Header image

Consumătorul de droguri şi sfântul Efrem

23:10, joi, 5 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Un tânăr american ducea o luptă încrâncenată cu propria sa viaţă. Consuma din abundenţă droguri, îndreptându-se către o grabnică nenorocire. N-avea nici viaţă de familie stabilă, nici educaţie religiooasă şi totuşi, tânăr fiind, se afla în mare primejdie.

Într-o noapte i s-a arătat un om bătrân şi urât şi i-a spus: „Eu sunt prietenul tău şi vreau să ne dăm întâlnire ca să mă cunoşti”. Şi l-a sfătuit să se urce la volanul maşinei sale şi să conducă cât poate de repede până la un anumit drum până la o întorsătură situată în marginea unei râpe adânci. Tânărul a făcut precum i s-a spus. Urcându-se în maşină, a mers pe drumul acela, conducând foarte repede. Dar pierzându-şi curajul, a reuşit în ultima clipă să apese frâna. Şi abea a putut să vireze în dreptul curbei. Când s-a întors acasă tremura de spaimă.

Două nopţi mai târziu bătrânul i s-a arătat din nou şi i-a spus furios şi indignat: ” Sunt foarte dezămăgit că nu ne-am întâlnit. Urcă-te din nou la volan şi să conduci cât poţi de repede, dar de data aceasta să nu mai frânezi.”

Tânărul s-a simţit în mod ciudat silit să facă acest lucru. S-a urcat din nou la volanul maşinei, a condus cât a putut de repede şi de data aceasta nu a mai frânat, ci s-a dus cu viteză maximă drept în râpă. Maşina era distrusă, dar, în mod surprinzător el a scăpat doar cu nişte zgârâieturi, contuzii şi cu un şoc puternic.

La câteva săptămâni după ce ieşise din spital, omul urât i s-a arătat din nou şi i-a spus:” Sunt supărat pe tine fiindcă nu ţi-ai ţinut promisiunea. La noapte însă ne vom întâlni sigur! Pune în seringă o doză dublă de drog”. Tânărul s-a simţit iarăşi nevoit să facă ce i s-a spus şi injectându-se a intrat în comă datorită supradozei. A fost dus la spital unde medicii au spus familiei lui că e posibil să nu supravieţuiască. Însă, dacă ar vaea şansa să trăiască, va fi într-o satre de semiconştienţă, vegitativă.

Nu mai era nici o şansă de însănătoşire. Cu toate acestea, după 2 săptămâni tânărul s-a trezit deplin conştient, le-a mărturisit celod din jur că văzuse un om care se aseamănă cu un  fel de monah luminos. Venise la el şi îi spuse: „M-am rugat pentru tine…Dumnezeu ţi-a mai dat o şansă. Vei trăi, dar trebuie să-ţi îndrepţi viaţa. Vei merge în Grecia să vizitezi locul unde se odihnesc oasele mele pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu că ai fost salvat. Nemele e Efrem.

Extras din Tinerii vremurilor de pe urma. Ultima si adevarata razvratire.

Monahii John Marler si Andrew Wermuth, Editura Sophia, 2008, p. 226-227

 

,

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com