Header image

Cuviosul Paisie Aghioritul despre folosul rugăciunii pentru cei adormiți

– Gheronda, vă doare?

– Tu ce spui? Dacă nu voi apuca zorile, atunci voi avea o zi mare; nu va insera niciodată, nici nu se vor ivi zorile. Soarele țineți-l voi! [Starețul a spus aceasta la 28 iunie 1994, adică cu doua săptămâni înainte de adormirea sa]

– Gheronda, cum se simte cineva care i s-ar apropiat vremea să plece din această viată și este aranjat duhovnicește?

– De unde să știu?

– Nu v-a spus nimeni niciodată?

– „Mutatu-s-a de la moarte la viata”(Ioan 5, 24). Nu spune asa? Asadar, aceasta viata este moarte si moartea este mutare către adevărata viata. Prin urmare, merge bucuros catre viata.

– Gheronda, multi Sfinți au văzut unele suflete când au plecat din trup. Cum sunt?

– Sunt ca si copiii. In cealaltă viata toți vor fi ca Îngerii: nu vor exista nici bărbați, nici femei, nici bătrâni, nici prunci; toți vor fi de un singur sex și vor avea aceeași vârstă. De aceea, atunci când vede cineva suflete plecând din viață, le vede ca pe niste copii. Chipul are însușirile persoanei respective, dar sunt ca de copil.

Când eram la Chilia Cinstitei Cruci, îl cercetam uneori pe bătrânul Filaret. Era un bătrânel foarte evlavios, care locuia la o chilie apropiată. Vreme de cincisprezece ani, pană când el insusi s-a îmbolnăvit, l-a slujit pe ucenicul său, Părintele Vartolomeu, care suferea de parkinson. Ultima oara când am mers la chilia lui, l-am găsit căzut jos. Avea o lună de când nu mâncase nimic, ci bea numai putina apa. Nici să se întindă nu putea. Dormea încălțat, rezemat de perete. Hainele i se lipiseră de trup, iar încălțămintea era plina de lichid, pentru că i se crăpaseră picioarele și ii curgea din ele sânge și apă. Însă el înfrunta toată aceasta situație ca și cum nu s-ar întâmpla nimic. „Si acestea, spunea el, sunt binecuvântare de la Dumnezeu”. L-am ridicat și l-am rugat pe Părintele Vartolomeu să-mi îngăduie să rămân o noapte la coliba lor ca sa-i ajut, insa el nu a voit. Mi-a spus sa vin la ei a doua zi. Însă la miezul nopții, în vreme ce mă rugam cu șiragul de metanii, ce sa văd? Il vad pe bătrânul Filaret cu chip luminos, având în jur de doisprezece ani, mergând spre Cer în mijlocul unei lumini cerești. Atunci mi-am dat seama ca adormise în Domnul.

– Gheronda, în primele patruzeci de zile trebuie să ne rugam mai mult pentru cel care a adormit?

– Da, pentru ca sufletul este neliniștit, fiindcă nu știe cum va fi judecat.

Odată am întâlnit aici afară, lângă arhondaric, o femeie în vârstă, care cerea sa intre sa ia binecuvântare de la mine. I-am sărutat și eu mana, pentru ca am văzut Harul lui Dumnezeu în acest suflet. După putină vreme a devenit monahie. Cand a adormit, moarta fiind, am sărutat-o cu multa evlavie. Apoi mi s-au întâmplat doua lucruri. Unul aici, la mănăstire, iar celalalt la Coliba mea. Primul s-a petrecut la șapte zile după adormirea ei. Am văzut sufletul ei ca un îngeraș, care semăna cu o copilita de doisprezece ani; strălucea cu totul. A doua oara mi s-a arătat în somn. Mi-a făcut metanie cu recunoștință și mi-a mulțumit pentru rugăciunea pe care am făcut-o pentru ea. Am fost foarte emoționat și mi-a pricinuit multa bucurie. Când am mers sa notez data, am văzut ca era a patruzecea zi de la adormirea ei. Acest suflet avea multa bunătate și are multă recunoștință.

Să ne rugam mereu pentru cei adormiți

– Gheronda, la gropniță trebuie sa ardă candela?

– Da, este un prinos adus celor adormiți. Chiar si numai o lumânare dacă aprindem pentru sufletul unui adormit, îl ajuta.

