Header image

Articole din rubrica Filme Ortodoxe, Media

De ce avem icoane în biserică

Icoana înfăţişează chipul Mântuitorului, al Sfintei Sale Maici, al sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu. Prin icoană, cele nevăzute se fac văzute, cele neapropiate ne par apropiate, aşa cum cel Necuprins s-a făcut cuprins prin întrupare. Ea este foarte aproape de inimile noastre, chiar dacă uneori rămânem doar la descifrarea sensului imediat pe care ni-l oferă o simplă…

2:49, duminică, 27 ianuarie, 2019 | Continuarea

Puterea rugăciunilor către Maica Domnului

Maica Domnului nostru Iisus Hristos, nu lasă pe nimeni fără ajutor, atunci când acesta este cerut cu multă credință. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, apără și ne păzește pe noi, păcătoșii robii tăi!

8:09, vineri, 25 ianuarie, 2019 | Continuarea

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești ( Film Documentar)

Ca pe o vistierie a nevoinţelor sihăstreşti, te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte Antipa; ca cel ce te-ai învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi împlinirea virtuţilor şi lucrarea rugăciunii celei curate, înstrăinându-te de patria şi neamul tău. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie îţi cântăm: Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie! (Condacul 1) Pentru…

8:14, marți, 22 ianuarie, 2019 | Continuarea

Despre felurile singurătăţii

Astăzi tot mai mult se vorbeşte despre fenomenul singurătăţii. Unii caută să petreacă în singurătate, alţii suferă din cauza ei. Vrem să ne clarificăm care sunt felurile ei şi care singurătate este ziditoare din punct de vedere duhovnicesc. Înregistrare video de la biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM, Chișinău. Emisiunea Popas Duhovnicesc. 

5:03, marți, 22 ianuarie, 2019 | Continuarea

La Schitul Oricova a doua zi de Nașterea Domnului. Partea II

1. La Schitul Oricova, a doua zi de Nașterea Domnului. Partea II. 2. Despre Botezul Domnului și Sf. Ioan Botezătorul. Discuție cu diac. Ioan Scutaru de la biserica „Sf. Nicolae”, Costești, Ialoveni. Emisiunea „Cuvintele Credinței” din 20 ianuarie 2019. TV Moldova 1. Autor: Iulian Proca.

1:06, marți, 22 ianuarie, 2019 | Continuarea

Sărbătorile. Botezul Domnului

Filmul Mitropolitului Ilarion (Alfeiev) – Sărbătorile. Botezul Domnului (6 / 19 ianuarie) Realizatorul documentarului este Înaltpreasfinţitul Ilarion Alfeiev (Иларион Алфеев, n. 24 iulie 1966, Moscova) – arhiepiscop ortodox rus, din 2009 mitropolit de Volokolamsk și conducător al Direcției de Relații Externe din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. Între 2003-2009 a fost episcop al Vienei și Austriei…

2:29, joi, 17 ianuarie, 2019 | Continuarea

Scrisoarea unei supraviețuitoare a avortului către „medicul” care a încercat s-o omoare

În fiecare zi, mii de oameni sunt omorâți prin avort. Ei niciodată nu iși vor întâlni mama și niciodata nu vor avea șansa să spună ginecologului care a încercat să-i omoare că este iertat. Nu se întâmplă în fiecare zi ca o persoană să supraviețuiască unui atentat la viața sa, dar o astfel de situație…

9:34, miercuri, 16 ianuarie, 2019 | Continuarea

Să ne rugăm pentru păstrarea unității Bisericii

„Să ne rugăm pentru păstrarea unității Bisericii” – Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) al Arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna.

6:24, marți, 15 ianuarie, 2019 | Continuarea

Colinde interpretate de corul de maici al Mănăstirii Suruceni

Sărbătorile creștine ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei au în viața credincioșilor o semnificație aparte. Ele trezesc rezonanțe afective de înaltă sensibilitate și de puternică intensitate, creând o atmosferă de bucurie și un farmec cu totul specifice în trăirea religioasă. La această contribuie în cea mai mare măsură tradiția veche și scumpă a colindelor,…

1:48, marți, 15 ianuarie, 2019 | Continuarea

La Schitul Oricova a doua zi de Nașterea Domnului. Partea I

Oricova, Călărași, este localitatea, la marginea căreia, se află cea mai mică biserică din ținuturile noastre. Aici, părintele Savavatie Baștovoi, a întemeiat, în grădina tatălui său, Schitul „Adormirea Maicii Domnului”. În această atmosferă pitorească, întregită șide alte edificii, proiectate de părinte și înălțate de zidari, scriitorul, ieromonahul și pictorul Savatie Baștovoi și-a găsit un loc…

9:51, marți, 15 ianuarie, 2019 | Continuarea

Nașterea Domnului (Film)

După Sfântul Maxim Mărturisitorul, în lucrarea sa Ambigua, există trei întrupări ale Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu. Cea dintâi la facerea lumii când Dumnezeu a zis – adică a folosit Cuvântul Său – şi s-a făcut (înţelegem de aici că „Toate prin El – Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu – s-au făcut; şi…

2:36, miercuri, 9 ianuarie, 2019 | Continuarea

Cum să postim și să ajungem curați la sărbătoarea Nașterii Domnului?

Cum să postim și să ajungem curați la sărbătoarea Nașterii Domnului? Emisiunea Cuvintele Credinței din 30 decembrie 2018. Autor: Iulian Proca.

12:11, luni, 31 decembrie, 2018 | Continuarea

Cuvintele Credinței la hramul bisericii în construcție Sfântul Ierarh Spiridon

Hramul bisericii în construcție Sfântul Ierarh Spiridon, de pe teritoriul Spitalului de Urgență din Chișinău. Emisiunea Cuvintele Credinței din 30 decembrie 2018. Autor: Iulian Proca. Sursa: www.trm.md

11:40, luni, 31 decembrie, 2018 | Continuarea

Minunea vindecării părintelui Ionuț Butoiu

PREOTUL SALVAT DE LA MOARTE DE MAICA DOMNULUI. Cascada de MINUNI, INVIERI și VINDECARI uluitoare din viața PĂRINTELUI IONUT BUTOIU preotul Spitalului de Urgență din Câmpina, mărturie vie a lucrării puternice a Proniei dumnezeiești în zilele noastre. (VIDEO) O ediţie specială Voi cu Voicu: „Am spus ce s-a petrecut în sala de operație, pas cu…

8:43, duminică, 30 decembrie, 2018 | Continuarea

Popas Duhovnicesc: De ce postim înaintea Nașterii Domnului?

Popas Duhovnicesc: De ce postim înaintea Nașterii Domnului? Părintele Octavian Moșin Sursa: Accent TV

12:49, miercuri, 26 decembrie, 2018 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com