Header image

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu

Noi încă n-am înţeles cuvântul: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu. Ori credem, ori nu credem.

– Parinte, Avva Macarie spune că Dumnezeu ne dă bunătăţile cereşti, şi credem aceasta. Dar trebuie să credem că ne va da şi cele pământeşti, care nu sunt atât de importante?

– Care pământeşti?

– Cele de care avem trebuinţă.

– Da, bine ai spus. Dumnezeu îşi iubeşte făptura Sa, chipul Său şi se îngrijeşte de cele de care are trebuinţă.

– Aceasta trebuie s-o creadă fiecare si să nu se neliniştească?

– Dacă n-o crede şi se luptă singur să le dobândească, se va chinui. Iar dacă Dumnezeu nu va da cele pământeşti, lucrurile materiale, omul care  trăieşte duhovniceşte nu se va mâhni. Dacă vom căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu – şi aceasta trebuie să fie singura noastră grijă – toate celelalte ni se vor da. Va lăsa, oare Dumnezeu făptura Sa? Mana, pe care Dumnezeu o dădea în fiecare zi israelitilor în pustie, se strica dacă o ţineau pe a doua zi.  Aşa a iconomisit Dumnezeu, pentru ca ei să aibă încredere în Pronia dumnezeiască.

Noi încă n-am înţeles cuvântul: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu. Ori credem, ori nu credem.

Când am mers să pustnicesc la Sinai, nu aveam nimic. Dar nu m-am gândit deloc ce o să se întâmple cu mine în pustie printre oameni necunoscuţi: ce voi mânca, cum voi trăi.  Sihăstria Sfintei Epistimia unde aveam de gând să locuiesc era de mulţi ani părăsită, nelocuită. Deoarece nu voiam să îngreuiez mănăstirea n-am cerut nimic.  Îmi aduceau totuşi putină pâine de la mănăstire, dar o întorceam înapoi.

De ce să mă neliniştesc când Hristos a spus: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu? Şi apa era foarte puţină. Nici lucru de mână nu ştiam, ca să spun că voi lucra şi îmi voi scoate pâinea.  Singura unealtă ce o aveam era o foarfecă. Am desfăcut-o în două, am ascuţit cele două părţi de o piatră, am luat şi un lemn şi am început să fac iconiţe sculptate. Lucram şi rosteam Rugăciunea Iui lisus. M-am deprins repede. Făceam mereu acelaşi model, iar lucrul pe care ar fi trebuit să-I fac în cinci zile îl făceam în 11 ore. Nu numai că nu duceam lipsă, dar îi ajutam şi pe copiii de beduini.

Pentru o perioadă de timp făceam lucru de mână destule ceasuri pe zi. Apoi am ajuns la o situaţie în care nu mai voiam să fac lucru de mână, dar vedeam nevoia pe care o aveau beduinii. Dacă le dădeai o scufie şi o pereche de sandale, era pentru ei o binecuvântare foarte mare… Dar apoi mi-a venit gândul: „Am venit aici să ajut pe beduini sau să fac rugăciune pentru toată lumea?’. Şi astfel am hotărât să limitez lucrul ca să fiu mai nerăspândit şi să mă rog mai mult. Dar, oare, aşteptam ajutor de undeva? Beduinii nu aveau ei înşişi ce să mănânce. Mănăstirea era departe. În partea cealaltă era pustie.

Dar în aceeaşi zi în care am limitat lucrul, ca să dau mai mult timp rugăciunii, vine cineva, mă află afară de peşteră şi-mi spune: „Iată, ia aceste 100 de lire ca să ajuţi pe beduini şi să nu ieşi din programul tău, ci să te rogi, n-am mai răbdat. Pentru un sfert de ceas l-am lăsat singur şi m-am dus înăuntru. Purtarea de grjă şi dragostea lui Dumnezeu mi-au pricinuit o astfel de stare, încât n-am mai putut să-mi ţin lacrimile. Vezi cum rânduieşte Dumnezeu, atunci când există intenţie bună? Pentru că eu cât le-aş fi dat? Dădeam unuia, venea altul. „Mie nu mi-ai dat, Părinte!’, spunea. După
aceea venea altul şi spunea: „Mie nu mi-ai dat, Părinte!’.

– Părinte, deşi de multe ori am simţit Atotputernicia lui Dumnezeu, de ce nu vedem totuşi purtarea Lui de grjă pentru noi?

– Aceasta este o cursă a diavolului. Diavolul aruncă cenuşă în ochii omului ca să nu vadă purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pentru că atunci când omul va vedea purtarea de grijă a lui Dumnezeu, i se va înmuia inima sa de granit, va deveni sensibilă şi va exploda în doxologie, lucru ce nu-i convine diavolului.

Extras din Cuvisul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p.270-271

Contact Form Powered By : XYZScripts.com