Centrul de presă BASILICA - 7 ani de la înfiinţare - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Centrul de presă BASILICA – 7 ani de la înfiinţare

16:18, marți, 28 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

În acest an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române, format din Televiziunea TRINITAS TV, Radio TRINITAS, Publicaţiile Lumina („Ziarul Lumina”, „Lumina de Duminică” şi „Vestitorul Ortodoxiei”), Agenţia de ştiri BASILICA şi Biroul de presă şi relaţii publice, împlineşte 7 ani de la înfiinţare. Din 2007 şi până astăzi toate componentele şi-au diversificat activităţile, ajungând să capete din ce în ce mai multă importanţă în viaţa societăţii şi a Bisericii. Postul de televiziune al Patriarhiei Române, TRINITAS TV, emite 24 de ore din 24.

Pentru românii din diaspora este una dintre principalele căi de comunicare cu cei de acasă şi singura cale de informare în legătură cu viaţa Bisericii Ortodoxe din România. Înfiinţat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Radio TRINITAS a avut prima emisie în seara zilei de 17 aprilie 1998, la Iaşi.

Cotidianul „Ziarul Lumina”, săptămânalul „Lumina de Duminică” şi revista „Vestitorul Ortodoxiei” continuă tradiţia presei religioase din România şi oferă perspective creştine asupra lumii de azi, împlinind cu mijloacele specifice presei scrise misiunea de cronică vie a actualităţii bisericeşti şi spiritualităţii ortodoxe româneşti. Agenţia de ştiri BASILICA a Patriarhiei Române a fost lansată în data de 16 iunie 2008. Rolul ei este acela de a prezenta sub forma ştirilor şi a comunicatelor de presă instituţiile şi activităţile Bisericii Ortodoxe Române, precum şi ale altor Biserici.

În cadrul Centrului de presă BASILICA funcţionează şi Biroul de presă al Patriarhiei Române, care mediatizează activitatea Sfântului Sinod şi a altor organisme bisericeşti, stabilind şi menţinând legătura cu jurnaliştii acreditaţi din partea instituţiilor media româneşti şi străine. (Diac. Ştefan Sfarghie)

Sursa: http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com