Mereu sa ne aducem aminte de cei adormiți si sa ne rugam pentru ei. Sa nu uitam sa ne rugam pentru sufletele lor, ca sa afle odihna. Eu, de fiecare data când am Dumnezeiasca Liturghie la Coliba, fac si parastas pentru toti mortii ale căror „nume nu au fost pomenite”. In Sfântul Munte, la mănăstiri, vineri seara săvârșesc parastas cu coliva pentru cei adormiți, iar sâmbătă dimineața fac Utrenia în biserica cea mare, apoi Dumnezeiasca Liturghie la bisericuță cimitirului. Acolo, la cimitir depunem armele. De la aceasta „casa” vom merge în cealaltă.

– Gheronda, cum sa ma rog pentru cei adormiți?

– Sa spui în general: „Dumnezeule, odihnește sufletele adormiților robilor tai”, iar dacă-ți vine în minte vreun nume al unuia ce a adormit sau dacă afli ca a murit de curand vreun cunoscut sau un necunoscut, pomeneste-l cu aceeasi rugaciune.

Este bine să ne aducem aminte mai întâi de adormiții care au mai multa nevoie, apoi de toti cei care au mai putina nevoie, iar la sfârșit de cei cunoscuți. Eu, deși niciodată nu ma gândesc la părinții mei, dacă se întâmplă sa fiu obosit sau nu am vreme sa fac rugăciune în general pentru cei adormiți, ii vad în somn pe părinti. Si aceasta pentru că, atunci când ma rog pentru cei adormiri în general, se folosesc și ei și se bucură, în timp ce atunci când nu ma rog, sunt lipsiți de aceasta mângâiere. Dacă sărmanii adormiți se folosesc din neînsemnatele rugăciuni pe care le facem, atunci ar trebui ca pe noi, călugării, sa ne jupoaie si sa ne săreze de vii daca nu ne rugam pentru ei.

Cei adormiți au nevoie de rugăciune

– Gheronda, când e slujbă în biserica, eu mă rog mai mult pentru mine. Chiar și atunci când se citește: „Fericiți cei fără prihana în cale”(Psalmul 118), care este pentru cei adormiți, de multe ori continui rugăciunea pentru mine însămi.

– Ce, vrei totul numai pentru tine? Cei adormiti au nevoie de rugăciunea noastră, pentru ca ei nu mai pot face nimic, în timp ce noi putem sa-i ajutam în vreun fel.

In Sfântul Munte era un mirean pe nume Ioan, care umbla peste tot și întreba: „Ai vreo treaba de făcut? Ce treaba vrei să-ți fac?”. Era atat de bun, încât Părintii ii spuneau sa se facă monah. Acela însa le răspundea: „Nu, nu! Numai sa va rugati pentru mine, pentru ca nu va puteti inchipui ce om rau am fost, ce am făcut în război”. Într-o zi, când m-a ajutat sa fac un proschinitar, mi-a spus: „Sa te rogi pentru mine, pentru ca sunt foarte păcătos”. De atunci n-am mai știut nimic de el. După o vreme, a venit un părinte și mi-a spus: „Batranul Ioan a adormit. Mi s-a arătat de doua ori și m-a trimis să-ți spun sa-l pomenești le cei adormiți”. Ce se întâmplase? Bătrânul Ioan a mers la o mănăstire si-i ajuta pe monahi. Înainte de a muri i-a spus ieromonahului care avea grija de cimitir: „Frate, sunt foarte păcătos. Te rog ca în fiecare zi sa-mi faci un ‘Trisaghion’ la mormânt”. Si intr-adevar, in fiecare sambata ieromonahul mergea la mormantul lui Ioan si ii facea ‘Trisaghion’. Insa dupa putina vreme ieromonahul a primit ascultarea la arhondaric. Uneori isi aducea aminte sa faca ‘Trisaghion’, alteori nu. Intr-o noapte i s-a aratat batranul Ioan in somn si i-a spus: „Te rog sa nu ma uiți. Iar dacă nu-mi poți face ‘Trisaghion’, atunci mergi la Părintele Paisie și spune-i ca am murit, caci, deși își aduce aminte de mine în fiecare zi, el însă mă pomenește la vii, ca să mă pocăiesc. Eu acuma nu mai pot sa ma pocăiesc”.

Cei adormiți au mai multa nevoie de rugăciune decat cei vii, deoarece pentru cei vii exista nădejdea pocăinței. Iar Dumnezeu vrea sa existe oameni care sa-L roage sa-i ajute pe cei adormiți, de vreme ce încă nu s-a făcut Judecata din urma. In război un soldat grav rănit i-a cerut unui preot apă, însă acesta nu i-a dat. L-a trecut cu vederea, deși avea în bidonul sau putină apa. După o vreme rănitul a murit, iar preotul, de îndată ce a conștientizat greșeala sa, nu-și mai găsea liniștea. Il pomenea continuu. A venit și la Coliba mea și mi-a spus durerea sa. Sărmanul, avea multa jertfire de sine, dar nu-și dădea seama cum de a putut face aceasta. A îngăduit Dumnezeu, adică a luat puțin Harul de la el, caci cel rănit avea mare nevoie de rugăciune. Dacă preotul i-ar fi dat apa, l-ar fi uitat, în timp ce acum, mustrându-l conștiința, se roagă neîncetat pentru el.

