Header image

Cuvinte despre iubirea aproapelui

Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuti şi pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată inima ta“. Şi tot Mântuitorul Iisus Hristos spune în Sfânta Scriptură: “Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu “. “Pacea Mea dau vouă. “ “Iubiţi-vă, ca lumea să cunoască că sunteţi ucenicii Mei.“

“Dragostea nu cade niciodată.“ Iată de unde vom porni să discutăm despre iubirea aproapelui.

– Cine este aproapele nostru?

– Nu trebuie să vedem în aproapele nostru numai pe cel care este de aceeaşi credinţă, de aceeaşi mentalitate, de aceeaşi trăire duhovnicească. Noi trebuie să ne raportăm din punct de vedere social la iubirea umană. Asta este în primul rând iubirea despre care vom vorbi. Iubirea umană este respectarea semenului. Deci noi trebuie să iubim orice făptură de sub soare, indiferent de religie, de părere şi de opinie. Şi întâlnim acest lucru în societatea în care trăim.

Relaţiile între statele lumii sunt bazate pe legături diplomatice, economice, financiare, de întrajutorare reciprocă, mass-media, crucea roşie şi aşa mai departe.

Ei, această iubire a omului de către om şi a omului către om, este explicată prin cuvântul Apostolului Pavel care spune clar: “Păgânii fac din fire cele ale legii… “Mai intervine însa un lucru: aproapele meu, ca să înţeleagă forma în care eu îl iubesc, trebuie să înţeleagă ce este iubirea.

– Ce este iubirea?

– Iubirea este o taină pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu există jertfă fără iubire şi iubire fără jertfă.

– Ne puteţi da un exemplu?

– Un părinte al Patericului tot spunea fiecăruia: “Eu, într-o zi, am să ajung împărat “. Odată, păgânii au luat în robie un monah mai bătrân. Părintele le-a spus: “Lăsaţi-l pe el liber şi luaţi-mă pe mine în schimbul lui, că eu vă sunt mai de folos, şi vă dau şi şapte arginţi. “Iar în clipa în care i-au tăiat capul, bătrânul s-a arătat în biserica unde preotul slujea Sfânta Liturghie la mănăstire, şi toţi l-au văzut cu duhul şi au auzit că el a spus: “Acum sunt cu adevărat împărat, pentru că mi-am pus viaţa pentru aproapele “. Iată o formă de manifestare a iubirii.

– Câte feluri de iubire există?

– Un mod de iubire este iubirea socială sau iubirea agapică, întrajutorarea. Cei şapte diaconi din Faptele Apostolilor au fost hirotoniţi ca să slujească la mese, să se îndeletnicească cu cuvântul, să le protejeze pe femeile vrednice şi care erau neluate în seamă la mesele creştine, când se făceau întrajutorările. Acolo totul era de obşte.

Un alt mod de iubire este iubirea duhovnicească. Şi aici intră iubirea lui Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată inima. Când vorbesc de iubirea aproapelui, mă raportez numai la iubirea dintre oameni. Această iubire trebuie să aibă la bază principiul dumnezeiesc, principiul uman şi principiul sufletesc. Principiul uman: “Dacă nu eşti om, nu poţi să iubeşti “.

Om nu ca persoană, ci ca trăire. Dacă nu eşti duhovnicesc, n-ai să poţi iubi pentru că ura este inversul iubirii; iar din punct de vedere dumnezeiesc, niciodată n-ai să poţi vorbi sau trăi în iubire dacă nu ai fost vreodată implicat în ea. Despre iubire nu se poate vorbi artificial. Iubirea înseamnă lacrimi, suferinţă, părere de rău.

Iubirea înseamnă a te gândi, a te implica, a trăi, a colabora, a ajuta, a sprijini, a mângâia, a da sfat, tot ce se face din punct de vedere al binelui. Când este vorba să-l aleg pe aproapele meu, problema se împarte şi este foarte fină.

Chiar Mântuitorul, la un moment dat, întreabă într-una din cuvântările Sale: “Iertăm sau facem dreptate? “Când iubeşte Dumnezeu? Când iartă sau când face dreptate? În ambele cazuri iubeşte. Atâta timp cât face dreptate, pedepseşte pentru a curma păcatul, tot din iubire, căci, dacă nu s-ar curma păcatul, s-ar strica şi alţii în raport cu forma păcatului, iar în momentul în care Mântuitorul iartă, la fel iubeşte.

– Cum se manifestă iubirea?

