Header image

Cine nădăjduieşte în Dumnezeu este iubit de Dumnezeu

Cum trebuie să înţelegem cuvântul din Sfânta Scriptură, care zice: „Blestemat este cel ce-şi pune nădejdea în om” (Ier. 17, 5)?

– În vederea mântuirii, a dobândirii vieţii veşnice, nădejdea noastră trebuie s-o punem numai în Dumnezeu (Ps. 2, 12; 5, 11; 117, 8-9). Nădejdea nu trebuie pusă în om (Ps. 145, 3; Is. 2, 22). Nădejdea celui credincios nu trebuie pusă în trup (Filip. 3, 4); nici în noi înşine (II Cor. 1, 9). Nu trebuie să nădăjduim în dreptatea noastră (Luca 18,19). Omul se aseamănă cu iarba (Ps. 102, 15), cu floarea câmpului, cu umbra, cu trestia cea frântă de vânt , cu pânza păianjenului (Is. 36, 6; Iov 18, 14).

Deci este blestemat omul care nădăjduieşte în om, căci unul ca acela nădăjduieşte în zidirea lui Dumnezeu cea prea mică şi slabă şi nu în Dumnezeul puterilor. Cine nădăjduieşte în Dumnezeu este iubit de Dumnezeu (Ps. 146, 11), iar cine nădăjduieşte în om, nădăjduieşte în deşertăciune, deoarece omul deşertăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec (Ps. 101,12,143,4; Eccl. 6,12; 8,13).

Blestemat este omul care lasă pe Ziditorul său şi nădăjduieşte în cele deşarte şi stricăcioase şi în om, care este rob al păcatelor (Ioan 8,34; Rom. 1,24; 3, 9; 7, 5; 14; 23; Efes. 2, 3).

Din Ne vorbește Părintele Cleopa 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 41

Contact Form Powered By : XYZScripts.com