertfă, cu nenumărate greutăţi, are un înţeles şi un rost de durată”. (Gheorghe Brătianu) „Un ctitor de biserică pune în mişcare un mecanism imens de energie şi de forţă, de dăruire şi de dragoste, de suflet şi de voinţă. O pomenire a unui ctitor este veşnică, pentru că…

8:00, luni, 18 februarie, 2019 | Continuarea

Chiar de ninge și e frig… la lucruri bune puţini se adună, dar mult pot puţinii buni împreună!

La lucruri bune puţini se adună, dar mult pot puţinii buni împreună! În fiecare JOI, ora 17.00 și DUMINICĂ, ora 12.00, chiar de ninge și e frig, chiar de unii dintre noi se mai îmbolnăvesc, am hotărât să aducem Icoana Sf. Irh. Spiridon, cu părticică din cinstitele sale moaște la șantierul bisericii „Sf. Irh. Spiridon”…

7:46, joi, 24 ianuarie, 2019 | Continuarea

Cuvintele Credinței la hramul bisericii în construcție Sfântul Ierarh Spiridon

Hramul bisericii în construcție Sfântul Ierarh Spiridon, de pe teritoriul Spitalului de Urgență din Chișinău. Emisiunea Cuvintele Credinței din 30 decembrie 2018. Autor: Iulian Proca. Sursa: www.trm.md

11:40, luni, 31 decembrie, 2018 | Continuarea

Biserica în construcție Sf. Irh. Spiridon | „Binecuvintează Doamne pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!”

„Biserica este Biserica lui Hristos şi El o cârmuieşte. Nu este Biserică ce se zideşte cu pietre, nisip şi var de către credincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos”. (Sf. Paisie Aghioritul) Numai ce se înalţă cu trudă, prin jertfă, cu nenumarate greutăţi, are un înţeles şi un rost de durată”….

8:15, joi, 20 septembrie, 2018 | Continuarea

La biserica în construcție „Sf. Irh Spiridon” din Chișinău a fost oficiată Taina Sfântului Maslu

Joi, 9 august, la biserica în construcție „Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” de pe teritoriul Spitalului de Urgență din Chișinău a fost oficiată pentru prima dată Taina Sfântului Maslu. Taina Sfântului Maslu e lucrarea sfântă săvârşită, cu harul Sfântului Duh, spre tămăduirea, uşurarea suferinţelor trupeşti, iertarea păcatelor şi întărirea sufletească a credincioşilor. Slujba a fost oficiată…

3:15, vineri, 10 august, 2018 | Continuarea

În fiecare JOI, ora 17.00, aducem Icoana Sf. Irh. Spiridon, cu părticică din cinstitele sale moaște la șantierul bisericii „Sf. Spiridon” și citim Acatistul acestui Minunat Sfânt al Ortodoxiei

Comunitatea Ortodoxă Sf. Ierarh Spiridon păstrează o mare sfințenie – Icoana Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de Minuni, cu părticică din cinstitele sale moaște. În luna iulie, anul 2017, PC Arhimandrit Porfirie (Dobre), starețul Sfintei Mănăstiri Sireți văzând strădaniile Comunității Ortodoxe Sf. Irh. Spiridon de pe lângă Spitalul de Urgență din Chișinău, în vederea obținerii…

2:38, miercuri, 30 mai, 2018 | Continuarea

Iarna va trece, primăvara va veni, omul va trece, iar faptele bune ramân înscrise în veșnicie

Tradiţional în fiecare zi de Duminică la ora 12:00, după încheierea Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” am mers împreună cu un grup de tineri la Spitalul de Urgență din Chișinău și am citit Canonul de Pocăinţă către Domnul noostru Iisus Hristos, la biserica în construcţie în cinstea „Sfântului Ierarh Spiridon” ce se…

9:38, luni, 19 martie, 2018 | Continuarea

A construi o biserică reprezintă un act de iubire faţă de Dumnezeu

„De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește” (Psalmul 126, 1) Săptămâna aceasta au fost reluate lucrările de construcție la biserica Sfântului Ierarh Spiridon, de pe teritoriul Spitalului de Urgență din Chișinău. După o pauză de iarnă, cu Ajutorul Domnului…

5:00, vineri, 16 martie, 2018 | Continuarea

Rugăciunea înălțată cu credință către Sfântul Spiridon, cu adevărat face minuni!

„Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim…

3:40, joi, 1 martie, 2018 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com