– Ca şi creştini, noi trebuie să trăim iubirea creştină. Conform principiilor scripturistice şi patristice, iubirea creştină nu-ţi dă voie să urăşti absolut pe nimeni. Şi Mântuitorul arată clar că cine poartă ură pe aproapele, mincinos este, chiar dacă spune că-L iubes te pe Dumnezeu. Cine poartă ură, păcat de moarte săvârşeşte. În vrăjmaşul tău să arunci cu pâine şi cu sare, ca să grămădeşti pe capul lui cărbuni aprinşi. Dacă el blesteamă, tu să-l binecuvântezi, dacă el urăşte, tu să-l iubeşti, ca să se împlinească legea lui Hristos.

Dar, ca să se împlinească legea lui Hristos, Ortodoxia are nevoie şi de demnitate. Sunt cazuri în care noi, dacă iubim, trebuie să şi alegem. Şi uite ce frumos spune Mântuitorul prin gura Apostolului Pavel, în epistola către Tit: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te “. Şi iarăşi spune: “De-ţi greşeşte fratele tău, iartă-l între el şi tine; şi de l-ai câştigat pe fratele tău, lucru bun ai făcut; de-ţi greşeşte fratele tău ceartă-l între el şi încă doi-trei; şi de l-ai câştigat, bun lucru ai făcut; de-ţi greşeşte fratele tău, ceartă-l între tine şi sobor, iar dacă nici de sfatul soborului, adică de Biserică, nu ascultă, să-ţi fie ţie ca un străin şi ca un vameş “.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune în scrierile sale: “Pe eretic când îl auzi vorbind şi hulind pe Dumnezeu, să-l loveşti peste gură, că ţi se sfinţeşte mâna “.

– Dar poate că oamenii din ziua de azi au ajuns la o dragoste mai mare decât zice sfântul şi îi iubesc pe eretici, fără să se gândească la mântuirea acestora…

– Da. “S-au amestecat lor, s-au amestecat între neamuri şi au deprins lucrurile lor şi mâncarea fiind în gura lor, a venit peste dânşii mânia lui Dumnezeu şi i-a pierdut pe ei “, spune în Psalmi. Iar învăţătura Scripturii şi a Sfinţilor Părinţi spune aşa: “Cu omul eretic la masă să nu stai şi bună ziua să nu-i dai “.

– Până unde merge iubirea de aproapele?

– Avem exemplul cu femeia desfrânata, în care Mântuitorul, iubind pe păcătoşi, nu vrea să-I judece şi să-i piardă, ci să-i mântuiască. Este o iubire înaltă. Spune Sfântul Ioan Evanghelistul:

“Adevărata viaţă veşnică este ca lumea să Te cunoască pe Tine, singurul şi adevăratul Dumnezeu, şi pe Fiul Tău Iisus Hristos pe care L-ai trimis în lume ca să mântuiască neamurile “. Sau: “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat la moarte şi la ce fel de moarte, moarte pe cruce “

Iată modelul absolut al iubirii nemărginite. Iată modelul absolut al iubirii: Dumnezeu vine în viaţa noastră şi vrea să ne arate că, atunci când este vorba despre aproapele, noi trebuie să mergem până la jertfă. Cine greşeşte una din porunci se face vinovat pentru toate celelalte. Pentru că, dacă iubeşti pe aproapele, nu poţi să furi, nu poţi să râvneşti bunul lui cu vicleşug, nu poţi să iei în deşert numele lui Dumnezeu, nu poţi să nu-ţi cinsteşti părinţii, nu poţi să ucizi, să curveşti, nu poţi să urăşti şi aşa mai departe.

– Există iubirea ca act filantropic, ca act de caritate şi de milostenie…

– Ei, aici este esenţa. Mântuitorul scoate în evidență iubirea faţă de aproapele, filantropia. Biserica trebuie să fie foarte fermă şi categorică: să nu încurajeze lenea. Nu există act de caritate pentru trândavi şi leneşi, pentru că atunci Biserica ar înlesni păcatul de moarte al lenii. Nu are voie să facă nici un act filantropic celor leneşi şi nepăsători, nu are voie să încurajeze hoţia. Şi de ce spun hoţia: pentru că foarte mulţi vin în numele lui Iisus Hristos şi, fără nerușinare, folosindu-se de cruce sau în numele crucii, sub diferite forme şi organizaţii, în numele copiilor străzii, copiilor cu SIDA, copiilor din orfelinate, bătrâni lor, încep să facă acele colecte din care, vezi Doamne, să le asigure un tratament, o masă, o vorbă bună, o cântare.

– Puteţi să detaliaţi?

– Da. Psihologul sau psihiatrul trebuie să analizeze foarte bine dacă cel care a ajuns la deznădejde, la starea de alterare totală, toţi respingându-l şi marginalizându-l, nu cumva şi-a făcut-o cu propria mână şi cu propria voie. Spre exemplu: un caz concret întâlnit în cadrul spovedaniei în mănăstire.

