Header image

Cine ne fură sărbătorile?

23:15, vineri, 27 decembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Oficial Biserica recunoaște secolul IV ca fiind o „perioadă de aur” a Ei. Deși viața Ei a fost tulburată de multe erezii și curente de gândire greșită, această perioadă a dăruit întregii creștinătăți un număr mare de teologi și scriitori filocalici. Însă foarte puțini au curajul să spună (sau cel puțin să recunoască) că tot acest secol a adus și multă pagubă Bisericii.

A început marea luptă pentru rezistență și, nefiind prigonită, I-a scăzut „imunitatea”. Biserica e puternica doar atunci când e prigonită. De fapt lupta continuă. Și având în vedere că și pacea și prigoanele au fost de scurtă durată, putem spune că fiecare veac a fost și este unul „de aur” cu eroii și trădătorii lui. E necesar să remarcăm că puțini dintre oameni au fost și sunt care au luptat sau luptă împotriva Bisericii. Majoritatea au dorit s-O „apere”, dar au căzut în alte extreme. Exemplu ne sunt monofiziții. Oamenii uită că întemeietorul Bisericii e Hristos și are grijă de Ea, că Biserica ne sfințește și ne apără și nu noi. Că în Biserică avem pe Duhul Sfânt prin care toate viază și se mișcă.

      Cine ar spune că suntem într-o perioadă doar a apostaziilor, n-are dreptate. Uitați-vă atent în jur. Mai sunt încă vlăstare. Nu-i totul pierdut. Dar o problemă totuși este: ne lipsește discernământul. Am pierdut capacitatea de a aprecia lucrurile după justa valoare. Crucea la gât o purtăm, dar de CRUCE fugim. Evanghelia o citim, dar n-o TRĂIM. În Dumnezeu „credem”, dar ÎNCREDERE nu avem. Banii îi iubim și de oameni ne folosim. Chemăm oamenii la Biserica, dar ne trezim incapabili de a le oferi o experiență vie a trăirii în Hristos și de a-i ține în Ea.

      Sunt omănași care permanent tulbură apele, căutând vrăjmași. Care pe toate în Biserică le văd așa cum vor ei să le vadă, de ordin matematic. Și ne propun „formule”. Ei uită că Duhul suflă unde voiește.(Ioan 3.8) Sigur n-o putem face pe judecătorul, dar noi mai cunoaștem din Evanghelie asemenea momente când oamenii au încercat să-I dea lui Hristos indicații și „program de lucru”. Până la urma L-au omorât. Interesant, ce s-ar întâmpla, dacă ar veni și astăzi Hristos în chip văzut printre noi? Își imagineaza cineva ca L-ar primi cu brațale deschise? „De ce ai venit să ne tulburi? Căci venirea Ta nu face decât să ne tulbure, cred că-Ti dai seama. Știi Tu ce o să se întâmple mâine? Eu nu te cunosc și nici nu vreau să știu dacă ești Tu acela sau semeni numai cu El; oricum ar fi, mâine am să te osândesc și am să te ard pe rug, ca pe cel mai nelegiuit dintre eretici…” (Legeda despre Marele Inchizitor) Lumea a rămas aceeași. Ea n-are nevoie de Hristos.

      Suntem în perioada sărbătorilor de iarnă pe care de ani buni le transformăm în prilej de scandal. Ne certăm despre timpul și data nașterii lui Hristos, calendar, canoane, dar încă n-am înțeles pentru CINE și pentru ce s-a întrupat Hristos. Evanghelia se repetă. „Acesta este Hristosul. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc”. (Ioan 7. 41-52)

      Nu mi se pare corect când cineva cu „voce blândă” ne promite că în viitorul apropiat vom prăznui împreună Nașterea Domnului în ziua în care o doresc ei (de parca acum îi împiedica cineva), când ne spun că se „topesc ghețarii”, dar nu fac nici un pas spre împăcare. Dar nici nu-i pot înțelege nici pe alții care vin cu argumente de doi bani și încearcă să convingă lumea că adevărul e doar de partea lor, obligându-L pe Hristos să se nască doar pe 7 ianuarie/25 decembrie. Dar, spre regret, îi vedem de fiecare dată, ieșind în lume cu tema pentru acasă nefăcută și nepregătiți pentru un dialog sincer.

