Header image

Cum şi unde găsim „o bucurie mare”?

Ce e bucuria? Toată lumea vorbeşte despre bucurie. Nimeni nu poate să trăiască fără bucurie. E mai puţin important să ştim definiţia, să ştim ce este bucuria, dar este extrem de important să avem bucuria, să fim bucurie. Ca să înţelegem acest mare dar pe care ni I-a făcut Dumnezeu şi care este cu noi în Sfânta noastră Biserică, trebuie să pornim de la noi, fiecare de la sine. Toţi avem în noi viaţa, toţi avea în noi o inimă sălbatică după bucurie. Omul este o sălbăticiune în privinţa bucuriei; uneori o caută, făcând chiar rele, de aceea şi vrăjmaşul profită atât de mult şi ne amăgeşte cu false bucurii. Aţi văzut că Ia televizor se spune într-o reclamă: „Să vă faceţi o bucurie în fiecare zi cumpărând nu ştiu ce”. Încă din rai, vrăjmaşul bucuriei omeneşti l-a învăţat pe Adam, a învăţat-o pe Eva să dobândească o bucurie repede: luând şi gustând. Iată că acest lucru se întâmplă şi în zilele noastre. La fiecare pas există posibilităţi ieftine şi uşoare de a ne potoli setea de bucurie, de a ne împlini setea de bucurie, dar descoperim la fel de repede că bucuriile acestea pe care le dobândim uşor şi repede, se duc la fel de uşor şi la fel de repede. Ce rămâne în noi este o şi mai mare sete de bucurie.

Mulţi vrăjmaşi ai învăţăturii creştine, ai Mântuitorului şi ai bucuriei creştine, au spus despre credinţa noastră că este o credinţă plină de teamă, că Mântuitorul ne cere nouă să ne temem, că ne ameninţă cu întunericul cel mai din afară şi cu scrâşnirea dinţilor, că ne ameninţă cu iadul şi cu focul cel veşnic. Acesta este un cuvânt pe care-l spun cei care nu s-au apropiat niciodată, nici măcar cu dorinţa, de bucuria creştină. De ce nu se apropie oamenii de bucuria creştină? Pentru că vrăjmaşul L-a transformat pe Dumnezeu în vrăjmaşul omului, pentru că vrăjmaşul spune că Dumnezeu este vrăjmaşul tuturor bucuriilor. Păi, zic unii, dacă te duci la biserică nu mai ai nici o bucurie: nu poţi să fumezi, nu poţi să te uiţi după o fată. nu poţi să te duci cu un băiat nu ştiu unde, nu mai ai nici o bucurie! Aceasta este felul mincinos de a ne despărţi pe noi de bucuria cea adevărată.

Care este bucuria cea adevărată? Este aceea despre care ne-a vorbit Mântuitorul. În descoperirea dumnezeiască, în cele patru Evanghelii vedem bucuria cu ochii noştri, o vedem aşa cum a adus-o Mântuitorul oamenilor. În Evanghelia de la Sfântul Luca găsim bucuria cea mare pe care noi o cântăm în colindele noastre şi pe care o trăim în aceste zile. Această bucurie este anunţată mai întâi Fecioarei Maria din Nazaret, Maicii Domnului, căreia îi spune îngerul: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine ” (Luca 1,28). Deci iată, aflăm că bucuria este posibilă atunci când eşti plin de har şi bucuria este posibilă atunci când Domnul este cu tine.

Mai târziu, când Maica Domnului se duce la Elisabeta şi îi spune: „Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1, 47), descoperim că organul cu care ne bucurăm este duhul. Sufletul omului este după chipul lui Dumnezeu care este Treime. Sufletul omului, care este după chipul lui Dumnezeu, are şi el trei puteri nedespărţite în unitatea lor şi neconfundate între ele. Duhul (duhul omului) este partea, puterea cea mai înaltă, puterea în care noi putem cuprinde bucuria dumnezeiască, putem primi Duhul Sfânt, Duhul dumnezeiesc.

Pentru noi, oamenii de astăzi, ca şi pentru cei dintotdeauna problema este cum să intrăm în această bucurie mare, pentru că mai departe, când se adresează păstorilor, îngerii spun: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul…” (Luca 2, 10-11). Deci, bucuria aceasta mare este pentru tot poporul, nu numai pentru Maica Domnului, nu numai pentru cei drepţi, nu numai pentru cei sfinţi, ci pentru tot poporul. Aceasta îmi dă o mare nădejde.

