Header image

Cum eu, fiind baptist, am găsit Ortodoxia? (III)

1:04, marți, 25 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , ,

Capitolul VII: Protoiereul Grigorie.

Într-o seară am mers la o biserică ortodoxă şi m-am adresat oamenilor ce erau la intrare:

Mă scuzaţi, eu sânt baptist, aş putea să vorbesc cu preotul acestei biserici?

– Aşteptaţi puţin, – mi s-a răspuns cu amabilitate, – nu plecaţi. Degrabă slujba va lua sfârşit şi Dvs. veţi putea vorbi cu Părintele Grigorie.

          Şi iată atunci, eu am aflat ce înseamnă lupta duhovnicească, despre care mai înainte nu aveam ideie. În general, la baptişti nu se vorbea despre această luptă, nu se învaţă cum să lupţi cu gândurile, fiindcă acolo principalul este credinţa în aceea că tu eşti deja salvat. De această dată, gândurile aşa de tare m-au atacat, încât eu nu eram bucuros că am venit la biserica ortodoxă. Năvălind ca o furtună, gândurile îmi spuneau să plec. Aceste gânduri îl certau pe preot şi pe toţi creştinii ortodocşi. A trecut aproximativ o oră, şi eu eram rupt de oboseală şi în momentul când mă gândeam să plec, iată că, m-a întâlnit părintele. El era înalt şi slab, cu barba puţin căruntă. M-am salutat cu el la distanţă şi l-am întrebat:

Mă scuzaţi, aş putea să vorbesc cu Dvs?

– Da puteţi, – mi-a răspuns părintele,  privindu-mă cu blândeţe, şi mi-a propus să ne plimbăm prin curtea bisericii.

Este aşa o cântare a Învierii, – am început eu, – care este cântată de toate confesiunile creştine: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând…”. Poate că Dvs. cunoaşte-ţi cine este autorul?

          Preotul a tăcut pentru o clipă, probabil s-a rugat, apoi a spus:

Acest minunat tropar l-a scris Cuviosul Ioan Damaschin – cel mai mare luminător şi rugător al Bisericii Ortodoxe, care a trăit în secolul VII în Siria. El a scris mai multe slujbe şi canoane, care au intrat în Slujbele dumnezeieşti ale Bisericii. Deasemenea, el a scris o carte care se cheamă „Despre Dreapta Credinţă”. Această carte cuprinde toate dogmele credinţei creştine. Slavă lui Dumnezeu, cărţi acuma sânt multe! Şi această carte se află acuma în multe librării bisericeşti, magazine bisericeşti, la şcoli duminicale, dacă doriţi, o puteţi citi.

– În Vechiul Testament, la Ieşire 20.4 – am continuat eu, – sânt aşa cuvinte:Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ,  jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti,…” De ce dar Dvs. aveţi în biserică chipuri şi vă închinaţi lor?

– Icoanele – nu sânt idoli, a spus părintele. – Din Vechiul Testament noi cunoaştem următoarele denumiri de idoli: astarte, baal, baal-Zebub, etc… Desigur că idoli pot fi şi patimile omeneşti, dar ei nu au nici o treabă cu icoanele. Dumnezeu a interzis a face ceva în faţa căruia să te închini, fiindcă noi trebuie să ne închinăm doar lui Dumnezeu, ceea ce Biserica Ortodoxă şi face. Vă amintiţi, cum în aceiaşi carte a Ieşirii, este descris momentul cum proorocul lui Dumnezeu, Moise, a urcat pe muntele Sinai, iar poporul a rămas jos cu Aaron la poalele muntelui. Trecuse mai mult timp şi Moise nu se înorsese încă, iar poporul i-a zis lui Aaron: „Scoală şi ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră,…(Ieşire 32.1) Şi Aaron a făcut un viţel de aur – un idol.  Pentru acest păcat Dumnezeu a pedepsit poporul. În acelaşi timp, dacă Dvs. ţine-ţi minte, în aceeaşi carte la cap. 25, Dumnezeu a poruncit lui Moise să facă chipuri de heruvimi pe capacul Chivotului: „Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să-i faci ca dintr-o bucată, ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului;” (Ieş. 25.18). Şi mai mult decât atât, El i-a zis lui Moise: „Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel.” (Ieş. 25.22) Aşa că Dvs. singur vedeţi că: sânt chipuri inetrzise de Dumnezeu, şi sânt chipuri poruncite de Dumnezeu.

– Dar acela a fost chivot, – m-am împotrivit eu, – iar la voi pe pereţi sânt picturi.

– Da, şi chipurile de pe pereţi nu erau făcute din mintea omului, ci după binecuvântarea lui Dumnezeu, – spusese preotul. – În capitolul 26, probabil vă amintiţi, cum Dumnezeu i-a poruncit lui Moise: „Să faci o perdea de in răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită, iar în ţesătura ei să aibă chipuri de heruvimi, alese cu iscusinţă.” (Ieş. 26.31). La fel şi Solomon, când a făcut templul, atunci „a făcut în Sfânta Sfintelor doi heruvimi din lemn de măslin, înalţi de zece coţi… Şi a aşezat el heruvimii la mijloc în partea de la fund a templului…  Şi a îmbrăcat el heruvimii cu aur” la fel cum sânt şi icoanele noastre – pe toţi pereţii templului de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri săpate de heruvimi, de copaci, de finici şi de flori îmbobocite. (3 Regi 6.23-29).

