Header image

Pr. Simion Moraru – Chipul lui Dumnezeu în om

12:20, vineri, 26 octombrie, 2012 | Cuvinte-cheie: , , ,

Ce înseamnă să fii după chipul lui Dumnezeu? Şi cum a afectat căderea chipului lui Dumnezeu în om? Sunt două probleme – cheie privind condiţia originară a omului. Discutând problema semnificaţiei chipul lui Dumnezeu în om, trebuie să ţinem seama că omul este cea mai importantă creatură a lui Dumnezeu. Omul nu este ???? a aspectului lui Dumnezeu, aşa cum susţin pauteiştii, şi ononiştii; există o separare între om şi creator; (sfântul Maxim Mărturisitorul) omul este atât de dependent, cât şi distinct de Creatorul său.

În facerea 1,26 citim: “să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră”… D-ea lungul istoriei, s-a încercat o explicaţie a sintagmei chipul Nostru şi asemănarea Noastră, şi deasemenea, să se răspundă la o întrebare: exista deferenţe între cele două aspecte, între chip şi asemănare? Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, ca şi Sfântul Irineu?, de exemplu, susţin ca aceste două noţiuni se referă la două particularităţi diferite ale omului: chipul se referă la forma trupească, iar asemănarea la partea spirituală al omului. Biserica Răsăriteană consideră chipul ca o trăsătură esenţială creată, iar asemănarea ca una necreată.

Chipul este o amprentă, o matrice de formă, o perenă facultate dată de Dumnezeu omului la creaţie, pentru a face posibilă unire cu El (Dumitru Stăniloaie). Asemănarea, în schimb, este o facultate pe care Dumnezeu a lăsat-o omului, pentru a obţine prin efort propriu. De aceia, scopul iniţial, originar, al umanităţii a fost să obţină asemănarea devină, procesul fiind numit îndumnezeire.

Omul este înrudit cu Dumnezeu, spune sfântul Grigore de Nyssa, iar sfântul Grigore de Naziamuz interpretează astfel textul Facerii: “Cuvântul lui Dumnezeu, luând o bucată din pământul de curând creat, a modelat cu mâinile sale nemuritoare, chipul nostru şi I-a dat viaţă, căci duhul pe care ni la insuflat este o revărsare din dumnezeirea cea nevăzută. Astfel, din ţărână şi suflare, omul a fost creat chip al Celui nemurit, căci atât într-unul (trup) cât şi celălalt (suflet) stăpâneşte firea cea duhovnicească. Tocmai pentru aceasta, în calitatea mea de pământ, eu sunt legat de viaţa de aici, dar fiind şi părticică dumnezeiască, port în mine dorul după viaţă vietoare. Sufletul este o suflare a lui Dumnezeu şi, cu toate că este ceresc, se lasă amestecat cu pământul. El este o lumină închisă într-o peşteră, dar care nu este mai puţin lumină dumnezeiască”.

Părintele Stăniloaie comentează această interpretare şi arată că, prin faptul că omul este creat nu numai din ţărână, el are o poziţie specială, nu numai faţă de natura din care a fost luat trupul lui, ci şi în raport cu Dumnezeu; iar omul urcă prin această relaţie specială a sufletului cu Dumnezeu la viaţa vietoare, împreună cu trupul şi cu pământul cu care sta în legătură. Deci, în această relaţie conştientă şi voluntară a fiinţei cu Dumnezeu, constă chipul lui Dumnezeu în om; omul este după chipul lui Dumnezeu pentru că, având un suflet înrudit cu Dumnezeu, tinde spre Dumnezeu sau se află într-o relaţie ??? cu Dumnezeu. Această înrudire se poate menţine chiar şi în chip biologic, dar numai dacă îi vine de la model o putere continuă sau dacă între el şi model există o continuare continuă – omul se menţine ca chip neslăbit a lui Dumnezeu, nu mai dacă pe baza unei înrudiri se menţine între el şi Dumnezeu o relaţie vie, o comunicare continuă, în care e activ nu numai Dumnezeu, ci şi omul.

Dumnezeu l-a pus pe om într-o relaţie liberă şi conştientă, prin insuflarea sufletului viu – Sfinţii Părinţi spun că prin această suflare Dumnezeu a sădit în ou nu numai sufletul înrudit cu Dumnezeu, ci şi harul său, ca manifestare a relaţiei sale cu omul – omul a fost cinstit prin însăşi actul creaţiei sale cu calitatea de tip a lui Dumnezeu, întru cât prin ea i s-o sădit înrudirea şi relaţia cu Dumnezeu; această calitate se menţine şi se dezvoltă prin relaţia continuă cu Dumnezeu. Latitudinea şi inima omului are nevoie de comunicare cu persoana capabilă de o relaţie infinită, pentru a-şi explica destinul existenţei.

După sfântul Grigore din Nyssa, chipul lui Dumnezeu în om, pentru că este desăvârşit, nu poate fi necunoscut, pentru că oglindind plinătatea arhetipului Său, el trebuie să reflecte şi caracterul incogniscibil al fiinţei dumnezeieşti; de aceia, nu se poate defini în ce constă chipul lui Dumnezeu în om, noi nu-l putem concepe decât prin nemijlocirea ideii de participare la bunurile nesfârşite al lui Dumnezeu.

În Om???? Duhovniceşti, atribuite lui Macarie Egipteanul, chipul lui Dumnezeu se prezintă sub dublu aspect: pe de o parte, El este libertatea formală a omului, liber arbitru sau facultatea de a alege, care  u poate fi distrusă de păcat, pe de altă parte, El este chipul ceresc, conţinutul pozitiv al chipului, care este comunicarea cu Dumnezeu.

Teologul a folosit limbajul existenţei pentru a discuta omul ca chip al lui Dumnezeu: ceia ce îl distinge pe om de alte fiinţe este că el există, omul este ca Dumnezeu atunci când se dăruieşte pe sine în creaţie şi dragoste; chipul nu este o oarecare proprietate a naturii umane, şi o potenţialitate pentru existenţă.

Chipul lui Dumnezeu nu vorbeşte despre destinul fiinţei umane, acela de a fi conform Divinităţii, care este adevăratul chip al acestuia

Pr. Simion Moraru

Contact Form Powered By : XYZScripts.com