Cu această bucurie mare ne mai întâlnim la Înălţarea Domnului la cer, la sfârşitul Evangheliei Sfântului Luca: „ Iar ei, închinându-se Lui, (Care se înălţa) s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare ” (Luca 24,52), bucuria pe care a adus-o Dumnezeu. Şi, o să ziceţi dumneavoastră: „Bine, a adus-o Dumnezeu, a avut-o Maica Domnului, au avut-o Apostolii, dar eu ce fac azi, la sfârşitul secolului XX, când răutatea lumii a crescut atât de mult, când mizeria din jurul nostru a crescut atât de mult, când valurile vieţii sunt atât de agitate? Eu ce fac? Unde este bucuria mea?” Dar am văzut că bucuria o pot simţi cu duhul meu. Aşa că trebuie să mă întreb: „Unde-i duhul meu?” Ca să văd unde-i bucuria mea trebuie să cercetez unde e duhul meu, unde e partea cea mai înaltă a sufletului meu? Şi dacă vom face această cercetare, s-ar putea să vedem că duhul este la un băiat din anul III (!), sau în altă parte, mult departe, îndreptat spre bingo! Te gândeşti „Cât să câştig şi cum să câştig?”. Duhul ţi-e îndreptat mai degrabă spre grija zilei de mâine pentru că, îţi spui: „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi pune în traistă!” Aşa este! Bunurile de care avem nevoie nu ni le pune Dumnezeu în traistă. Dar, bucuria pe care o simţim cu duhul nostru nu ţine de ceea ce avem, ci de ceea ce suntem. Aşadar, primul pas spre bucuria cea mare este căutarea duhului, căutarea punctului celui mai înalt din sufletul meu. Acest lucru se poate realiza cu un meşteşug, cu o artă. Sfinţii Părinţi au vorbit despre asta şi ne-au învăţat cum să ne găsim inima, cum să ne găsim duhul, ca să putem să aflăm bucuria.

Eu, care sunt botezată, noi, care în Sfânta Biserică am primit „ungerea cu undelemnul bucuriei” (aşa zicem la Botez) şi am primit şi „Duhul cel ceresc”, avem tot ce ne trebuie ca să fim bucuroşi. Toată bucuria este în mine, în inima mea. În inima mea este Mântuitorul, în inima mea este Duhul Sfânt. Noi toţi creştinii ortodocşi am primit Duhul Sfânt prin Taina Mirungerii şi este per¬sonal şi întreg în noi. Darul este întreg. Pentru noi, totul este desăvârşit, totul este deplin în noi şi, totuşi, noi nu suntem bucuroşi, pentru că noi nu suntem în noi, pentru că noi suntem în afara noastră Părinţii spun că pentru a ne putea bucura de bucuria noastră, trebuie să intrăm în cămara Iui Dumnezeu care este in noi să intrăm în cămara inimii. Aceasta este arta de a fi bucuros, drumul calea de la mintea mea la inima mea. Noi toţi căutăm, prin rugăciune, să ne unim mintea cu inima, dar pentru aceasta trebuie să lucrăm şi asupra minţii. Dacă vom băga o minte atât de împrăştiată în inimă, nu vom face altceva decât să agităm şi mai tare apele inimii. De aceea, trebuie întâi o curăţie în inimă. Când ştim că vine Părintele cu Crăciunul în casa noastră, ne grăbim să terminăm curăţenia. De ce? Ca să-l putem primi cu bucurie. Deci, dacă pentru Părintele de la noi din parohie trebuie să facem eforturi ca să-l primim pregătiţi, cu atât mai mult pentru Dumnezeu Duhul Sfânt va trebui să facem eforturi de a ne aduna, de a ne curăţi, ca să ne întâlnim cu El.

Acest meşteşug al bucuriei este isihia [liniştire], dar nu e vorba numai de isihasmul pe care-l ştim de la pustnici, pentru că aceasta ar însemna că toţi oamenii din oraşe, toţi oamenii din tramvaie, din trenuri, din bisericile de mir, să fie excluşi de la bucurie. Nu! Există o isihie în cetate, există o liniştire în lume, în gălăgia vieţii din lume, pe care o câştigăm făcând un mic efort în timpul unei zile, făcând un loc pentru linişte. Aţi văzut cum fugim de întâlnirea cu bucuria din noi? Când intră pe uşa casei lor, oamenii, în general, dau drumul la radio, le televizor; când se urcă în maşină dau drumul la radio; ne urcăm în autobuz se aude muzică, în magazine muzică, tot timpul avem această gălăgie cu noi şi în noi. Acum parcă e programată această luptă împotriva liniştii, împotriva isihiei. Aşadar, ca să dau de duhul meu, trebuie ca măcar din când în când, în timpul zilei, să fac un pic de linişte în jurul meu, în capul meu şi, apoi, să-mi cercetez duhul.

Extras din  Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei – vol. 2, Editura Doxologia, 2009

radost_g-680x365

Contact Form Powered By : XYZScripts.com