Header image

Cea mai sfântă săptămână a creştinilor – Săptămâna Patimilor

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor este săptămâna de la sfârșitul Postului Paștilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paștilor. Se mai numește și Săptămâna Mare.

Istoric. Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: „…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.

denii_ref

Săptămâna Patimilor

După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare.

Duminica Floriilor
Prima zi a Săptămânii Patimilor începe cu Vecernia de sâmbătă seara, care conduce spre slujba Intrării Domnului în Ierusalim de a doua zi dimineața (Duminică). Hristos își face intrarea triumfală în Ierusalim, fiind primit cu ramuri de palmier (la români credincioșii aduc la biserică ramuri de salcie), ca un împărat; astfel se vestește venirea pe pământ a Împărăției Cerurilor.

Lunea Mare
luniPrimele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi. Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obedniță și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (zisă a sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei).
Slujba Utreniei (numită denie) săvârșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci „în mijlocul nopții vine furul”.

Stihiri la utrenie (stihologia)
„Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăşi pe carele [îl] va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.

„Cinstitele patimi au răsărit lumii în această zi, ca nişte lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primeşte a Se răstigni pe lemn, ca să mântuiască pe om”.

„Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup şi mergi să Te ucizi de oameni fără de lege, judecând judecata noastră cu patima Ta! Pentru acesta, laudă, mărire şi slavă înălţând stăpânirii Tale, Cuvinte, cu un glas le aducem Ţie”.

„Ziua aceasta luminat aduce începuturile patimilor Domnului; veniţi dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecându-Se de Pilat. Şi încă lovindu-Se de la rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta strigăm: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşale celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale patimi”.
Evanghelia: Matei 21, 18-46

„Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus. Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”? De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte. Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc”.

Condac

„Iacov plângea pentru lipsirea lui Iosif, şi viteazul şedea în căruţă, ca un împărat cinstindu-se; că desmierdărilor egiptencei atuncea nefăcându-se rob, s-a preaslăvit de la Cel ce vede inimile oamenilor şi trimite cunună nestricăcioasă”.

Icos
„Peste tânguire să mai adăugăm acum tânguire şi să vărsăm lacrimi, plângând împreună cu Iacov pe Iosif, pururea slăvitul şi curatul, pe cel ce s-a robit cu trupul, iar sufletul şi l-a păstrat nerobit; şi a domnit peste tot Egiptul. Că Dumnezeu dă slugilor Sale cunună nestricăcioasă”.
Sinaxar

În sfânta şi marea Luni facem pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat din cuvântul Domnului.
Tâlcuire de la părintele Teofil Părăian
Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înţelepţirea credincioşilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce şi s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicaţie pentru cei credincioşi, atrăgându-le atenţia că suntem toţi chemaţi spre rodire şi că Domnul Hristos aşteaptă ceva de la noi, si noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuţile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să ştim că Domnul Hristos răsplăteşte nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteşte şi pedepseşte şi îndărătniciile lor, şi neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu şi-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor – să înţelegem în vremea propovăduirii Sale – dar şi-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înţeleagă din aceasta că El are şi putere pedepsitoare, iar credincioşii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese şi dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Paşti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet şi ne îndemnăm pe noi înşine să nu dormităm, ci să ne trezim şi să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele nostru vremelnic şi veşnic.
Svetilna / luminânda
„Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte”.

Marţea Mare
Stihiri de la utrenie (stihologia)
„Iată mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăşi pe carele va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,miluieşte-ne pe noi”.

„Pe Mirele, fraţilor, să iubim, candelele noastre să le grijim, întru bunătăţi strălucind şi în dreapta credinţă; ca să intrîm împreună cu Dânsul la nuntă gătiţi, cu fecioarele cele înţelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă”.
„Sfat fără de lege asupra Ta, Mântuitorule, adunând din răutate cu pizmă preoţii şi cărturarii, au îndemnat pe Iuda spre vânzare. Pentru aceasta ieşind fără de ruşine, a grăit asupra Ta popoarelor celor fără de lege, zicând: Ce-mi veţi da mie şi eu voi da pe El în mâinile voastre? Mântuieşte sufletele noastre, Doamne, de osânda acestuia”.

„Iuda, cel cu mintea iubitoare de argint, s-a întărâtat asupra Învăţătorului, vrăjmaşul; s-a sfătuit, a gândit vânzare, a căzut din lumină, primind întunericul; a tocmit preţul şi a vândut pe Cel fără de preţ. Pentru aceasta a şi aflat răsplătire precum a făcut ticălosul: spânzurare şi moarte cu durere. Ci pe noi mântuieşte-ne, Hristoase, Dumnezeule, de soarta lui, iertare de greşale dăruind celor ce prăznuim, cu dragoste, prea curatele Tale patimi”.

Condac
La ceasul sfârşitului, suflete, gândind, şi de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ţie cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi strigând; ca să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.

Icos
Pentru ce te leneveşti, ticălosul meu suflet? Pentru ce ţi se nălucesc fără de vreme griji netrebnice? Pentru ce te zăboveşti cu lucruri trecătoare? Ceasul cel de apoi acum este şi ne vom despărţi de la aceste de aicea. Până când ai vreme trezeşte-te strigând: greşit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul cel neroditor; ci ca un îndurat milostiveşte-Te, Hristoase, spre mine, cel ce strigă cu frică: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.