Vine o femeie de 76 de ani şi începe să zică un fel de rugăciune de hulă la icoana Maicii Domnului: “Maica Domnului, dacă eşti şi mă iubeşti, cum îţi poţi bate joc de mine? Mă rog de atâta vreme la tine, de atâta vreme îţi cer să mă ajuţi, ţi-am spus că mi-am pus nădejdea în tine, tu eşti singura mea mângâietoare, cum poţi să mă laşi? Nu vezi că dorm în gară? Nu vezi că sunt necăjită, nu vezi că n-am din ce trăi? Adică tu eşti cu adevărat Maica lui Dumnezeu şi nu înţelegi lucrurile astea? Pentru ce mai stai în cer? “Eu, la un moment dat, spovedind la scaun, am întrebat: “Stai un pic. Cum te iei tu cu Maica Domnului în beţe şi-I vorbeşti aşa? Ia vino încoace! “

O iau şi o spovedesc pentru a-i cunoaşte fondul sufletesc. Şi aflu că, la 76 de ani ai ei, avea trei ani de când concubinul o lăsase, o îmbătase, îi vânduse casa şi averea, o dusese la azil şi, având pensia mică şi făcând pe acolo diferite lucruri interzise, a fost exclusă şi dată afară. Şi a rămas pe drumuri. Şi ce-a zis atunci? “Hai s-o fac pe evlavioasa şi pe credincioasă, că s-o găsi cineva care să mă ia şi să mă îngrijească; şi o să trăiesc pe spinarea Bisericii. “

Ca să aflu că, la Biserica, în tinereţe nu mersese, ca să aflu c-a stat nemăritată cu trei bărbaţi, ca să aflu că a avut copii pe care i-a dat la casa de copii. Şi atunci m-am dus imediat cu mintea la Sfântul Isaac Sirul care a spus: “Osteneala tinereţii este odihna bătrâneţii “.

Şi atunci i-am spus: “Femeie, cum îţi permiţi tu să huleşti, când eşti ca o gură de iad. Cum îţi permiţi să huleşti când ai trăit o viaţă în nenorociri, iar acum vii la uşa lui Dumnezeu şi strigi cât poţi că nu te bagă în seamă? Unde ţi-ai consumat vigoarea tinereţii? În care familie de creştini ai crescut copii, ai lucrat pământul şi ai fost la serviciu? Unde îţi este cartea de muncă? Tu ce-ai îngrijit în tinereţea ta, oameni sau câini? Ce-ai avut, copii sau animale? “ “Domnule părinte, nu sunteţi pus să mă judecaţi; eu am venit aici ca o femeie necăjită, ca să mă ajutaţi cu o strachină de mâncare, că pot să vă fiu mamă “.

Ea începuse să-mi explice mie că poate să-mi fie mamă, cum îmi permit să-i spun asemenea vorbe? Şi atunci am aşezat-o frumos pe un scăunel şi-am început să-i explic ce grea pedeapsă de la Dumnezeu este să ajungi să doreşti să mai păcătuieşti şi să nu mai fii de folos păcatului, până şi păcatul să se îngreţoşeze de tine şi să te părăsească, să devii al nimănui şi apoi, fals ca un fariseu şi ca un om slab şi ticălos, să vii să spui că Dumnezeu este vinovat că tu ţi-ai făcut de cap o viaţă.

Dar când te-ai distrat, când ai dansat, când ai mâncat peste măsură, când ai desfrânat, când ai făcut toate fărădelegile, atunci nu exista Dumnezeu? Atunci nu te gândeai? Cum spune Iisus Sirah: “Adu-ţi aminte de cele de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi “. Atunci cugetai la moarte? Cum spune Sfântul Vasile cel Mare: “De i-ai adus aminte că trebuie să mai şi mori, ţi-ai adus aminte că zilele omului sunt că iarba câmpului, aşa va înflori, până va cădea şi se va usca? “

Şi i-am spus: “Îmi pare rău, nu vreau să te jignesc, o pâine sau o pungă de faină ţi-o dau, un ban de autobuz ţi-l dau, dar ca să mă privească unde dormi, de ce n-ai ce-ţi trebuie, nu este treaba mea, nu este al meu. Este al lumii care te-a ţinut în ea până la ora aceasta. Mergi şi-l caută pe primar, pe asistentul social, pe preşedintele tribunalului, pe avocat şi pe procuror; şi roagă-i să te ia în spinare, fiindcă ei te-au ocrotit… “

Părintele Calistrat de la Bârnova, Mângâiere și mustrare , Ne vorbește Părintele Calistrat de la Bârnova, Editura Sophia, Bucureşti, 2003

Contact Form Powered By : XYZScripts.com