Header image

Cinstește pe tatăl și pe mama ta”. Mitul traumelor (fragment)

15:36, miercuri, 1 februarie, 2017 | Cuvinte-cheie: ,

Pînă la urmă, Parentingul cu sutele sale de denominațiuni, amintește foarte bine ceea ce s-a întîmplat cu Creștinismul primar de la care s-au format și se formează în continuare mii de curente ce se numesc creștine, fiecare prezentînd diferențe dintre cele mai nesăbuite. În acest sens, Parentingul nu este altceva decît o sectă desprinsă din Pedagogie.

Dacă ar fi să stabilim o dogmatică a Parentingului, aceasta se învîrte în jurul relației pe care trebuie să o aibă părintele cu copilul său. Spun ”trebuie”, deoarece Parentingul recurge la o încălcare a relațiilor firești, propunînd o răsturnare inițiatică, prin care părintele este întotdeauna inferior copilului și copilul este întotdeauna superior părintelui. Această răsturnare se face cu multă durere, lacrimi și crize de turbare (tantrum) pe care le face copilul în procesul de înstrăinare de părintele său, iar părintele este îndemnat să considere toată această agonie ca fiind firească, necesară și inevitabilă. Dogma de căpătîi a Parentingului este: ”Toți copiii sînt perfecți, nici un părinte nu-i perfect”. Din această dogmă reies toate speculațiile Parentingului, indiferent de metodele pe care le recomandă.

Iată de ce Antiparentingul nu își propune să fie o nouă formă de Parenting, ci este o filozofie propusă ”în loc de Parenting”, avînd ca scop păstrarea firescului în relațiile dintre părinți și copii.

Esența Parentingului și a rostului său social a fost exprimată exact de către parentoloaga Antonia Noel: ”Noi sîntem ultima generație care a ascultat de părinți și prima care va asculta de copii”. Această răsturnare se face prin însuflarea urii împotriva părinților.

Milioane de femei din întreaga lume au ajuns să-și vorbească părinții de rău, povestind lucruri rele și refuzînd să-și amintească lucrurile bune pe care le-au trăit în casa părinților lor. Multe dintre ele refuză să devină mame invocînd motivul traumelor pe care le-au suferit în copilărie, pretextînd că nu vor să fie niște părinți la fel de răi ca și părinții lor. Cele care nasc, au un comportament deviant, care exprimă numeroase frustrări legate de incapacitatea lor de a fi mame bune. Problemele de care se plîng aceste mame pe forumurile de parenting sînt jenante și infantile, discutînd la nesfîrșit despre cum e bine să ții copilul în brațe, cum să-l alăptezi sau ce să faci dacă plînge, ceea ce denotă o totală absența a instinctului matern și grave tulburări de comportament, încadrate oarecînd la isterii și nevroze.

Isteria și nevroza generală a mamelor-parenting are un singur motiv – teama de a nu fi un părinte la fel de rău ca propriii părinți. Inducerea acestei frici este unul din scopurile de bază ale Parentingului, căci fără frică Parentingul nu ar mai exista.

Pentru ca frica să fie deplină, a fost scoasă de la naftalină teoria despre traumele copilăriei lansată de Freud, fără însă a face vreo referire la autor. Totuși, dacă psihanaliza lui Freud considera că poate vindeca traumele prin scoaterea lor la lumină, majoritatea psihologilor moderni susțin fatalitatea traumelor, declarînd irecuperabili părinții traumați și traumatori, dar oferindu-le însă șansa de a-și salva copiii prin crearea unor condiții de maximă siguranță împotriva ”traumelor”.

Mitul traumelor a transformat milioane de mame din întreaga lume în făpturi paranoide care se tem să-și șteargă copilul la fund sau să-i ia cuțitul din mînă de frica de a nu-l trauma. În cele din urmă cea mai puternică traumă pe care o suportă copilul este chiar această stare paranoidală a propriilor părinți.

Părintele Savatie Baştovoi

Contact Form Powered By : XYZScripts.com