Header image

Cum să citim Biblia în învăţătura Sfinţilor Părinți ?

0:11, marți, 22 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

„Duhul Sfânt este autorul Bibliei, iar cel ce vrea s-o înţeleagă trebuie să dobândească mai întâi roadele Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea” .*(Gal. 5, 22-23)

Când răsare soarele se aprind de lumină mai întâi piscurile cele înalte ale munţilor; tot astfel, Soarele Dreptăţii, care răsare din cuvintele Bibliei, luminează mai întâi de toate minţile curate ale sfinţilor. „Aceasta ştiind mai dinainte de toate trebuie să ştiţi că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Petru l, 20-21). Etalonul valorilor este aurul; al spaţiului este metrul, şi al greutăţii este kilogramul.

Dar etalonul adevărului este Iisus Hristos. „Eu sunt lumina lumii” (In. 8, 12); „Fără Mine nu puteţi face nimic” (In. 15, 5). Fără lumina lui Iisus noi nu putem înţelege nici lumea înconjurătoare, nu ne putem înţelege nici pe noi înşine, precum nu putem înţelege nici Sfânta Scriptură.

„Prin prooroci am grăit în parabole” (Os. 12, 11) – zice Domnul în Vechiul Testament, iar în Noul Testament acelaşi Dumnezeu zice că „fără pildă nu le grăia nimic” (Mt. 13, 34) mulţimilor ce-L ascultau. De aceea, Scriptura trebuie citită nu numai la propriu, ci şi la figurat, nu numai în sens trupesc, ci şi în sens sufletesc, nu numai în sens material, ci şi în sens spiritual. Căci „o dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit” (Psalm 61, 11). Iudeii L-au auzit pe Dumnezeu numai o dată, n-au vrut să primească parabola. Iar din această pricină, „până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează în Hristos” (II Cor. 3,14). Aşa se întâmplă cu toţi cei care – citind Scriptura – se ţin numai de litera care ucide şi nu vor să ţină seama de Duhul care face viu (II Cor. 3, 6). „Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale!” (Iov 38, 11) – astfel poruncit-a Domnul mării când a tras ţărmul în jurul ei. „Eu am pus nisipul hotar împrejurul mării şi hotar veşnic peste care nu se va trece. Deşi valurile ei se înfurie, nu pot să-l biruiască şi deşi ele se aruncă, nu pot să-l treacă” (Ier. 5, 22). Astfel a hotărât Domnul în Vechiul Testament la propriu. Dar în Noul Testament Domnul ne spune la figurat, în chip duhovnicesc, că „legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea” (Lc. 16, 16). Deci, oricât s-ar învifora şi s-ar învolbura valurile proorociilor Vechiului Testament, ele nu pot trece peste „malul” şi peste „stavila” epocii lui Ioan Botezătorul, căci toate proorociile Vechiului Testament s-au împlinit o dată cu venirea lui Mesia, iar după întruparea Fiului lui Dumnezeu, până la sfârşitul lumii, evangheliştii binevestesc împărăţia lui Dumnezeu, şi proorociile Apocalipsei ne arată ce se va mai întâmpla până la sfârşitul lumii.

Prin urmare, pentru ca să putem înţelege Cartea Cărţilor trebuie, mai întâi, să ne rugăm neîncetat, căci numai rugându-ne ziua şi noaptea Tatăl nostru cel din ceruri „va da Duhul Sfânt celor care îl cer” (Lc. 2, 13). Şi numai când ne vom umple de roadele Duhului Sfânt, care este autorul Bibliei, vom putea înţelege Scriptura, căci – zice înţeleptul Solomon – „înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului. Duhul cel Sfânt, povăţuitorul oamenilor, fuge de vicleşug, Se depărtează de minţile fără de pricepere şi Se dă în lături când se apropie fărădelegea” (Înţel. l, 4-5).