          Icoana nu este nici Dumnezeu, nici idol. Iată Dvs. aveţi fotografia părinţilor sau a fratelui sau a surorii. Dvs. puteţi să priviţi fotografia şi să vă adresaţi lor cu gândul? La fel ne adresăm şi noi privind icoanele.

Da, – am răspuns eu, şi mi-am madus aminte cum noi ne-am pozat cu adunarea după botez.

Noi cu Dvs. sântem acum afară şi ne rugăm lui Dumnezeu prin gând. Noi credem că Domnul este în ceruri, şi credem că El ne aude şi ne vede. Credem că El ne păzeşte de rele şi de păcat, noi ne putem ruga în gând, putem cânta şi un tropar. Cântarea ne ajută la rugăciune, la fel şi icoana care este sfinţenie, ne ajută să păstrăm evlavia către Dumnezeu şi dispoziţia către rugăciune. Noi nu ne închinăm icoanei, ci lui Dumnezeu, în duh şi adevăr, iar icoana este o sfinţenie despre care se spune în Scriptură: “Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.”  Deaceea în Biserică Ortodoxă este o evlavie deosebită faţă de icoane.

          Cuvintele părintelui au fost atât de convingătoare, încât eu nu am putut să-l contrazic, dar totuşi, nedorind eu să mă las de convingerile baptiste, l-am întrebat:

De ce dar atunci în Scriptură se scrie că, va veni ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui, (Ioan 4.21) – prin urmare, nici în biserici, precum faceţi voi?

– Anume în biserici, – mi-a răspuns părintele, – fiindcă Însuşi Domnul i-a spus lui Solomon, care a construit templul lui Dumnezeu: Căci am ales acum şi am sfinţit templul acesta, pentru ca să fie numele Meu acolo în veci; şi ochii Mei şi inima Mea să fie acolo în toate zilele.” (2 Par. 7. 16). Iar în cartea proorocului Isaia spune: “căci templul Meu, locaş de rugăciune se va chema pentru toate popoarele.” Pe toţi cei drepţi Dumnezeu îi strânge în Corabia lui Noe, care este – Biserica Sa Sfântă Ortodoxă. Tot ce este în afara Ei, nu este de la Dumnezeu, ci sânt apele care vor să înnece lumea şi pregătesc pierzarea sufletelor. Învăţătura lui Hristos se află în Biserica Ortodoxă, la fel cum la Noe s-a păstrat şi familia sa.  Iar cine doreşte să deschidă capacul şi doreşte să adauge la această învăţătură ceva nou,  el adaugă doar noroi, murdărindu-se pe sine şi pe cei care îi urmează. Vai de acel om care face aşa ceva. Aşa au procedat şi procedează şi acuma, catolicii. Ei toţi s-au străduit să introducă ceva nou, şi prin urmare au ajuns să fie în afara corabiei. Dar, căzând de la Biserica lui Hristos, ei au ajuns la întunecarea minţii, spunând că papa lor este fără păcat şi că toate credinţele sânt plăcute lui Dumnezeu, dacă se închină lui papa.

          Aici, eu mi-am amintit de unele cuvinte dintr-o cântare de a noastră cunoscută, pe care o cântam noi la adunare: “Doar un drum spre cer există, iar spre pierzare sânt mii…!” “Da, – m-am gândit eu, – se vede că Luther a avut dreptate, că ia mustrat pe catolici, dar de ce el nu s-a întors la Ortodoxie?” Atunci am hotărât să-l întreb pe părinte.

Mă scuzaţi, dar Dvs. cunoaşte-ţi cine a fost Martin Luther?

– El a fost un călugăr catolic cunoscut, care a criticat catolicismul, apoi s-a dezbinat de el formând protestantismul.

– De ce dar el, când a văzut minciunile catolicilor, nu a mers spre Ortodoxie?

– Tocmai în aceasta şi constă nenorocirea lui. El nu a căutat Biserica adevărată, ci s-a aprins de dorinţa de a reforma catolicismul. Deaceea a căzut într-o înşelare şi mai mare. Protestând împotriva inovaţiilor papale (de aici şi denumirea de protestantism), Luther a respins Sfânta Predanie.

– Dar ce înseamnă Predania? – am întrebat eu.

– Iată noi cu Dvs. discutăm. Şi eu vă transmit învăţătura Bisericii. Dacă eu v-aş fi scris, atunci aceasta s-ar fi numit scriere (Scriptură), dar din motiv că eu nu vă scriu, ci vă vorbesc, această metodă se cheamă predanie. Domnul nostru Iisus Hristos nu ne-a scris nouă nimic, ci i-a învăţat pe Apostoli, transmiţându-le din gură în gură, din inimă în inimă. Iată aceasta şi este Sfânta Predanie. Vă amintiţi cum Sfântul Apostol Ioan Teologul a scris: “Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris.” (Ioan 21.25). Deaceea Apostolul Pavel ne învaţă: “Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.” (2 Tes. 2.15).

