Header image

Ce mult se-ndreptăţeşte omul…

14:05, joi, 3 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate, n-a ucis cu parul; se poate, n-a furat comori;
Dar cu cuvântul şi cu ura, el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate, n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui;
Dar n-a furat el de la Domnul, când dezbina lucrarea Lui?

Se poate, n-a făcut păcate cum face orice vinovat;
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine, dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci.
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi, trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat,
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu.
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru aceasta, Dumnezeu.

Traian Dorz

Contact Form Powered By : XYZScripts.com