Header image

Cuvânt la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci

21:05, sâmbătă, 26 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

Evanghelia care se citește în această duminică în bisericile ortodoxe, de Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci  este cea din Vinerea mare, în care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit, după ce a pătimit, a fost batjocorit şi chinuit. Fiind răstignit pe cruce, s-a rugat: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”

De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, să ne amintim, fraților, despre faptul că purtarea crucii este o lege pentru noi creștinii. Mântuitorul însuși ne-a dat această poruncă: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” Mulți dintre noi probabil se poticnesc cel mai mult la acest adevăr. Căci să-ți duci crucea înseamnă cu răbdare și mulțumire să suporți durerea, boala, ispitele și încercările acestei vieți, fără a cârti, să-ți continui calea, fiind convins că toate acestea sunt doar spre binele tău. De multe ori credem că suferința și durerea sunt doar rodul unei întâmplări, dar nu este nici pe departe așa. Nimic nu este întâmplător în viața noastră. Căci Domnul spune, că şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi, atunci cum poate fi întâmplătoare în viața noastră o suferință, o pierdere sau o nenorocire. Ne primim crucea chiar de la Dumnezeu și trebuie să o purtăm spre mântuirea noastră.

Să ne aducem aminte cuvintele lui Hristos, adresate apostolului Petru în ajunul răstignirii: „Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” Din aceste cuvinte înțelegem că moartea pe care a primit-o Hristos pe cruce a fost trimisă de Însuși Dumnezeu Tatăl.

În mod similar, și fiecare dintre noi, ne primim crucea vieții de la Dumnezeu. Și această cruce, după cuvintele sfântului Paisie Aghiorâtul, nu ne este trimisă pentru ca să suferim, dar pentru ca noi, sprijinindu-ne în ea, să ne înălțăm spre Cer. Dumnezeu nici nu ne-ar fi dat această cruce, dacă ar fi existat o altă cale prin care să ne mântuim. Crucea este acel medicament amar de care avem nevoie pentru vindecarea naturii noastre căzute, moștenite de la protopărinții noștri Adam și Eva.

Adesea încercăm să ne propunem să mergem cu tărie pe această cale, să punem un început bun, un scop înalt, dar cu regret constatăm că prea puține sunt forțele noastre pentru împlinirea acestui ideal. În plus dualitatea naturii noastre care mereu se pierde în alegerile sale prea des adeverește cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc”. Dar abia atunci când conștientizăm că în această luptă avem nevoie de sprijinul lui Dumnezeu, începem să înțelegem și ceea ce ne spune Mântuitorul Însuşi: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Dar cu Hristos alătiri, prin harul Său vindecător, putem înainta pe calea mântuirii, putem și realiza ceva: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte”.

Asumarea crucii proprii şi urmarea lui Hristos înseamnă să ne aducem pe noi înşine la Hristos, cu răbdare și nădejde purtând durerile și neputințele noastre, pentru ca El să devină Vindecătorul şi Mântuitorul sufletelor și vieţilor noastre.  Numai Dumnezeu poate să transforme crucea noastră într-o scară către cer, să ne ajute la ridicarea noastră din păcat şi durere, prin lucrarea Lui vindecătoare. De fapt Mântuitorul nu doar ne vindecă neputințele și suferințele noastre, dar poartă împreună cu noi crucea noastră, transformând-o în locul de întâlnire cu El. Anume atunci crucea noastră se preschimbă în lumină sufletească şi în urcuş spre înviere și mântuire. Când ne purtăm crucea cu credinţă în Dumnezeu, cu dăruire și iubire faţă de Dumnezeu, suferinţa se vindecă prin nădejdea mântuirii. Prin credinţa și iubire faţă de Dumnezeu noi reușim să preschimbăm suferinţa în speranţă, să-l căutăm tot mai mult de Dumnezeu şi deci și propria mântuire. Toate necazurile sunt o cale de apropiere de Dumnezeu, căci anume în timpul încercărilor ne rugăm mai sincer, ne pocăim cu adevărat şi facem mai mult bine celor din jur.

Sfânta Cruce pe care o serbăm astăzi este semnul biruinţei lui Hristos, dar și semnul iubirii lui Hristos care este mai tare decât moartea. Astfel Crucea este un simbol al Răstignirii, dar şi al Învierii lui Hristos. Să ne ajute Dumnezeu ca să simţim și noi în crucea vieții bucuria Învierii, spre slava Lui Dumnzeu şi spre a noastră mântuire!

Episcop Ioan (Moşneguţu)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com