Header image

Credinţa se pierde din cauza neîncrederii, evlavia – din cauza îndrăznelii

Vorbirea de rău şi clevetirea sunt diferite, iar judecata este altceva. Una este ispita spre o faptă ruşinoasă şi alta este cuvântul rău: când judeci, atunci te transformi în judecătorul (osânditorul) aproapelui şi vrei să te aşezi pe tronul unicului Judecător Hristos.

Credinţa se pierde din cauza neîncrederii, evlavia – din cauza îndrăznelii, iar folosul învăţăturii – din cauza curiozităţii. Curiozitatea se alungă prin „credinţa că Dumnezeu împreună cu tine merge înaintea altora ca să nu te mândreşti; ţine-te sub ascultarea Lui“.

Cel care are puţină credinţă vie, niciodată nu se va îndoi – cu ajutorul lui Dumnezeu nimic nu este greu de făcut.

Ţine-ţi mintea în iad şi ia aminte la pildele oglindite în Sfânta Scriptură. Vrei să ai parte de chinurile veşnice din cauza plăcerii păcatului vremelnic? Înţelege că eşti muritor.
În ce fel se poate încălzi sufletul îngheţat? Prin cuvântul lui Dumnezeu, prin rugăciune, smerenia inimii faţă de Dumnezeu în toate situaţiile, nu numai în stările exterioare, ci şi în cele interioare.

Ceea ce îţi doreşti, Dumnezeul cel Atotputernic îţi va da după inima ta, căci începutul şi izvorul virtuţilor îl constituie hotărârea, dorinţa de a face binele.

Străduieşte-te să fii cât mai atent la tine, iar nu să judeci faptele şi atitudinea altora faţă de tine, căci dacă nu vezi în ei iubirea, atunci nici în tine însuţi nu vei avea dragoste. Unde este smerenie acolo este şi simplitate, iar pe acestea Dumnezeu nu le va supune judecăţii.

Dumnezeu nu dispreţuieşte rugăciunile, însă uneori nu îndeplineşte dorinţele lor tocmai pentru că intenţia Lui supremă este de a rândui totul mai bine. Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu – Atoatevăzătorul – ar îndeplini cu desăvârşire dorinţele noastre? Eu cred, deşi nu aprob, că toţi ar muri şi ar ajunge în pământ.

Îngâmfarea care poate veni în urma virtuţilor este potrivnică lui Dumnezeu. Cei care trăiesc fără să fie atenţi la sine niciodată nu se vor învrednici să primească daruri.

Din învățăturile cuviosului Leonid, Patericul de la Optina

005

Contact Form Powered By : XYZScripts.com