Header image

Centrul Ortodox Dumitru Stăniloae din Paris organizează programul de studii online: Intoducere în Teologia Ortodoxă. Înscrie-te şi tu!

3:57, sâmbătă, 12 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: ,

Pentru al patrulea an consecutiv, Centrul Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae din Paris organizează programul de studii online Intoducere în Teologia Ortodoxă, informează site-ul oficial al instituţiei. Programul se adresează exclusiv persoanelor fără studii teologice anterioare și este conceput să ajute la fixarea cunoștințelor teologice de bază, necesare înscrierii într-un ciclu academic la nivel de licență. Sunt disponibile 70 de locuri.

În desfășurarea proiectelor sale, Centrul  Dumitru Stăniloae  se bucură de colaborarea generoasă a unora dintre cei mai renumiți profesori de teologie ortodoxădin România și de peste hotare.

Perioada de înscriere este cuprinsă între 1 şi 30 noiembrie 2016, iar programul de studii se va desfăşura între 28 noiembrie 2016 – 30 iunie 2017.

Cursurile vor fi avea loc în serile de luni și joi, începând cu ora 20.30 (a Parisului), și vor avea o durată de 2h, din care ultimile 30 de minute vor fi rezervate întrebărilor din partea cursanților. Programul va debuta luni, 28 noiembrie 2016, cu un curs inaugural, și se va încheia joi, 29 iunie 2017, cu o întâlnire concluzivă. De-a lungul acestor luni, sunt prevăzute și trei vacanțe: de Crăciun (24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017), în prima săptămână a Postului Mare (27 februarie – 5 martie 2016) și de Paști (10 – 23 aprilie 2017).

Echipamente necesare: un calculator și o conexiune bună la Internet

Toate cursurile vor fi susținute prin intermediul unei platforme pentru conferințe și cursuri online care oferă o foarte bună calitate a sunetului și imaginii, asigurând totodată instrumentele necesare facilitării unui nivel ridicat de interacțiune între profesor și studenți. Debutul cursurilor va fi precedat de o sesiune de prezentare a platformei web, în cadrul căreia li se vor prezenta cursanților oportunitățile pe care aceasta ni le pune la dispoziție. Cursanții pot participa la această sesiune tehnică luni, 28 noiembrie 2016, începând cu ora 19.30 (GMT +1), chiar înaintea sesiunii inaugurale a programului.

Înscrieri

Înscrierea în acest program se face exclusiv prin completarea  formularului de înscriere online. Data limită pentru înscrieri este miercuri, 30 noiembrie 2016.

Taxa de înscriere în acest program de studiu este în valoare de 200 de euro, putând fi achitată în două tranșe – una înainte de 1 decembrie 2016, iar cealaltă înainte de 1 martie 2017. Persoanele care, din diferite motive, nu-și permit achitarea integrală a taxei de înscriere au posibilitatea solicitării unei burse de studiu din partea Centrului.

Mai multe informaţii aici.

Prelegerile vor fi împărțite între următoarele discipline:

