Header image

Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă

14:43, miercuri, 12 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Rugăciunea, dacă întrebarea se pune despre rugăciunea mântuitoare, duhovnicească, religioasă, nu răgăciunea care se face pentru a ajuta Dumnezeu pe cineva să fure, sau alte lucruri de acest gen, este o relaţie directă cu făcătorul, cu Creatorul tău, cu Dumnezeu. Dacă această rugăciune nu există, atunci eşti pur şi simplu un bulgăre de pământ, care nu ai nici un fel de faţă, care, de fapt, nu stai decât în calea celorlaţi şi împiedici trecerea. Aceasta mai ales dacă eşti pe drum şi sigur că, ori te sfărâmă cineva, sau te înjură şi te face lut la loc.

Uitaţi ce constat eu: un părinte zice aşa: „Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă”. Pentru că aceasta este o rugăciune de tipic, care de fapt se face într-un anumit timp al zilei, fie noapte, fie zi. Vedeţi, aceasta ar putea să fie o rugăciune, care are doar efect pe termen scurt. Deci, trebuie o rugăciune făcută cu ajutorul „înălţătorului”, care are valoare pe termenul cel mai lung, să ajungă la Stăpânirea stăpâniilor şi această viaţă ne dă o stare în care să se ţină legătura permanentă cu Creatorul, nu doar atunci când te rogi. Pentru că în momentul în care te rogi numai atunci nu ai rezolvat nimic. „Doamne am zis rugăciunea, acum dă-mi, că eu am zis, mi-am făcut datoria”. Ai zis pentru că ţi s-a spus să zici şi aşa s-a obişnuit lumea şi face rugăciune de dimineaţă, de seară. Mi-a spus cineva că şi-a făcut rugăciunea de dimineaţa, dar seara, că nu a avut timp dimineaţa să o facă. Vă daţi seama cât a ţinut la tipic: „Tipic, tipic şi la inimă nimic”.

Am spus de mai multe ori şi vă rog să mă iertaţi că iarăşi repet: „S-au căsătorit două persoane, Ioana şi Ion. După nuntă, Ioana a trecut la bucătărie şi Ion la muncă. Dar fata a afumat mâncarea şi conştiincioasă cum era, se frământa, neştiind ce va zice Ion, ce reacţie va avea. Şi îşi făcea înventarul educaţiei primite de acasă, de la mama ei, a tuturor sfaturilor şi poveţelor primite până la căsătorie. Şi se gândea că Ion îi va zice că nu a învăţat nimic acasă, de la mamă, Ion care o iubea. Si a venit Ion. Soţia i-a zis: Ion ştii, am afumat mâncarea. Lasă dragă, că nu este nimic, nu mă interesează asta. Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua, acest lucru mă interesează pe mine”.

Adică, vedeţi, Creatorul Dumnezeu ne-a făcut dintr-o nemaiînchipuită iubire, dintr-o iubire dincolo de închipuire. Şi atunci, cum să nu ne gândim şi noi la El? El ne-a înzestrat cu atâtea. Daţi-vă seama: ne vedem unul pe celălalt din darul lui Dumnezeu, pătrundem tainele unul altuia şi chiar tainele sufletelor noastre, primite de la Dumnezeu. Există o mare deosebire în creaţia lui Dumnezeu, între om şi celelaltevietăţi. Omul este stăpânul făpturii create de El, şi a fost înzestrat cu libertatea de a se ridica până la Dumnezeu, ceea ce nu pot face îngerii din cer.

Dumnezeu are nevoie de adâncurile noastre, nu de suprafaţa mişcării noastre, pe care obişnuim să o facem. Fericit este acela care se roagă mult. Şi îi avem pe Sfântul Antonie cel Mare, pe Sfântul Macarie cel Mare, sau putea fi şi Macarie cel Mic, însă este vorba despre o trăire permanentă, la tot ceea ce spun acum. Deci, rugăciunea este o necesitate, aşa cum este aerul şi lumina şi apa şi toate elementele, care întreţin viaţa fiziologică pe pământ. Este vorba de viaţa sufletului, pentru că, omul a fost făcut trup şi suflet şi sufletul este esenţa omului, ci nu trupul. Trupul este un asin care poartă pe el. Când eram mici era o vorbă: „Duce asinul şi nu ştie ce duce”. Şi acum zic că, suntem pretenţioşi: „O, omule, de ţi-ai cunoaşte valoarea ta”.

Pr. Arsenie PapaciocRăspunsuri duhovnicești

Contact Form Powered By : XYZScripts.com