Usurarea celor adormiți

– Gheronda, care este ajutorul pe care îl primesc cei adormiți prin rugăciunea noastră?

– Să-ți dau un exemplu. Dacă într-o zi m-ai găsi în beci și i-ai spune Stareței: „Ce păcat! Nu este mai bine sa-l punem sus la etaj, astfel încât sa vadă soarele cată vreme va mai trai?”, ce zici, nu ar face Stareța aceasta?

– Sigur ar face-o, Gheronda.

– Ei, așadar, dacă Stareța ar face aceasta, cu atât mai mult nu va dărui Dumnezeu celor adormiți ușurarea pe care o cerem de la El? Nu-i va muta într-o temniță mai buna sau chiar într-un apartament?

Cand eram tânăr, am cunoscut o bătrână care spre deosebire de fiica ei care era foarte milostiva, ea era foarte zgârcită. Numai cu mine nu se zgârcea, pentru ca ma iubea mult. La trei ani după moartea ei – nu se făcuse încă dezgroparea osemintelor ei -, în timp ce rosteam rugăciunea lui Iisus, mi s-a întâmplat ceva ciudat. Nu știu ce a fost, dar la un moment dat am auzit ca m-a strigat un tânăr să mergem s-o vedem pe bătrâna, pentru ca mă chema. M-a luat și m-a dus la mormântul ei. A ridicat placa de pe mormat și am văzut-o pe bătrâna, care îndată a început sa strige: „Călugăre, mantuieste-mă! Călugare, mantuieste-mă!” Era pe jumatate descompusa si raspandea un miros de nesuportat. M-a durut atat de mult pentru ea, incat am îmbrățișat-o strâns, cu durere, și am sărutat-o. Cu toate ca mirosea foarte urat, nu am voit sa ma despart de ea, cata vreme ea nu ma depărta. M-a mișcat foarte mult aceasta întâmplare. Cand exista dragoste adevărată cu durere, nu te îngrozești nici de trupurile putrezite, nici de mirosul urat. Desi mă scarbesc launtric atunci cand vad o femeie lumeasca împodobită si parfumata, totuși de aceasta femeie nu-mi venea sa ma despart, cu tot mirosul urat pe care-l scotea. In viata duhovniceasca se petrec lucruri ciudate. Dumnezeu a rânduit s-o vad în aceasta stare, pentru ca avea nevoie de multa rugăciune. Apoi am făcut rugăciune pentru acest suflet. La doua luni de la această întâmplare, iată că într-o noapte mă vad într-o prăpastie care avea forma unei pâlnii. Din nefericire acolo se aflau multi oameni cu chipuri urate, negre, care se chinuiau înfricoșător. Mai sus am văzut-o pe bătrână, șezând pe un nor alb. Părea că este departe, însă era aproape de mine. Era ca un copil, având trăsăturile chipului ei, iar alături se afla un Înger – cred ca Îngerul ei păzitor -, care ii freca fata și i-o curăța. Avea un chip plăcut. Am îmbrățișat-o. Am simțit multa bucurie, ceva deosebit.

Cei adormiți sunt inculpați; sunt robiți. Uneori, cand imi aduc aminte de un cantec patriotic, il spun alegoric pentru cei adormiti:
„Libertate, liberează-mi trupul neputincios,
libertate, dăruiește-mi un glas melodios.
Da-mi flacără în inima mea, pe care au ofilit-o durerile,
ca sa-ti cant bucuria mea ca privighetoarea primăverii.
Cântarea sa răsune adânc în pământul oropsit,
puțin balsam să se verse în sufletul celui robit”.
Acest cântec îl spun și pentru mine. Oare, nu și pe mine m-au ofilit durerile? Rob sunt în aceasta viată. Iar atunci când spun „pământul oropsit”, care se refera la creștinii de sub stăpânirea turceasca, mă gandesc la cei adormiți care sunt robiți si-L rog pe Mult-Milostivul Dumnezeu sa verse „puțin balsam” în sufletele lor.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. VI Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013

Contact Form Powered By : XYZScripts.com