Credinţă, Nădejde şi Dragoste

În vremea deloc îndepărtată când bisericile erau închise şi lumea zăcea în tina necredinţei, în familia unui profesor s-a născut o fetiţă. Au numit-o simplu Vera. Peste ceva timp s-a mai născut una şi au numit-o Nadea. Iar pe a treia – Liuba. Nimic antipartinic sau antisovietic.

Şi doar oamenii care au mai păstrat în suflet sămânţa credinţei puneau aceste trei nume alături şi se minunau: Vera, Nadejda, Liubovi! În plină prigoană comunistă.

Astfel, un nume, un cuvânt pot fi ca o mărturisire a credinţei. Vă amintiţi, la Grigore Vieru: „O, neamule, tu, adunat grămăjoară, ai putea să încapi într-o singură icoană”. Pe atunci nimeni nu se încumeta să pronunţe/scrie cuvântul icoană. A fost ca o spărtură în zidul tăcerii şi al fricii.

Acum, când nu mai avem prigoană şi oprelişti, de asemenea, suntem chemaţi să ne mărturisim credinţa. Cu un nume, cu un cuvânt, cu un semn al crucii, cu rugăciunea dinaintea mesei sau înainte de culcare, printr-un pas făcut spre biserică, spre Dumnezeu.

Prin aceasta ne identificăm ca creştini ortodocşi, ne îndreptăţim înaltul titlu de Biserică Luptătoare. Şi nu există un timp mai potrivit pentru a ne apropia de Dumnezeu decât Postul Mare – călătoria spre Cel ce a creat lumea şi pe fiecare dintre noi.

Leo Bordeianu

Sursa: http://scara.md/