Cunoaşterea zilei morţii

Nu rareori am auzit de la enoriaşi întrebarea: De ce Dumnezeu a ascuns de la noi ziua sfârşitului nostru? Răspuns potrivit la această întrebare am găsit în Vieţile Sfinţilor.

Unui sihastru, căruia i se părea că ar fi mai bine dacă omul ar cunoaşte vremea morţii, i s-a arătat în vis Îngerul Domnului şi i-a zis: „De astăzi orice om îşi va cunoaşte ziua morţii sale”.

Dorind să se încredinţeze de aceasta, sihastrul a plecat în oraş. Primul om pe care l-a întâlnit – portarul de la porţile oraşului – plângea amarnic. Întrebându-l despre pricina scârbei lui, acela i-a răspuns: „Cum să nu plâng dacă ştiu că peste o săptămână îmi va muri soţia şi voi rămâne singur cu şapte copii!”

Dintr-o crâşmă auzi urlete şi chiote. Acolo petreceau în toi câţiva bărbaţi, care ştiau şi ei că degrabă vor muri. Acum ei se sileau să cheltuiască pe rachiu şi pe femei tot ce mai aveau pe lângă casă. O bună parte a locuitorilor oraşului încetase orice muncă sau ocupaţie, şi, în timp ce o parte boceau, altă parte petreceau în chefuri.

Întristat şi plin de groază, s-a trezit sihastrul din somn şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru lucrurile sale, multe dintre care este mai bine ca noi să nu le cunoaştem.