Header image

Cum să deosebim lucrarea lui Dumnezeu de lucrarea potrivnicului

Întrebare: De ce trebuie să cunoaştem voia lui Dumnezeu sau ispita vrăjmaşului şi de ce, când se întâmplă un lucru bun, care e îndoielnic, unul te îndeamnă să-l faci, iar altul, dimpotrivă, te împiedică să-l faci?

Răspuns: Duşmanul are deprinderea de a ascunde adevărul şi de a amesteca binele cu răul. Dar de ce trebuie să cunoaştem adevărul? Voia lui Dumnezeu în toate intenţiile noastre este bună, de încredere şi evidentă. Nu numai în lucrul nostru bun, ci şi în fărădelegile noastre Dumnezeu îndelung rabdă şi aşteaptă pocăinţa noastră. Dar de ce să cunoaştem lucrarea vrăjmaşului. De obicei vrăjmaşul ne împiedică şi ne îndepărtează de la lucrul bun. Totuşi, dacă în ceva, care pare a fi bun în exterior, mintea noastră se tulbură, alungă frica de Dumnezeu şi distruge liniştea astfel încât inima se îmbolnăveşte fără cauză, mintea care rătăceşte, ştie că aceasta este lucrarea potrivnicului şi atacul lui. Vrăjmaşul este ispititorul şi tulburătorul minţii în toate intenţiile noastre.

Nici starea inimii noastre nu trebuie să o credem întru totul, ci chibzuind cu folos, vom vedea dacă există lipsă de bunăvoinţă. Când mintea noastră este legată de vrăjmaş prin gânduri şi tristeţe, atunci trebuie să renunţăm cu desăvârşire la orice gând şi judecată, deoarece noi nu vom cunoaşte adevărul până când mintea nu se va purifica prin rugăciune. Atunci gândurile, ca o apă tulbure se mişcă în minte sau ca un nor hoinăresc, iar sentimentele faţă de toate nu mai pot fi simţite.

De aceea, dorind să cunoaştem adevărul, să ne dedicăm unui timp lung de rugăciune fierbinte şi de lucruri folositoare. În timpul rugăciunii vrăjmaşul nu poate ascunde adevărul, astfel încât el nu mai are putere; aşa poţi verifica adevărata credinţă în ceea ce faci. Slavă Dumnezeului nostru în veci. Amin.

Sursa: Patericul de la Optina. Învățăturile Cuviosului Stareț Paise din Moldova

jesus20sowing20seed

Contact Form Powered By : XYZScripts.com