În al doilea rând, trebuie să ne smerim nu numai în faţa lui Dumnezeu, ci şi în faţa sfinţilor lui Dumnezeu care, „purtaţi fiind de Duhul Sfânt”, ne-au lămurit în chip minunat toată Scriptura cea de Dumnezeu insuflată. Să nu uităm cazul acelui frate din Pateric care, deşi s-a rugat lui Dumnezeu timp de cinci săptămâni pentru ca Domnul să-i descopere înţelesul unui cuvânt din Scriptură pe care el nu-l pricepea, rugăciunea lui a rămas fără nici un răspuns. Dar când acest frate s-a hotărât să meargă la un călugăr bătrân ca să-i ceară o lămurire, atunci, chiar în clipa în care a pus mâna pe clanţa uşii, mintea i s-a luminat de sus şi fratele a înţeles textul. Mirat, fratele L-a întrebat pe Domnul, în timpul rugăciunii, de ce nu i-a descoperit acest adevăr timp de cinci săptămâni cât s-a rugat. „Pentru că, i-a răspuns Domnul, timp de cinci săptămâni cât te-ai rugat nu te-ai smerit, dar când te-ai smerit şi te-ai ridicat ca să-l întrebi pe părintele tău duhovnicesc, ţi-am descoperit locul pe care nu-l înţelegeai.”

Altă dată, un preot care mereu avea descoperiri de la Dumnezeu făcea în timpul Liturghiei o greşeală pe care n-o observa. Diaconul, văzând că mereu greşeşte, i-a atras atenţia, ca să se îndrepte. Atunci preotul L-a întrebat pe Dumnezeu în vreme de rugăciune de ce nu i-a descoperit că greşeşte, ci l-a lăsat să greşească mereu? „Pentru că, i-a răspuns Domnul, voia Mea este să vă îndreptaţi unul pe altul, iar nu să aşteptaţi mereu descoperiri de sus.” Şi, întrade-văr, cel ce cere sfatul fratelui său şi se lasă îndreptat de el când greşeşte dă dovadă de smerenie, iar cel ce dispreţuieşte sfatul fratelui său şi nu crede că prin el poate vorbi Dumnezeu, aşa cum a vorbit prin măgăriţa lui Valaam, cel ce se încumetă să stea de vorbă numai cu Dumnezeu dă dovadă de mândrie, iar drept pedeapsă în locul lui Dumnezeu se poate substitui satana, zicând: „Mă duc şi mă fac duh mincinos în gura tuturor proorocilor lui!” (III Regi 22, 22).

Tot cu nădejdea în Dumnezeu, doi fraţi au pornit să străbată un loc pustiu fără să aibă hrană cu ei. Când nu mai puteau merge de foame, le-au ieşit în cale nişte sălbatici, oferindu-le pâine si apă. Fratele smerit a zis că Dumnezeu i-a scos în cale pe aceşti sălbatici. A primit pâinea şi apa, s-a întărit şi a mers mai departe. Dar celălalt frate n-a primit nici pâinea, nici apa, zicând că Dumnezeu îi va da ca şi israelitenilor mană din cer şi apă din stâncă. Rezultatul a fost că fratele care nu s-a smerit în faţa sălbaticilor a murit de foame şi de sete, iar celălalt a ajuns la destinaţie.

Cel ce trece prin locuri necunoscute, cu răscruci de drumuri şi cu poteci ce se bifurcă, e bine să întrebe la tot pasul cum poate ajunge acasă. Dar dacă din mândrie nu va voi să întrebe pe nimeni, dacă se va bizui numai pe propriile sale cunoştinţe şi îndemnuri, va merge din rătăcire în rătăcire până se va pierde cu desăvârşire. Iată de ce avem nevoie, în citirea Sfintei Scripturi, şi de rugăciune neîncetată, dar şi de o smerenie adâncă, ca să ascultăm şi de Dumnezeu, dar şi de Sfinţii Părinţi care au tâlcuit atât de bine cuvintele Scripturii.

