Header image

„Cine ştie că există veşnicie şi nu ia nici o măsură, merită închis în casă de nebuni”

– Părinte, aţi vorbit despre umilinţă, dar există vreun moment în care ar trebui să ne afirmăm pe noi înşine?

 –Nu ne putem afirma pe noi înşine, ci ne afirmă faptele noastre, vrând, nevrând, asta este. Cum să vorbesc eu despre mine? Pentru că, vă spun sincer: am dimensiune omenească, mănânc la fel, dorm la fel, ca oricare om. Cum pot să spun eu despre mine, că sunt în vreun fel? Atunci când te bagă în groapă şi tu eşti undeva unde te vezi şi te duce în pământ, atunci cel mai important lucru este să spui: „Ce bine este dacă îmi lăsa ceva din mine afară. Dacă am fi ştiut să jertfesc, ori învăţătură, ori pâine, sau altceva! Ai atâta putrere de ajutor prin rugăciune. Dragii mei, Dumnezeu te aşteaptă pe tine care te-a deşteptat, care te-a sensibilizat să înţelegi aceste lucruri. De aceea ţie îţi cere mai mult. Că Se spune: „Celui care i se dă mult, mult i se va cere”. Şi să devii, aşa cum vă spuneam de atâtea ori, un fel de amplasament de tun. Tunul dacă nu are amplasament, face recul şi te aruncă prin tragere, pentru că, procesul este invers celui al glonţului, care se duce înainte şi reculul înapoi. Şi atunci se face un amplasament, de forma tunului, în pământ, ca să aibă reculul acesta în pământ. Aşa şi tu: eşti un amplasament şi cu tunul trage Dumnezeu, dar trebuie să te faci amplasament. Eu vă spun drept, nu freau doar să vorbim aici, ci vreau ca să nu stăm ca bulgărele, ci să începem să facem ceva. Şi acum se pune problema: „Ce altceva trebuie să mai ştiţi, decât să începeţi? Nimic, ci doar începeţi încet, încet.

 –Am spovedit odată pe cineva care era mare de tot, cel mai mare din ţară. Eu eram la o biserică şi acolo unde am stat de vorbă cu această personalitate, preotul paroh era şi profesor la Teologie. Şi mă întreabă odată acolo, în prezenţa a mai multor persoane, un lucru aşa, ca de şcoală primară: „Ce să facem? Cum să ne înbisericim?”. Şi i-am spus că este uşor. Dacă întrebi aşa, îţi răspund la fel: „Cu primii paşi. Faci un pas şi dacă nu poţi să mergi, te sprijini de ceva, sau rogi pe cineva să te ţină”. Pentru că se observă şi la copii dorinţa de a pleca de pe loc, de a merge. Este primul lucru pe care îl face. Am văzut odată un miel, abia născut, care s-a ridicat cu greu şi a început îndată să sară. Se vedea dorinţa lui de a se afirma, de a face ceva, de a fi. Nu este deloc salvator, nu este deloc liniştitor, dacă ştii o serie de lucruri şi nu le faci, nu le pui în aplicare. Un părinte spune aşa: „Cine ştie că există veşnicie şi nu ia nici o măsură, merită închis în casă de nebuni”. Este destul de plastic, dar are foarte mare dreptate. Ce veţi spune dumneavoastră intelectualii la judecată? Eu vă preţuiesc mult nu doar pentru că sunteţi „în mişcare” şi aveţi un scop frumos, de moralizare, de încreştinare, dar chiar luaţi parte şi la evenimente politice de istorie şi altele asemenea. Bineînţeles că, aici v-am sfătuit cu tancul şi cu măsură, pentru că diavolii cei mai tari nu sunt la voi, ci sunt prin alte părţi şi de aceea spun: să nu stăm pe loc.

Pr. Arsenie Papacioc – Despre smerenie și umilință

 

Parintele-Arsenie-Papacioc-4-foto-Cristina-Nichitus-Roncea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com