Header image

Cum biruim grijile neîntrerupte ?

9:40, miercuri, 29 iunie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

Pericolul cel mai mare, adus de grijile neîntrerupte, este uitarea de Dumnezeu şi neglijarea vieţii duhovniceşti. Socotesc că avem experienţa necesară. Ar fi foarte înspăimântător să ajungem până la răcirea cu desăvârşire a zelului dumnezeiesc, aşa cum ne temem. Acesta, în tot cazul, nu este provocat de grijile lumeşti, ci de trândăveala noastră. Noi ne lăsăm pe noi înşine „să ne înnoroim”, şi cu gândurile, şi cu sentimentele, şi cu voinţa, şi cu grijile lumeşti.

Putem să lepădăm acest „noroi” al sufletului? Da! Începând toate lucrările cu rugăciunea, continuând cu nădejdea şi sfârşind cu mulţumirea. Astfel fiecare lucrare a noastră va fi împodobită cu veşmânt dumnezeiesc şi nu-l va alunga pe Domnul din suflet.

Din nou, când încheiem o treabă şi înainte să ne apucăm de alta, să alungăm pentru puţin timp din mintea şi din inima noastră orice lucru lumesc. Să rămânem doar cu Dumnezeu. Să-i dăruim Acestuia atenţia noastră, orice gând şi orice sentiment. Să repetăm, dacă dorim, câteva stihuri iubite de noi, din psaltire.

Cât timp lucrăm, să ne rugăm cu mintea. Şi, ori de câte ori ne dăm seama că rugăciunea s-a întrerupt, să reîncepem lupta noastră în minte, fără întârziere. Să studiem şi cărţi care vorbesc despre rugăciune. Astfel, uşor, dorul nostru se va înteţi şi va urma calea către Dumnezeu. Aceasta să fie grija principală a vieţii noastre. Să-l implorăm pe Domnul să nu ne lipsească de mângâierile rugăciunii! Dintre faptele omeneşti, niciuna nu se săvârşeşte fără osteneală. Lucrările dumnezeiești cer și acestea osteneală multă, dar fără oprire.

Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 148-149

hgl_0

Contact Form Powered By : XYZScripts.com