Sinaxar
În sfânta si marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

Tâlcuire de părintele Teofil Părăian
În Marțea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumați de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înțelepte și despre fecioarele neînțelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos și pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata conștiinței în Marțea cea Mare. Și noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marți pilda cu cele zece fecioare și pe cele zece fecioare, luând aminte și prin textele liturgice din ziua respectivă la cele cinci fecioare înțelepte, care au avut untdelemn în candelele lor și care L-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu El în cămara nunții și s-au bucurat de ospățul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-și cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în față ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiți prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiți prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospățul cel veșnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: „privegheați și vă rugați că nu știți când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învață în fiecare zi de marți din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învățat și în aceastã săptămână în ziua de marți, să fim cu luare aminte la noi înșine, la datoriile noastre, să așteptăm pe Mirele ceresc cu inimă iubitoare și cu fapte bune, ca și întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marți, ca și în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineață, la utrenie, se cântă atât troparul „Iată Mirele vine în miezul nopții…” cât şi troparul „Cămara Ta…” (svetilna / luminânda).
Stihirile de la Laude (utrenie)

„Întru luminările sfinţilor Tăi cum voi intra eu, nevrednicul? Că de voi cuteza să intru împreună în cămară, haina mă vădeşte, că nu este de nuntă, şi legat mă vor scoate îngerii afară. Curăţeşte-mi, Doamne, spurcăciunea sufletului meu şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni”.

„De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune şi m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvindu-mă în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale! Ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi strigă neîncetat: Doamne, mărire Ţie”.

„Auzind, suflete, de osânda celui ce a ascuns talantul, nu ascunde cuvântul lui Dumnezeu; ci vesteşte minunile Lui; ca înmulţind darul, să intri întru bucuria Domnului tău”.
Stihirile de la Stihoavnă (utrenie)

„Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul darului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin lucruri bune; iar altul să săvârşească slujba luminării, să-şi împărtăşească credinciosului cuvântul său, celui ce nu ştie tainele, şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai darului, ne vom învrednici bucuriei celei stăpâneşti. Căreia ne învredniceşte pe noi, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni”.

„Când vei veni întru slavă, Iisuse, cu puterile îngereşti şi vei şedea pe scaunul cel de judecată, să nu mă desparţi pe mine, Păstorule cel bun; că ştii căile cele deadreapta, iară cele deastânga sunt strâmbe. Deci să nu mă pierzi împreună cu caprele, pe mine cel înţelenit în păcat. Ci alăturându-mă cu oile cele deadreapta, să mă mântuieşti, ca un iubitor de oameni”.

„Mire, cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună-şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv”.

„Iată, că-şi încredinţează Stăpânul talantul Său ţie, suflete al meu. Primeşte darul cu frică, împrumută pe Cel ce ţi l-a dat, împarte la săraci şi câştigă prieten pe Domnul, ca să stai deadreapta Lui, când va veni cu slavă şi vei auzi glasul cel fericit: Intră, slugă, întru bucuria Domnului tău. Căreia mă învredniceşte pe mine cel rătăcit, Mântuitorule, pentru mare mila Ta”.

Miercurea Mare
În Sfânta și Marea Miercuri se săvârșește Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania. La sfârșitul slujbei, preotul îi unge pe credincioși cu Sfântul Mir. Tot în această zi se pomenește vinderea lui Iisus de către Iuda (de aceea credincioșii ortodocși țin și miercurea ca zi de post de-a lungul întregului an).

Joia Mare

Sfânta și Marea Joi începe cu slujba Vecerniei unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. În această zi se face și sfințirea unui al doilea Agneț, care va fi folosit apoi de-a lungul anului la împărtășirea bolnavilor (și a copiilor). Acest moment amintește de prezența lui Hristos pe pământ la momentul Cinei cele de Taină. În unele locuri, după rugăciunea amvonului se face Slujba spălării picioarelor, amintind de gestul lui Hristos care a spălat picioarele ucenicilor, după Cină.
Seara se face Utrenia pentru Vinerea Patimilor, cu Denia celor 12 Evanghelii. Pericopele evanghelice citite amintesc ultimele învățături ale Mântuitorului către ucenici, precum și înainte-vestirea Patimilor Sale, rugăciunea pe care o face Hristos și Noul Legământ.

Cele doisprezece pericope evanghelice citite atunci sunt:
* Ioan 13, 31-18,1
* Ioan 18, 1-29
* Matei 26, 57-75
* Ioan 18,28 – 19,16
* Matei 27, 3-32
* Marcu 15, 16-32
* Matei 27, 33-54
* Luca 23, 32-49
* Ioan 19, 19-37
* Marcu 15, 43-47
* Ioan 19, 38-42
* Matei 27, 62-66

Vinerea Mare

Sfânta și Marea Vineri începe cu citirea Ceasurilor Împărătești, până la Vecernia de vineri după-amiază, în timpul căreia se face amintirea coborârii trupului Mântuitorului de pe Cruce. Preotul este cel care împlineşte coborârea de pe Cruce: el ia trupul Mântuitorului, simbolizat de Sfântul Epitaf (pânza pe care este pictată sau brodată imaginea lui Hristos) şi îl aşază în mijlocul bisericii pe un fel de năsălie care închipuie Mormântul Mântuitorului. În timpul slujbei de seară, numită Prohodul Domnului (sau a Plângerii la mormânt), preotul ia Sf. Epitaf, ducându-l, în procesiune, în jurul bisericii înainte de a-l așeza în Altar, pe Sfânta Masă (unde urmează să rămână până în miercurea din ajunul Înălțării Domnului). Procesiunea, urmată de credincioşii care poartă în mâini lumânări aprinse, simbolizează coborârea lui Hristos la Iad.

Sâmbăta Mare
Sfânta și Marea Sâmbătă: Se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la Iad, semnificând „Prima Înviere” a lui Adam și biruința asupra morții.

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com