      Despre calendar s-a vorbit și s-a scris mult. Nu-s eu omul care sa spună cine-i corect și cine nu. Dureros e faptul ca ambele tabere au cazut în extreme: unii, știind că sunt încălcări și abateri, repetă ca el nu-i o dogmă si nu ne închinam lui, iar ceilalți se mințesc pe sine și pe alții ca numai datorită păstrării lui ne este garantat Raiul!? Nimeni nu amintește despre făgăduința lui Hristos despre Biserică și despre ascultarea noastră și încrederea în El. (Matei 16. 18)  Și să ținem minte că „nebiruită” nu înseamnă „purtătoare de biruință”! Personal sunt pentru calendarul neîndreptat, dar și ca să fim în sânul Bisericii. Însă alceva voiam să spun.

      „Râvnitorii” noștri care nu încetează să ne spună că Hristos nu s-a „născut” de două ori și pun accentul doar pe 7 ianuarie/25 decembrie, uită că până în a doua jumătate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbată în aceeași zi cu Botezul. Sărbătoarea era numită în general Arătarea Domnului. Se consideră că Nașterea Domnului s-a despărțit de cea a Botezului, serbându-se la 25 decembrie, în Antiohia, în anul 375. Apoi la Constantinopol în 379, când Sf. Grigorie de Nazianz a ținut cu acel prilej celebra predica, care a fost mai tarziu un izvor de inspirație imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonului Nașterii („Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, intâmpinați-L!…”). Iar în prima jumătate a secolului V sărbătoarea a fost preluată în Biserica Alexandriei  și a Ierusalimului. De ce uităm că ea fost introdusă  ca o alternativă bună împotriva cultului lui Mitra, zeul soarelui. De ce alegem doar ce ne convine și nu avem curajul să spunem lucrurilor pe nume. Universalitatea lui Hristos și a Ortodoxiei o reducem la niște obiceiuri și tradiții seci. O batem în cuie pe peretele prostiei noastre, iar după asta o facem pe „Vulpea și strugurii”. Hristos de fiecare dată când ne dă porunci și sărbători, n-o face pentru că El are nevoie de închinare și jertfă sau pentru noi prilej de mâncare și băutură. Dorește ca noi să tindem să fim ca și El, să intrăm în gândirea Lui. Sfinţiţi-vă pe voi înşivă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt. (Levitic 20.7)

      Poate propunem o altă zi în care să o sărbătorim. De ce? Uitați-vă în ce am transformat noi Nașterea Domnului. Sărbătorim orice, numai numai de Nașterea lui Hristos pe care Dumnezeu-Tatăl Îl dă spre junghiere, nu ne pasă. Acest eveniment crucial l-am transformat într-un prilej de închinare lui Bahus, când amețiți de-a binelea pomenim numele Domnului în deșert… Am devenit cu toții „Mitra”fori (în loc de Hristofori) și colindăm despre orice, numai despre Hristos nu, și ne îndreptățim precum că asta-i mângâiere în cinstea sărbătorii. Nașterea lui Hristos e o sărbătoare mai puțin veselă, când ne bucurăm cu o bucurie Evanghelică. Nu suntem siguri că, dacă i s-ar naște unuia din noi un prunc, despre care știm că va fi omorât cu cruzime, ne-am veseli în felul cum o facem.

      Nu trebuie să învinuim pe alții, precum că ne fură sărbătorile. Problema e în noi. Dumnezeu vrea o închinare în duh și adevăr (Ioan 4. 24), iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. (Luca 8.18)

Arhim. Augustin (Zaboroșciuc)

Sursa: http://arhimaugustin.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com