Cît e de bine și de frumos cînd oamenii se iubesc și îl au pe Dumnezeu în mijlocul lor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Cît e de bine și de frumos cînd oamenii se iubesc și îl au pe Dumnezeu în mijlocul lor

19:38, sâmbătă, 1 octombrie, 2016 |

Cît e de bine și frumos :

să știi să vorbești înțelept, dar să poți și să asculți;

să fii frumos, dar să iubești simplitatea;

să fii sănătos, dar să te rogi totdeauna pentru cei bolnavi;

să ai bani, dar să nu fii lacom și zgîrcit;

Cît  e de bine și frumos :

să te duci la Biserică, dar ieșind de acolo să-L iei pe Hristos cu tine;

să faci bine pentru bine, dar și iertare în loc de răzbunare;

să înveți, iar cunoștințele tale să aducă bucurie oamenilor;

să fii cu luare aminte, dar să nu judeci;

să ții post de alimente, dar să nu mănânci ,,oameni”;

să fii puternic, dar să nu obijduiești;

să fii strîmtorat, dar să nu furi;

să fii bogat, dar neapărat și milostiv;

să ai o familie mare, unde toți să se împace și să se ajute reciproc;

să fii primul, dar să știi să împarți cununa;

să fii un om cu virtuți, dar izbînda să o pui pe seama lui Dumnezeu !!!

Cît e de bine și de frumos cînd oamenii se iubesc și îl au pe Dumnezeu în mijlocul lor, iar măsura oricărei fapte și calități este bunătatea și curățenia inimii !

Preot Nicolae Boian

Contact Form Powered By : XYZScripts.com