Header image

Colindul, Minunea venirii Fiului lui Dumnezeu – o neprețuită zestre spirituală

22:02, vineri, 22 decembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Colindul reprezintă o neprețuită zestre spirituală, pe care noi creștinii ortodocși o moștenim din moși strămoși și, care s-a transmis din generație în generație, an de an, neîntrerupt în casele creștinilor, la sărbătoarea Nașterii Domnului.

Minunea venirii Fiului lui Dumnezeu este exprimată prin bogate forme artistice, care dau gingășie, frumusețe, farmec și duioșie colindelor.

Colindele transmit un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Această veste este menită să aducă binele în lume și între oameni, pentru că colindele, ca și alte datini și obiceiuri de Crăciun, au fost și rămân a fi o adevărată școală de virtuți morale.

Preluând acest obicei creștinesc lăsat din vechime, Grupul coral bărbătesc „Gnosis” este și în acest an solitor al unei lumi mai bune, a împărtășirii bucuriei venirii lui Hristos în lume și a împreunării noastre cu Dumnezeu.

Prin mesajul colindului, Grupul „Gnosis” vine să înalțe sufletește pe orice creștin, să înnoiască tuturor făptura interioară, să-i apropie pe oameni unii de alții, să îi îndemne să fie mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioși, picurând în suflete liniștea și echilibrul moral, atât de necesar în călătoria vieții fiecărui creștin.

Vă dorim ca sărbătoarea Nașterii Domnului să Vă aducă în case și în suflete multe bucurii sfinte!

Serghei CRUDU,

conducător Grupul coral bărbătesc „Gnosis”

tel. de contact: 067223981; 079147009

Contact Form Powered By : XYZScripts.com