Header image

Cu nădejde la o bună provocare

11:44, marți, 12 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

(Cuvân tînainte la noua lucrare „Golgota Bisericii”)

Evanghelia ne spune că după nașterea copilului, femeia uită de durere pentru bucuria că s-a născut om în lume. (Ioan 16.21) Dar de fiecare dată oamenii conștientizează că, oricum această bucurie e de scurtă durată. După naștere urmează o perioadă îndelungată de probleme, griji și chiar lacrimi.

      Cam asemenea lucruri I s-au întâmplat și Obștii creștinești. După o îndelungată perioadă de persecuție am uitat de dureri și mâhniri și ne-am bucurat de libertatea multașteptată. Iar acum conștientizăm că grijile și durerile abea încep.

      Societatea zilelor noastre supraobosită de un regim dictatorial, iar acum împinsă în prăpastia liberalismului, cu părere de rău încă nu și-a făcut tema pentru acasă. Nu s-a învățat din greșalele generațiilor trecute și respectiv nu poate rezista tentațiilor și curentelor moderne de gandire.

      Unii au stăruit din răsputeri să-L scoată pe Hristos din viața lor, prezența Lui fiind prea deranjantă. Pentru alții motto-ul vieții era: „Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu), dar și de astă dată fiecare venea doar cu părerile personale despre El sau ca să-și propuneau un „dumnezeu” personal. Omenirea a uitat că numai Biserica prin Sfintele Ei Taine are capacitatea de a-l uni pe om cu Dumnezeu, împlinindu-l și dăruindu-i adevărata libertate de care are nevoie. Cu alte cuvinte, oamenii au uitat spusele Sf. Ciprian al Cartaginei: „Cui Biserica nu-I este Mama, aceluia Dumnezeu nu-I este Tată”.

      Însă n-ar fi corect să nu amintim aici că și Obștea creștinească a făcut gafe, scăpând multe lucruri din vedere. Pentru că de fiecare dată când lumea a voit să vadă Biserica lui Hristos ca o simplă organizație sau mișcare sindicalistă, Ea a tăcut. Ba chiar S-a compromis în unele cazuri.

      Uitați-vă bine că marea majoritate a absolvenților de Teologie fac altceva decât ceea la ce sunt chemați. Puțini din ei sunt capabili să transmită celor din jur experiența propriei întâlniri cu Dumnezeu și a vieții lor în Hristos, venind de fiecare dată cu teorii și formule seci, care uneori sunt greu înțelese de oameni. Iar fără acestea „creștinismul” lor se transformă automat într-un moralism îndoctrinat.

      În ambele cazuri suferă Biserica lui Hristos. Însă Ea nu ne cheama s-o apărăm prin orice metodă sau s-O deplângem, ci ne îndeamnă asemenea lui Hristos: Nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi și pe copii voștri.” (Luca 23.28) Ea își trăiețte mucenicia de dragul copiilor ca o adevărată Mamă și acceptă să fie judecată … . Dar știți cum spune Coșbuc în una din poeziile lui:

Voi o vedeți fugind prin sat,

Cu zdrențele șiroi,

Desculța-n ger, cu ochii supti

De cine râdeți voi?

Si după dânsa curiosi,

De ce fugiți în roi?

Ce fel de rău v-a facut ea

De-i faceți rau? Scuipând

În urma ei, o huiduiți

Când iese-n drum, si când

Vă vine-n prag flămânda, voi

O bateți înjurând.

Îi stiți povestea ei? …

      În unul din capitole amintim că Biserica niciodată nu s-a temut de critică, dar insistă să o facă doar cei care sunt la curent cu viața și problemele Ei.

      Da, recunoaștem. Pe trupul Bisericii sunt răni și cicatrice, dar ar fi un mare păcat să-ți abandonezi Mama numai pentru faptul că-I bătrână sau bolnavă. Iar rănile Ei suntem noi, fiecare în parte fără excepții.

      Sigur că atâta timp cât suntem în viață, cât ne mișcăm pot fi și greșeli și Biserica le recunoaște, însă niciodată nu le-a privit ca o normalitate. Suntem convinși că Biserica nu-i ceea ce crede lumea despre Ea, ci e ceea ce a spus Hristos că este. Și merge după cum Îi este scris. (Marcu 14.21)

      Dacă observăm, Ea nu întotdeauna intă în polemici mari cu lumea, nici că se îndreptățește prin orice metodă. De ce? Pentru că tăcerea lui Hristos l-a rușinat pe Pilat.

      Soarta Bisericii e în mâinile lui Dumnezeu, dar un rol destul de important îl avem și noi, cei ce scrim istoria. Amintiți-vă cum încheie Ioan Slavici nuvela sa „Popa Tanda” unde povestea despre preotul care la orice încercare a sa de a îndrepta oamenii satului auzea: Popa e omul dracului. Iar după mulți ani de răbdare și muncă treceau pe drum și ziceau: Ține-l, Doamne, la mulți ani, că este omul lui Dumnezeu!

Arhim. Augustin Zaborosciuc

Sursa: http://arhimaugustin.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com