Header image

Cum s-ar cuveni mai bine să postim?

Am intrat în Postul cel Mare. O tânără mi-a adresat o întrebare firească, pe care, probabil, multă lume și-o pune: „Cum s-ar cuveni mai bine să postim?”.

Mă bucur că avem tineri care sunt gata să se nevoiască, fiind responsabili și de felul cum o cere rânduiala Bisericii.
Ar trebui să înțelegem că, deși postul nu este un scop în sine, ci o modalitate de a crește duhovnicește, acesta rămâne a fi o poruncă dată omului. Poruncă pe care a încălcat-o Adam și pe care o încălcăm și noi după atâtea și atâtea milenii. De aici, din neascultarea noastră, ni se trag toate problemele.

I-am răspuns acestei fete că ar fi bine să postească cu trupul și cu sufletul. Să renunțe la cele cu câte s-a deprins să le facă în fiece zi, care îi răpesc practic tot timpul liber și nu-i aduc mare folos.

Mi-a spus că dimineața face un sfert de oră aerobică, apoi stă alt sfert în fața oglinzii pentru a-și aplica machiajul, după ore merge cu prietenele la o cafea, apoi 1-2 ore navighează pe internet și urmărește ce este nou pe rețele de socializare. Și de rând cu toate acestea se consacră studiului.

Din cele relatate am înțeles că este o fire organizată și își poate planifica lucrurile astfel încât să le reușească pe toate. Atunci am sfătuit-o în vremea postului să înlocuiască gimnastica cu metaniile, machiajul cu un canon de rugăciune, cafeneaua cu vizitarea unor nevoiași și internetul cu lecturarea a ceva bun de suflet.

Tânăra și-a amintit că are două colege bolnave, pe care le-ar putea vizita, dar și atâția oameni dragi cu care mai nu comunică de ceva timp: bunei, rude, foști profesori etc. Apoi, în zi de sâmbătă, i-am recomandat să meargă la cimitir, mai ales că trei sâmbete consecutive vor fi de pomenire generală a celor adormiți. Dacă mergi prin cimitir cu luare aminte ești ca într-o bibliotecă, or fiecare mormânt este o carte aparte și unică.

În rest putem face atâtea: să ne plimbăm cu rugăciunea în minte; să hrănim porumbei, vrăbiuțe, să zâmbim celor triști din stradă, altfel spus, să împărtășim bucuria postului.

În post se intră din noaptea iertării, cea care ne amintește de izgonirea lui Adam din Rai, și mergem spre noaptea Învierii, deci către Sfintele Paști.

Să oferim în fiece zi iertarea noastră și Domnul ne va da iertarea Lui către Învierea Domnului. Să urmăm acest drum, care ar trebui să reprezinte un urcuș duhvnicesc, o ascensiune frumoasă, dacă include dezrădăcinarea patimilor și dobândirea virtuților. Urmează să scăpăm de trândăvie, de exageratele griji lumești, de iubirea de stăpânire, de judecarea aproapelui…, ca să dobândim ceea ce este mult mai de preț – duhul curăției, al smereniei, al răbdării și al dragostei.

Dăcă vom ajunge osteniți, palizi și slăbiți trupește, dar fericiți, înseamnă că am postit cu adevărat!

Prin post ar trebui să ajungem la disprețuirea averilor și la dobândirea milosteniei.

Cât de mult se tratează prin post mânia, slava deșartă, invidia. Deci postind să nu neglijăm virtuțile, iar cea mai de preț este dragostea.

Să nu postească doar gura, dar și ochii, și urechile. Să postească toate mădularele noastre.

Și dacă hrana îngrașă trupul, postul întărește sufletul, îl face mult mai ușor, îi dă aripi gata să zboare spre ceruri.

Preot Octavian Moșin, http://octavianmosin.info/

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com