  1. Biblia în Biserică – prelegerile au ca obiectiv precizarea locului, rolului și autorității Sfintei Scripturi în cadrul vieții ecleziale răsăritene. Se va face o introducere în cuprinsul canonului biblic tratându-se apoi câteva probleme actuale din domeniul studiilor biblice (ex: scrieri apocrife, metode exegetice, cu premisele, avantajele și neajunsurile lor etc.).
  1. Patrologie – Prelegerile au ca obiectiv asistarea cursantului în dobândirea unei familiarități elementare cu marile nume ale patristicii creștine, încadrate în epocile și contextele lor. Se va opta pentru o tratare în strânsă legătură cu mersul istoric al Bisericii și cu provocările și exigențele de care părinții au trebuit să țină seama în articularea lucrării lor de mărturisire și apărare a învățăturii de credință și de păstorire al poporului binecredincios. Această trecere în revistă va oferi premisele necesare tratării unor teme precum temeiul autorității Părinților în Biserica Ortodoxă, inspirația divină, receptarea eclezială a unui autor etc. – toate acestea reprezentând concepte fundamentale pentru o articulare a acestei discipline într-o manieră bine întemeiată în exigențele academice contemporane, dar și în specificitatea vieții noastre bisericești.
  1. Istorie bisericească – Cursurile au ca obiectiv să-l ajute pe cursant în a se putea orienta în parcursul istoric al Bisericii, păstrându-se totodată perspectiva teologică, adică avându-se în vedere prezența și lucrarea lui Dumnezeu de-a lungul secolelor.
  1. Teologie sistematică – Cursurile  vor  oferi o introducere în Teologia dogmatică (Dumnezeu ca Taină, Treime, Creator, Om, Duh, Rugăciune, Veșnicie).
  1. Teologie liturgică – Cursurile au ca obiectiv să familiarizeze cursanții cu noțiunile liturgice  fundamentale (anul liturgic, laudele, Tainele, ierurgiile, arhitectura și iconografia bisericească, muzica în biserică etc.).
  1. Introducere în arta bisericească – Își propune să  prezinte elementele fundamentale ale artei bisericești (iconografie, arhitectură, imnografie, muzică).
  1. Introducere în Tradiția canonică a Bisericii – Cursul prezintă modul în care s-a dezvoltat conștiința canonică în Biserică, structurând organizarea instituțională și încadrând viața pastoral-misonară.
  1. Introducere în  dialogul interortodox, intercreștin și interreligios – Cursul oferă o prezentare generală a raporturilor dintre Bisericile Ortodoxe surori, raporturile Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și cu principalele tradiții religioase ale lumii.
  1. Introducere în misiologia ortodoxă – Cursul are ca obiectiv familiarizarea cu elementele fundamentale ale ethosului misionar ortodox.

Evaluarea

Evaluarea în urma programului de Introducere în Teologia Ortodoxă se va face în cadrul unei întâlniri față către față a cursanților cu profesorii, programată a avea loc la Paris, în toamna anului 2017 (datele exacte vor fi comunicate până la sfârșitul anului). Cele trei zile de lucru ale acestei întâlniri vor cuprinde, pe lângă evaluarea propriu-zisă a cursanților, o sesiune de prelegeri în plen din partea profesorilor, ateliere tematice și vizitarea câtorva obiective turistice din capitala franceză. Întregul program va fi încadrat într-un program liturgic ce va culmina cu oficierea Sfintei Liturghii în ultima zi a întâlnirii.

Evaluarea cursanților va consta într-un examen oral și în prezentarea unei lucrări de aprofundare a unei teme, întocmite sub îndrumarea unuia dintre profesorii Centrului „Dumitru Stăniloae”.

***

Centrul de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloae” este o instituție de cultură şi spiritualitate fondată în anul 2008, prin decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Inaugurat în iulie 2009, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Centrul „Dumitru Stăniloae” își are sediul la Catedrala Mitropolitană din Paris. Obiectivele acestei instituții sunt activitatea de cercetare și studiul academic în domeniile teologie, religie și cultură, țelul imediat fiind formarea permanentă a clericilor din eparhiile mitropoliei, precum și formarea cateheţilor și a laicilor doritori de a ajuta Biserica în desfășurarea lucrării ei pastoral-misionare.

Centrul are, de asemenea, ca scop elaborarea și implementarea de proiecte editoriale, care să faciliteze cunoașterea operei teologice a părintelui Dumitru Stăniloae, în special, precum şi a spiritualității ortodoxe în general. În fine, Centrul nostru își propune desfășurarea unor proiecte de cercetare în teologie şi antropologie ortodoxă, precum şi o reflecţie asupra problemelor contemporane din domeniul moral, etic, bioetic şi ecologic.

Centrul funcționează cu binecuvântarea ÎPS Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și este împărțit în două secțiuni – una organizând programe în limba română, iar cealaltă, în limba franceză.

Sursa: www.basilica.ro

afis-ito-2017

Contact Form Powered By : XYZScripts.com