          Respingerea predaniei – înseamnă respingerea oricărei comunicări. Părinţii îşi educă copiii prin predanie, şi nu le scriu pe foaie povăţuirile. Deşi, se poate şi aşa, dar credcă nici baptiştii nu au aşa astfel de lucruri. Iată că, şi prima icoană a Maicii Domnului a fost pictată de Apostolul Luca, dar în Scriptură acest fapt nu este menţionat, pe când Predania ne descrie acest moment cu careva detalii. Lemnul pe care a fost pictat un chip, mult timp a slujit ca capac pentru masă în familia lui Iisus.

– Iată aţi vorbit despre autorul cântării “Hristos a înviat…”, – am întrebat eu, – care era poziţia lui faţă de icoane?

– Cuviosul Ioan Damaschin a trăit pe timpul când se ducea lupta împotriva icoanelor şi cinstea icoanele foarte mult. El apăra cu bărbăţie pictura icoanelor şi pe mulţi i-a întărit în evlavia faţă de icoane, fapt pentru care, a fost clevetit de duşmanii Ortodoxiei şi a fost dus în temniţă. Ca el să nu poată picta icoane, lui i-au tăiat mâna dreaptă şi au atârnat-o în piaţa oraşului, iar pe el, chinuit de durere mare, l-au adus acasă. Spre seară Cuviosul a cerut mâna de la împărat, chipurile ca să o îngroape. Împăratul i-a ascultat cererea, şi a poruncit să i se întoarcă mâna tăiată. Cuviosul, luând mâna, a mers în chilia sa şi a căzut în faţa icoanei Maicii Domnului, rugându-se cu lacrimi: “Preacurată Maică a lui Dumnezeu, iată mâna mea dreaptă, tăiată pentru dumnezeieştile icoane. Roagă-L pe Fiul Tău, ca să-mi vindece mână. Şi fie ca mâna mea să scrie mai departe ceea ce Tu singură vei permite spre lauda Ta şi a Fiului Tău, precum şi spre zidirea celor ce cred în El. Dacă Domnul Hristos ne îndeamnă să ascultăm pe părinţii noştri, atunci Te va asculta şi pe Tine, fiindcă Tu eşti Maica Lui.”. Aşa rugându-se, Cuviosul a adormit. Şi în vis i se arată Maica lui Dumnezeu şi-i spune: “Mâna ta este sănătoasă, lucrează cu ea şi fă-o mai repede trestie de pictor.” Cuviosul s-a trezit, şi a văzut că mâna lui este, ca mai înainte, sănătoasă. Numai că în locul unde a fost tăiată mâna, a rămas un semn precum ar fi aţa roşie, fapt care să confirme minunea. În memoria acestei minuni Cuviosul Ioan a pictat o icoană a Maicii Domnului numită “Triheruşa”. Copia acestei icoane se află în multe biserici, şi noi o avem în biserica noastră.

– Dar cum a luat sfârşit lupta împotriva icoanelor? – am întrebat eu.

– În anul 787 a avut loc Sinodul al VII-lea Ecumenic, la care au participat episcopi, preoţi şi diaconi din diferite ţări. Sinodul a dat anatemei pe toţi luptătorii împotriva icoanelor şi a întărit cinstirea lor pentru creştini. Tot la acest Sinod s-a întărit şi sărbătoarea Triumful Ortodoxiei, care mereu se sărbătoreşte în prima Duminică a Postului Mare. La această sărbătoare, la sfârşitul Dumnezeieştei Liturghii, se săvârşeşte cinul “Anatemei”.

– Dar ce înseamnă aceasta?

– Vă aminti-ţi de Apostolul Pavel când le scrie Galatenilor: “Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal. 1.9). Sub anatemă se află toate învăţăturile şi mărturisirile greşite, care s-au abătut de la adevărul Ortodoxiei. Mulţi protestanţi binestesc, se ostenesc, dar în realitate binevestesc altceva decât învaţă Biserica Ortodoxă. Să cunoască cu toţii, că ei sânt în afara Bisericii şi sub anatemă.

          Aici dialogul nostru a luat sfârşit. El a fost chemat să împărtăşească un om care era pe moarte.

Mă iertaţi, – a spus părintele, – cu părere de rău nu mai pot continua discuţia cu Dvs. Trebuie să fug. Mai intraţi pe la noi, voi fi bucuros să mai discutăm. Vă recomand să citiţi cartea “Arma Adevărului” de N. Varjanschi.  

Va urma…

Călugărul ANASTASIE.

„Pravoslavnii Crest”, N: 11 (35) 2011. Traducere din limba rusă şi îngrijire de Diacon Veaceslav BODAREV

continuare din Cum eu, fiind baptist, am găsit Ortodoxia? (I)

Cum eu, fiind baptist, am găsit Ortodoxia? (II)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com