Header image

Circulară. 560 de la intronizarea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare

14:50, luni, 19 iunie, 2017 | Cuvinte-cheie: ,

Cu prilejul comemorării a 560 de la intronizarea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, Domnitor al Moldovei între 1457-1504, pe care Biserica l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992, numindu-l: „apărător neînfricat al credinţei şi patriei străbune, mare ctitor de locaşuri sfinte”, îndemnăm slujitorii din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove ca, în perioada 1 – 31 iulie a.c., declarată luna comemorativă Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare, să organizeze diverse activităţi pastoral-misionare tematice: festivaluri, concerte, mese rotunde, conferințe, etc.

În această ordine de idei, Protopopilor le revine sarcina de a se implica activ pentru realizarea acestui obiectiv în cadrul circumscripţiilor de care sunt responsabili.

Astfel, recomandăm dialogul activ al slujitorilor, mai ales cu tineretul, cultivând mai mult demnitatea noastră de neam de voievozi, ctitori de biserici şi de cultură creştină.

Prin organizarea acestui şir de evenimente, se doreşte păstrarea şi promovarea rolului consolidant pe care l-a avut Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare întru propășirea statului suveran Moldova și a credinței strămoșești.

Până la data de 15 august a.c., Protopopiatele sunt obligate să prezinte la Direcţia Mitropolitană rapoarte referitoare la realizarea dezideratelor propuse.

Cu arhierești binecuvântări

† VLADIMIR.

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Contact Form Powered By : XYZScripts.com