Header image

Cuviosul Simeon Stâlpnicul

Cuviosul Simeon Stâlpnicul (zis și Bătrânul sau „Cel din țarc”), care este cinstit de Biserica Ortodoxă pe 1 septembrie, este primul monah cunoscut care s-a nevoit pe un stâlp. El s-a născut în jurul anului 389, în satul Sisan, la granița dintre Siria și Cilicia. Acesta, pe când păștea oile tatălui său, a cunoscut pe unii nevoitori și, râvnind la viața lor monahală, a intrat într-o mănăstire din satul Teledan, unde a viețuit zece ani (403-413) într-o nevoință foarte aspră. După ce a petrecut trei ani închis într-o peșteră aproape de Antiohia, a mers în satul Telánissos, unde s-a nevoit alți trei ani într-o chilie mică. În cele din urmă, s-a retras pe vârful unui deal, unde s-a împrejmuit într-o curte mică (așa zisul „țarc”), cu un lanț lung de douăzeci coți.

Viețuirea sa aspră, ce întrece puterea omenească, și harismele sale minunate au adunat în jurul lui mulți oameni, care însă îi aduceau și multă tulburare. De aceea, a început să se urce pe stâlpi, din ce în ce mai înalți. Cel din urmă stâlp, pe care a viețuit mai mult de douăzeci de ani, avea înălțimea de 16-18 m.

Cuviosul Simeon își petrecea cea mai mare parte a zilei în post și rugăciune. Vreme îndelungată stătea în picioare, neprotejat de soare, de ploaie, de vânt sau de frig. De două ori pe zi își întrerupea canonul ascetic, vreme în care dădea sfaturi oamenilor, se îngrijea de bolnavi și suferinzi, aplana disputele celor care se certau și îi întorcea la credința creștină pe eterodocșii care veneau să-i ceară ajutorul, împreună cu creștinii din toate părțile Răsăritului și Apusului. A adormit în anul 459 și a fost îngropat în Biserica mare din Antiohia, de însuși patriarhul Martirios.

Selectând fragmente relevante din Istoria lui Teodoret de Cyr, din Viața Cuviosului scrisă în limba greacă de ucenicul său Antonie și dintr-o altă Viață a sa, alcătuită în limba siriacă, ne vom referi, în cele ce urmează, la minunata sa lucrare misionară pe care, chiar dacă pare de necrezut, acest aspru nevoitor a împlinit-o șezând în vârful unui stâlp.

Răspândindu-se cu repeziciune vestea despre el, s-au adunat nu numai cei ce viețuiau aproape, ci și mulți din cele mai îndepărtate părți ale lumii. Unii aduceau la dânsul paralitici, alții cereau tămăduire bolnavilor, iar alții îl rugau să mijlocească la Dumnezeu pentru a dobândi copii. După împlinirea nevoilor fiecăruia dintre ei, aceștia plecau plini de bucurie, vestind și mai mult binefacerile pe care le primeau și trimițând tot mai mulți oameni la Cuviosul. Astfel, venind pelerini din toate părțile, drumul se făcuse ca un râu, formându-se în acel loc o mare de oameni, în care se vărsau de pretutindeni alte râuri! Căci nu doar localnici, și nu numai creștini, ci și ismaeliți, perși, armeni, iviriți și amoriți și cei ce locuiesc mai departe decât aceștia se adunau la coliba Cuviosului. Mulți au venit și de la marginile apusene, spanioli, britoni și gali. Cât despre Italia, se spune că Simeon a devenit atât de vestit acolo, încât oamenii agățau mici icoane la intrarea atelierelor lor pentru a primi de la Cuviosul ocrotire și ajutor.

Așadar, foarte mulți erau cei care veneau și căutau să se atingă de el, sau măcar de marginea hitonului său de piele, pentru a primi binecuvântare sa. Sfântul însă nu se simțea vrednic să se bucure de o asemenea cinstire, ba mai mult, toate acestea îl oboseau, și astfel i-a venit gândul să se urce pe un stâlp. La început, înălțimea stâlpului era mică, de șase coți. Mai târziu, a urcat pe un stâlp mai înalt, apoi pe altul și mai înalt și, în cele din urmă, pe unul care a ajuns la înălțimea de treizeci și șase coți. De ce a făcut acest lucru? Pentru că își dorea foarte mult să zboare la ceruri, liber de orice lucru pământesc și pentru că, luminat de Dumnezeu, urmărea folosul și mântuirea multor suflete. Cei care nu se lăsau convinși de spusele Cuviosului și nu îi primeau cuvântul, erau fascinați de priveliștea neobișnuită. Paradoxul îi atrage pe toți oamenii și îi silește să-l urmărească cu atenție, pregătindu-i, astfel, să primească învățătura. Așa s-a întâmplat și cu Sfântul Simeon. Peisajul paradoxal pe care îl oferea acesta, urcat pe un stâlp înalt, atrăgea mulți curioși care doreau să afle de ce s-a îndepărtat de lume în acest chip. Cu această ocazie, Cuviosul îi învăța și le predica cuvântul lui Dumnezeu, întorcându-i pe mulți de la necredință la credință și de la lucrarea fărădelegii la lucrarea legii [dumnezeiești]. Iviriții, armenii și perșii, așa cum am spus, se lepădau de rătăcirea părinților lor și primeau adevărul dumnezeiesc prin Sfântul Botez. Ismaeliții veneau și ei în grupuri de două sute, patru sute, uneori și mii, se lepădau cu glas tare de religia lor părintească, sfărâmau idolii la care se închinaseră până atunci, renunțau odată pentru totdeauna la orgiile Afroditei și se învredniceau de dumnezeieștile Tainele ale lui Hristos, după ce auzeau din gura sfântă a Stâlpnicului învățăturile cele mântuitoare.

