Header image

Creștinii din Irak, amenințați cu moartea de jihadiștii SIIL. ”Vă convertiți, plătiți taxă sau vă ucidem!”

19:23, duminică, 20 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

”Te convertești, plătești sau mori”. Așa sună ultimatumul SIIL, organizația jihadistă islamică Statul Islamic pentru Irak și Levant, care a preluat controlul asupra unor zone mari din Irak, îl dă creștinilor din orașul Mosul.

Una dintre cele mai vechi comunități din Irak, cea creștină, este amenințată cu dispariția, în urma prigoanei la care este supusă de islamiștii din SIIL, care amenință creștinii, dar și șiiții că au de ales. Fie achită o taxă de protecție, fie se convertesc fie plătesc cu viața.

Cele mai mari presiuni au loc asupra creștinilor din Mosul, provincia Ninive, din nordul Irakului, acesta fiind cel mai important oraș al ”Califatului” proclamat de islamiștii SIIL la 28 iulie.

Din acest motiv, tot mai mulți prelați din regiune cer cu insistență o intervenție militară.”Facem apel către ONU, către comunitatea internaţională, Statele Unite, UE să intervină fizic, nu doar cu susţinere morală, cu discursuri şi conferinţe. Vrem susţinere reală aici, o intervenţie militară pentru rezolvarea acestei probleme. Vrem să ne ajute armata irakiană”, a spus unul dintre preoții creştini din Irak, potrivit The Guardian.

Comunitatea creştină din Irak este una din cea mai veche din lume, care are aproape 2 000 de ani. Numărul creștinilor a scăzut dramatic după invazia americană din 2003 și violențele interconfesionale care au urmat.

Conform estimărilor, dintre cele 1,5 milioane de creștini cât erau în 2003, acum mai există mai puțin de 500. 000 de creștini. Violenţele s-au intensificat în ultimele săptămâni în Irak, jihadiștii SIIL au preluat controlul asupra mai multor localităţi din nordul ţării.

sursa http://activenews.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com