În al treilea rând, aşa cum Iisus Hristos S-a născut în centrul geografic al pământului şi aşa cum dăinuieşte în centrul istoriei omeneşti, tot astfel Iisus trebuie să fie nu numai în centrul fiinţei noastre, ci şi în centrul Bibliei. Cel ce nu-L află pe Iisus în centrul Bibliei pentru acela Cartea Sfântă este pecetluită. Şi chiar dacă unul ca acesta o are în mână şi o citeşte, el rămâne orb, mut şi surd. De aceea, cine vrea să înţeleagă Biblia nu trebuie s-o înceapă cu Adam şi Eva, ci cu cele patru Evanghelii. Şi numai după ce va isprăvi de citit Noul Testament poate să se întoarcă la Vechiul Testament, mai întâi la Profeţi şi la Psalmi, care sunt mai aproape de Mesia cel întrupat şi numai după aceasta să deschidă Cartea Facerii. Căci aşa cum lumea întreagă e o nebunie fără Iisus Hristos, tot astfel Biblia fără Hristos pare o carte plină de contradicţii, de fapte imorale şi de scandal. De aceea, când citim Biblia, mai ales când citim Vechiul Testament, nu trebuie să pierdem o clipă din vedere că etalonul nostru duhovnicesc este Iisus Hristos şi că numai prin El se pot lămuri contradicţiile, precum şi aparentele fapte imorale si de scandal întâlnite în Legea Veche.

În al patrulea rând, să nu uităm niciodată că pe tot parcursul Bibliei autorul vrea să ne ridice de la pământ la cer, de la trup la suflet şi de la materie la spirit. De aceea, citind-o sau ascultând-o, trebuie s-o auzim de două ori. Dacă rămânem numai la sensul propriu, trupesc şi material, litera ne va ucide aşa cum i-a ucis în sens duhovnicesc pe iudei şi pe mulţi dintre ereticii creştini. Sfântul Apostol Petru încă era robul literei când i s-a arătat în vedenie faţa de masă plină de târâtoare, de păsări şi de animale necurate. Dar când Dumnezeu l-a trimis să boteze casa păgânului Corneliu Sutaşul, abia atunci a înţeles Corifeul Apostolilor că această parabolă şi cuvintele: „Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă” (Fapte 10, 13) înseamnă să nu-i socoteşti spurcaţi pe păgâni, ci să-i botezi în numele Domnului Iisus Hristos, ca şi pe cei din poporul ales.

În al cincilea rând, trebuie să ţinem cont de epoca lui Ioan Botezătorul, care s-a aflat între cele două Testamente ca un ţărm şi ca o stavilă peste care nu pot trece profeţiile Legii Vechi. Astfel, de pildă, fiarele despre care vorbeşte Daniel proorocul sunt – potrivit cu tâlcuirea făcută de Sfântul Ioan Gură de Aur – împăraţii popoarelor de pe vremea aceea: leul este Belşaţar al Caldeii, ursul este Darius al Mediei, pantera este Cirus al Persiei, iar fiara cu zece coarne este împăratul Antioh Epifanul al Seleuciei. Dar cei care nu ţin seama de ţărm şi de stavilă trec peste epoca lui Ioan şi mână aceste fiare printre popoarele din Apusul şi Răsăritul Europei, rătăcindu-se ei înşişi şi rătăcind şi pe alţii.

Dacă vom ţine seama de aceste cinci puncte, Biblia ne va apărea într-o lumină cu totul nouă.

Ştiind că cheia Bibliei se află tăinuită în ea însăşi, când vom citi versetul: „Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!»” (Fac. 1, 3), ne vom duce imediat la II Cor. 4, 6, unde Apostolul Neamurilor ne înalţă mintea spre înţelesurile duhovniceşti, zicând: „Fiindcă Dumnezeu care a zis: «Strălucească, din întuneric, lumina!», El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunostinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos”…

Fragment din Arhimandrit Paulin Lecca,

Cum să citim Biblia în învăţătura Sfinţilor Părinți ?

Editura Sophia – 1999

519x36047

Contact Form Powered By : XYZScripts.com