Header image

Clinica Nera e aproape gata – Episcopia adună ultimii bani necesari ncesari inaugurării

11:18, miercuri, 11 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

Prima clinică din România pentru recuperare oncologică, Clinica Nera, îşi va deschide porţile în curând!

După ce în octombrie 2012 s-a pus piatra de temelie a modernului complex oncologic, în aceste zile se duce bătălia pentru adunarea fondurilor care să ajute la deschiderea clinicii destinate bolnavilor de cancer, depistaţi în stadiul iniţial al bolii.

Clinica de la Slatina-Nera a fost concepută cu departamente specifice cercetării oncologice şi tehnicilor de recuperare aplicate în oncologia modernă. „Bătălia cu nemiloasa boală începe la aflarea veştii, iar la lupta de supravieţuire participă bolnavul, familia şi medicii. Diagnosticul de cancer macină bolnavul trupeşte şi sufleteşte. Mai mult, suferinţa psihică doboară chiar mai rău decât cea fizică. S-au înregistrat numeroase cazuri când pacienţii, la aflarea cumplitei veşti, renunţă să mai lupte pentru viaţă. Acest proiect ambiţios, binecuvântat încă de la începutul lucrărilor de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian Mic, Episcop al Caransebeșului, a apărut la inițiativa obștii Mănăstirii Nera și a domnului doctor Pavel Chirilă – medic primar în boli interne, doctor în ştiinţe medicale, inițiator al altor proiecte pe linie medicală: Spitalul Christiana, Hospice-ul Sfânta Irina, școlile postliceale sanitare Christiana, ctitor al Mănăstirii Nera. În Italia există 124 de astfel de centre, în Franţa numărul acestora depăşeşte 200. Din păcate, până la conceperea acestui proiect, în ţara noastră, unde sunt depistate anual peste 2000 de noi cazuri de cancer, nu exista nici conceptul de recuperare oncologică”, a detaliat Casian Rușeți, reprezentantul Episcopiei Caransebeșului.

Clinica Nera este un proiect cofinanţat în proporţie de 70 la sută prin fonduri europene, iar restul din contribuţii. Diferite proiecte filantropice s-au alăturat iniţiatorilor proiectului Clinica Nera pentru a aduna diferenţa de bani.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a vizitat în dese rânduri șantierul clinicii susținând îndeaproape realizarea acestui proiect. Episcopia Caransebeșului prin Sectorul social-filantropic a organizat in perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2015 o campanie pentru strângere de fonduri. În cele patru zile de campanie au fost adunați de la enoriași 51.135 de lei. Colectă publică la care a putut participa orice enoriaș, cu orice sumă de bani”, a mai precizat Rușeți.
Prima etapă a proiectului va fi încheiată pe data de 16-17 noiembrie a acestui an, când se va face predarea-primirea celor patru pavilioane ale departamentului de cercetare, pavilioane dotate pe lângă aparatul RMN cu întreaga aparatură de laborator necesară. Până în martie 2016 trebuie să se încheie și construirea celor trei pavilioane destinate găzduirii pacienților.

sursa http://expressdebanat.ro

clinica_nera-580x400

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com