Gânduri la Arătarea Domnului

An de an participăm cu sufletul și cu trupul, gustând din Harul sărbătorilor care pentru cineva par a fi o monotonie continuă, iar pentru noi, gustare din masa Domnului. Și din a Lui plinătate luăm har peste har. (Ioan 1.6)

Acum câteva zile în urmă ne-am bucurat de venirea în trup a lui Hristos, Mesia sufletelor noastre. Astăzi la Botezul sau Arătarea Domnului simțim cu toții nevoia de a petrece într-o sărbătoare necontenită ce ne ridică din slavă în slavă, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei lui Hristos (Efeseni 4. 13), căci ziua zilei spune cuvânt și noaptea nopții vestește știință. (Psalm 18.3)

Ioan boteza cu apă spre pocăință și nu contenea să spună că vine după el Cel Cărui nu-i vrednic să-i dezlege cureaua încălțămintei, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Acela care ne botează cu Duh Sfânt și cu foc. (Matei 3. 11)

Și atunci când oamenii în împietrirea lor n-au cunoscut pe Făcătorul lor, natura a făcut-o. Căci marea a văzut și a fugit și Iordanul s-a întors înapoi (Psalm 113), iar Hristos, intrând în apă, a plecat smerit capul pentru împlinirea a toată dreptatea.

Astăzi apele se sfințesc, făptura se înnoiește și Dumnezeu-Tatăl revarsă Duhul Sfânt care vădește lumea de păcat și dreptate și suflă unde voiește. (Ioan 3.8)

Astăzi noi cei părtași la Tainele Bisericii gustăm din apa sfințită și cu nimic nu suntem mai prejos decât apostolii care au răspândit în lume Vestea cea Bună, propovăduind oamenilor cele ce au văzut cu ochii și au pipăit cu mâinile. (1Ioan 1.1) Ne dorim ca această gustare a apei să nu fie doar o seacă împlinire a tradițiilor, ci o experiență vie a întâlnirii cu Hristos. Să putem spune cu încredere celor ce ne privesc dintr-o parte că noi am cunoscut și am crezut iubirea pe care Dumnezeu o are către noi. Și noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. (1Ioan 4.16.19)

        În scrierile sale, Sf. Siluan Athonitul scria: „Cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele sufletului. Cu cât mai deplină e iubirea, cu atât mai deplină e cunoştinţa. Cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai fierbinte e rugăciunea. Cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai sfântă e viaţa”.

Arhim. Augustin Zaborosciuc