Header image

Ce treabă avem noi cu moartea?

13:52, sâmbătă, 18 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Cuvânt căre cofetarul Stavros:

Ați auzit despre fericitul diacon Avacum? Când turcii l-au adus legat în Velingrad ca să-l înalțe într-un par, acela, care era un cavalerist din Bosnia, cânta: „Sârbul este al lui Hristos, îmbrățișează-mă moarte!” aceste cuvinte sunt în duhul Sfântului Apostol Pavel, care scrie creștinilor din Filipi: „Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup” (Filipeni 1, 23-24). Apostolul nu vorbește despre moarte decât doar ca mutare din viața aceasta în viața cealaltă, și se bucură mai mult de viață cerească decât de viața de pe pămât.

De curând, l-am întrebat pe un bătrân sănătos, ce-ar dori mai mult în lume aceasta de la Dumnezeu.

Acela, punându-și mâna pe piept, mi-a răspuns:

– Moartea și numai moartea!

-Și crezi în viața de după moarte?

– Tocmai pentru că cred, doresc tot mai degrabă moartea, a spus bătrânul.

Necredincioșii tremură la gândul morții, deoarece socotesc că moartea este deplină dispariție a vieții. Mulți credincioși, iarăși, se tem de moarte deoarece cred că nu și-au încheiat îndatoririle lor în lumea aceasta, nu i-au așezat pe copii la locurile lor, sau n-au dus la bun sfțrșit ceea ce au început. Chiar și unii oameni sfinți s-au temut de ceasul morții. Când îngerii au coborât ca să-l ia pe Sfântul Sisoe, acel înger în trup se ruga să-l mai lase puțin în această viață, ca să se căiască și să se pregătească pentru viața cealaltă. Prin urmare, sfinții nu se temeau de moarte, ci de Judecata lui Dumnezeu care urmează după moarte.

Fără credință în viața cerească, frica devine funie în jurul gâtului prin care moartea îi trage pe cei osândiți. Pentru credincios, viața nu este altceva decât vântul morții, vânt care suflă și risipește cenușa lui și o mortifică. Dacă necredinciosul ar cugeta logic până la sfârșit, ar trebui să mărturisească faptul că în realitate viața nu există. Pentru aceasta, moartea este singura lui credință, singura putere veșnică, singurul Dumnezeu.

Pentru noi, creștinii, moartea înseamnă absolvirea unei școli, semnul eliberării unui livret militar, puntea peste care pășim ca să ne întoarcem în țară.

Moartea, în esența ei, pentru cei care cred în Hristos este un nimic. Mântuitorul Însuși i-a spus Martei: „Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri va fi viu!” (Ioan 11, 25-26).

În cine vom crede, dacă nu în Hristos, frate Stavros? În oameni nu poți crede, nici când îți spun numele lor, și mult mai puțin când zic: „Te voi plăti mâine” și chiar mai puțin când vorbesc despre lucruri adânci și înalte.

În afară de Fiul lui Dumnezeu, nimeni nu știe nimic, nici despre moarte, nici despre ceea ce ne așteaptă după moarte. El le-a cunoscut și ni le-a descoperit, și ni le-a arătat pe toate, că: „Moartea a fost înghițită de biruință” (I Coriteni, 15, 54), după cuvântul Sfântului Apostol Pavel. Așadar, de ce avem să ne temem de aceasta care a fost biruită de Învierea lui Hristos?

Frica morții nu se lipește de cei care sunt uniți cu Hristos, cu Biruitorul morții și Dătătorul darului.

Însă ne așteaptă o frică conștientă și îndreptățită pe care au simțit-o chiar și sufletele sfinților în fața morții. Aceasta nu este friica de moarte, ci teama de a nu fi pregătiți pentru viața viitoare, o frică legată de necurăția sufletului, pentru că cei necurați nu-L vor vedea pe Dumnezeu, nici în viața adevărată, în Împărăția cerurilor.

Prima Lege a lui Dumnezeu, Nicolae Velimirovici, Editura Egumenița – 2011

Contact Form Powered By : XYZScripts.com