Arsenie Stadnițchi - admirator al ordinii și al disciplinii în Biserică și Școlile teologice - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Arsenie Stadnițchi – admirator al ordinii și al disciplinii în Biserică și Școlile teologice

20:37, marți, 16 septembrie, 2014 |

„…Râvnitor pentru interesele bisericești…
Cercetător neobosit al trecutului bisericesc din Basarabia”.
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu

Mitropolitul Arsenie (în lume Avksentie Stadniţkii) s-a născut la 22 ianuarie 1862 în satul Komarovo, judeţul Hotin, gubernia Basarabia într-o familie de preot.

A absolvit seminarul din Chişinău (1880), Academia teologică din Kiev (1885) cu gradul de doctor în teologie. Fiind student, în 1885 a vizitat muntele Athos. Impresiile în urma călătoriilor sale el le-a publicat în „Jurnalul studentului – pelerin la Athos”, care s-a învrednicit de premiul „Macarie”.

Magistru în teologie (1895; tema lucrării de magistru. „Gavril Bănulescu-Bodoni, exarhul Moldo-Vlah (1808-1812) şi mitropolit al Chişinăului (1813-1821)”). Menționăm că lucrările sale au servit și servesc până în prezent drept un izvor de cunoaștere a istoriei și culturii Basarabiei pentru poporul nostru și pentru cel rus.

Adunând materiale pentru lucrarea sa de magistru, de două ori a plecat peste hotare: în 1888 în Austro-Ungaria şi în 1890 în România.

Doctor în istorie bisericească (1904; tema lucrării de doctorat: „Studii şi monografii asupra istoriei Bisericii din Moldova”. Partea I. „Istoria eparhiei Moldovei şi arhiereii ei de la întemeierea statului până în zilele noastre”). Această lucrare a fost apreciată de către regele României, care l-a decorat pe autor cu medalia „Bene Merente” de gradul I, ce se înmânează pentru realizări în ştiinţă. Academia de Ştiinţe Rusă i-a decernat, pentru aceeaşi lucrare, marele premiu „Uvarskii”.

În 1880-1881 – a predat în şcoala teologică de la Edineţ. Din 1885 – profesor de limba greacă veche, după care predă muzica bisericească şi teologia dogmatică în seminarul teologic de la Chişinău. Concomitent deţine funcţia de redactor al ziarului „Kişineovskie Eparhialinîie Vedomosti” (Noutăţile Eparhiale din Chişinău), el personal scrie pentru această publicaţie în jur la o sută de articole, majoritatea cu conţinut istorico-bisericesc.

30 decembrie 1895 – este tuns în monahism, de pe data de 31 decembrie 1895 – ierodiacon.

Din 1 ianuarie 1896 – ieromonah, inspector al seminarului teologic din Novgorod, apoi rectorul lui şi stareţul mănăstirii Sf. Antonie Romanul din Novgorod cu promovarea în rang de arhimandrit

Din 10 ianuarie 1897 – inspector al academiei teologice din Moscova şi exercită funcţia de profesor al catedrei de istorie Biblică.

Din 13 martie 1898 – rector al academiei teologice din Moscova (până în 1903). Un eveniment important în istoria Academiei a fost pelerinajul făcut în anul 1900 de o grupă de studenţi şi profesori în frunte cu episcopul Arsenie în Palestina şi Sfântul Muntele Athos. În urma călătoriei a apărut cartea „În ţara sfintelor amintiri”, redactată şi editată de el însuşi. În carte sunt prezentate 60 de fotografii, marea lor parte a fost realizate de episcopul Arsenie. În calitate de rector s-a manifestat cu un adevărat părinte duhovnicesc al studenților, interesându-se și îngrijându-se de viața și sănătatea învățăceilor. Iar pe studenți-basarabeni îi îndemna și încuraja de a scrie teze de licență din istoria Bisericii Românești.
28 februarie 1899 – este hirotonit în treapta de episcop de Volokolams, al treilea vicar a Mitropoliei Moscovei, fiind lăsat în funcţia de rector a academiei.
Din 1903 – episcop de Pskov. A creat în eparhie o şcoală de psalmişti. A fondat muzeul bisericesc, în care se păstrau manuscrise valoroase, obiecte bisericeşti şi vase liturgice, monede vechi. Pentru studiul ştiinţific, conservarea şi înmulţirea obiectelor din colecţia muzeului a fost creat comitetul istorico-arheologic, statutul căruia a fost aprobat de Sf. Sinod. Unul din scopurile primordiale ale comitetului devenise protejarea monumentelor bisericeşti.

Din 1905 – membru al comitetului de Învăţământ pe lângă Sf. Sinod, în anii 1906-1907 – deţine funcţia de preşedinte al acestui comitet. Concomitent din 1906 – membru al Biroului presinodal (pentru Sinodul Local al Bisericii Ruse preconizat pentru ani 1917-1918), preşedintele departamentului cinci, însărcinat cu reforma instituţiilor de învăţământ bisericesc.

Din 1907 – arhiepiscop, membru al Consiliului Statal din partea clerului din cinul monahal.

Din 5 noiembrie 1910 – arhiepiscop de Novgorod şi Starorus. O mare atenţie acorda păstrării monumentelor biserceşti. A avut rolul de iniţiator în începutul lucrărilor de restaurare a soborului mănăstirii Ferapont. A participat activ în al XV-lea întrunire a arheologilor din întreaga Rusie, care a avut loc pe data în lunile iulie-august 1911 în Novgorod şi a avut o intervenţie cu tema „starea curentă a soborului Sf. Sofia din Novgorod”.
Conform iniţiativei sale a fost înfăptuită restaurarea complexului numit „Lihudskii” din Novgorod (complex în care cândva a activat o instituţie de învăţământ, în care au predat fraţii Lihud). În clădirea restaurată a fost deschisă în 1911 şcoala de psalmişti. La 1912 în Novgorod a fost deschisă cu fast casa eparhială a Prea Sfinţitului Arsenie. În incinta ei au fost stabilite consistoriul, consiliile misionar şi de învăţământ, biblioteca, librăria, muzeul istorico-bisericesc al eparhiei, redacţia ziarului „Novgorodschie eparhielinîie vedomosti” (Noutăţile eparhiale din Novgorod), hotel pentru cler. În anul 1913 în la iniţiativa Prea Sfinţitului a luat fiinţă societatea istorico-bisericească.

În 1912 prezidează la prima întrunire a activiştilor în lupta cu acoolismul de pe teritoriul întregii Rusii. E numit membru de onoare al academiei teologice din Kazani.

A fost preşedintele Sinodului Local al Bisericii Ruse din anii 1917-1918 şi conform mărturiilor unor participanţi, „practic conducea cu majoritatea şedinţelor sinodului”. În octombrie 1917 la Sobor a fost unul din candidaţii pentru numirea în rangul de Patriarh (împreună cu episcopii Antonie şi Tihon), după voturi era al doilea, în urma arhiepiscopului Antonie – însă în urma tragerii la sorţ patriarh al Bisericii Ruse a fost numit arhiereul Tihon. De pe data de 29 noiembrie 1917 – mitropolit. Mare Sinod Local l-a ales membru permanent al Sfântului Sinod şi al Consiliului Bisericesc Suprem.

De nenumărate ori a fost supus arestului. Prima dată a fost arestat în noiembrie 1919 în Moscova, a doua – în Novgorod (1920), după care a fost predat judecăţii şi condamnat la trei ani de detenţie cu suspendare, şi este exilat în gubernia Arhanghelisk (mai târziu exilul a fost anulat).
În 1922 este din nou arestat (în Moscova), fiind intentat un proces pe numele lui şi a Patriarhului Tihon sub acuzarea opunerii de rezistenţă faţă de confiscarea averilor bisericeşti – în pofida faptului că, Prea Sfinţitul îndemna clerul să jertfească spre folosul înfometaţilor (la acel moment Rusia trecea printr-o foamete) „obiectele de preţ, lipsite de o întrebuinţare liturgică”.

În detenţie Prea Sfinţitul s-a aflat cu întreruperi până la data de 10 ianuarie 1924. Aproape imediat după eliberare a fost din nou arestat şi deţinut în închisoarea „Butârskaia”. După întemniţare a fost trimis în Asia Mijlocie.

În 1925 – 1926 se afla în exil în Poltoraţk (Aşhabad), iar în 1926 – 1936 – în Taşkent. Formal rămânea episcop de Novgorod, însă eparhia din 1933 era administrată de ucenicul său episcopul Alexii (Simanskii) – mai târziu Patriarhul Alexie I.

În 1927 – Membru permanent al Sinodului patriarhal temporar. Însă în realitate nu a luat parte la activităţile acestui organ, din motiv că se afla în exil în Taşkent. Este cunoscută doar o singură fotografie, în care Prea Sfinţitul Arsenie e alături de alţi membri ai Sinodului.

De pe data de 11 august 1933 – Mitropolit de Taşkent şi Turkestan. Slujea sub cerul liber, lângă paraclisul icoanei Maicii Domnului „Bucuria celor necăjiţi”. La aceste slujbe se adunau până la 20 000 de credincioşi din Taşkent împrejurimi, mulţimea umplea tot teritoriul imensului cimitir.
A fost părintele duhovnic al sfântului ierarh Luca (Voino-Iasneţkii) şi la 28 ianuarie 1936 a murit în mâinele lui la spitalul din Taşkent. A fost înmormântat la cimitirul Botkin din Taşkent.

Se evidenţia printr-un caracter greu, cu toate acestea era corect şi direct. I se spunea „cel mai sever arhipastor” al Bisericii Ruse. Această severitate se manifesta prin insistenţa pentru ca atât clerul, cât şi mirenii să îndeplinească întocmai poruncile lui Hristos; dar, în primul rând, Prea Sfinţitul era riguros către sine însuşi. Cu atenţie urmărea ca slujba să corespundă tipicului. Un emerit propovăduitor şi orator (s-a manifestat şi în Consiliul Statal unde a activat), un scriitor duhovnicesc. Se manifesta nu doar ca un păstor înţelept şi activ, dar şi ca un cunoscător versat al istoriei, un luptător activ pentru păstrarea şi studierea moştenirii strămoşilor.

Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă l-a canonizat de Prea Sfinţitul Arsenie. El este cinstit ca un sfânt în eparhiile de Novgorod şi Taşkent, aflate în subordinea Patriarhatului Moscovei. În Novgorod la iniţiativa eparhiei şi a organizaţiilor culturale şi ştiinţifice, din 1993 au loc citirile Arseniene (Arsenievskie citenia) – scopul lor e să găsească soluţii ortodoxe pentru cele mai importante probleme, ce stau astăzi în faţa bisericii şi a societăţii, luând în consideraţie experienţa istorică a relaţiilor stat – Biserică din secolul trecut.

Articol îngrijit de prot. dr. Maxim Melinti

Contact Form Powered By : XYZScripts.com