Teodoret al Cyrului, contemporan cu Sfântul Simeon, descrie succint lucrarea socială și apostolică a Cuviosului: Sfătuindu-i [pe oameni] de două ori pe zi, le umplea urechile cu cuvinte pline de har și le vestea învățătura Duhului Sfânt. Îi încuraja să-și întoarcă privirea la cer, să zboare, lăsând pământul, și să caute împărăția cerurilor, să se teamă de iad și să disprețuiască cele pământești, așteptând cu nerăbdare viața cea viitoare. Fiind înzestrat cu harisma discernământului, lua hotărâri corecte și înțelepte. Toate acestea le făcea după slujba Ceasului al nouălea, pentru că toată noaptea și ziua, până la ceasul al nouălea, se ruga. După Ceasul al nouălea, le propovăduia mai întâi învățătura dumnezeiască celor care se aflau acolo și apoi le asculta problemele. Și după ce vindeca pe unii dintre ei, le rezolva disputele celor care se certau. Apropiindu-se vremea apusului soarelui, începea din nou să se roage. Desigur, nu uita să se îngrijească nici de sfintele Biserici. Uneori se lupta cu păgânătatea elinilor, alteori surpa îndrăzneala iudeilor sau împrăștia taberele ereticilor. Și toate acestea le săvârșea fie trimițând scrisori împăratului, fie insufându-le conducătorilor dumnezeiasca râvnă, fie îndemnându-i pe păstorii Bisericilor să aibă mai multă grijă de turmele lor.

Se cuvine să amintim câteva din minunile Cuviosului Simeon, prin care cei necredincioși s-au întors la credința cea adevărată.

Odată, un conducător saracin a adus la Cuviosul un paralitic de același neam cu el, rugându-l să-l tămăduiască. Sfântul i-a cerut bolnavului să se lepede de credința cea rea a părinților lui:

– Cred, a mărturisit paraliticul.

– Pentru credința ta, ridică-te! Și paraliticul s-a ridicat și a început să meargă.

– Acuma ia-l pe cel ce te-a ajutat pe umerii tăi! i-a poruncit Cuviosul.

Omul vindecat l-a ridicat pe cel ce-l adusese și care era mare cu trupul, l-a așezat pe umeri și a plecat cu multă bucurie, slăvind pe adevăratul Dumnezeul, Cel în trei ipostasuri.

Altădată, într-un oraș din Palestina se afla un comandant păgân atât de gârbov, încât capul i se sprijinea pe piept și nu putea să-l întoarcă. Câțiva prieteni, auzind de minunile Stâlpnicului, l-au adus la acesta, rugându-l să-l vindece. Dar și gârbovul începu să-l roage cu lacrimi și să strige atât de tare, încât Cuviosul nu se putea ruga pentru el. Păgânul, crezând că Simeon vindecă cu propria lui putere, îi cerea să-și pună mâna pe capul lui, exprimându-și totodată convingerea că în acest chip se va însănătoși imediat. Cuviosul însă i-a spus:

– Eu sunt un om simplu și păcătos. Mâna mea nu are nici o putere deosebită. Dorința ta se va împlini numai dacă Dumnezeu va binevoi, pentru că doar El are puterea de a vindeca. Nici un om nu poate vindeca fără voia lui Dumnezeu. Încredințează-te, deci, atotputerniciei Adevăratului Dumnezeu, Ziditorului și Cârmuitorului lumii, și vei primi ajutorul Lui.

Atunci gârbovul a încetat să mai strige, lăsându-l pe Cuvios să se roage nestingherit. Și îndată ce a terminat acesta rugăciunea, s-a întâmplat minunea. Sărmanul om s-a ridicat, a stat drept și a început să salte de bucurie ca un copil. Apoi, a deschis cuferele pe care le adusese cu el și i-a oferit binefăcătorului său bogății din aur și argint. Stâlpnicul, neluând aminte la daruri, i-a spus:

– Dacă vrei să-mi mulțumești, primește lumina adevărului! Botează-te ca să dobândești iertarea. Mai mult, slobozește-i și pe slujitorii tăi, pentru a-ți elibera și propriul tău suflet de sub jugul satanei.

Omul vindecat, având multă râvnă, a făcut toate câte îi spusese Sfântul și, bucuros, s-a întors cu ajutorul lui Dumnezeu în cetatea sa.

Un aristocrat persan era foarte nefericit pentru că unicul său fiu era paralizat de cinsprezece ani, la pat. L-a trimis, deci, la Cuvios pe episcopul Bisericii locale, cerându-i să facă rugăciune înaintea Domnului pentru tămăduirea copilului său, dăruindu-i două bucăți mari de mătase naturală brodată cu fir de aur.

Înștiințîndu-se Simeon despre suferința copilului și a tatălui său, i s-a făcut milă de ei, spunând-i episcopului:

– Ia aceste țesături pe care le-ai adus, așa împachetate cum sunt, și mergi în pace. La intrare în oraș, coboară de pe animalul tău, ține pânzele la piept și continuă-ți drumul până la casa omului, pe jos și în tăcere. Întrând în casă, acoperă copilul cu țesăturile acestea și spune-i: Simeon cel păcătos îți poruncește, în numele Domnului Iisus Hristos, ridică-te!

Episcopul a plecat și a făcut întocmai cum l-a sfătuit Cuviosul, iar după ce l-a acoperit pe prunc cu pânzele, acela îndată s-a ridicat vindecat.

Demnitarul persan, împreună cu întreaga sa familie, a mulțumit și a dat slavă lui Dumnezeu, iar episcopul, la rugămintea acestora, i-a catehizat și i-a botezat.

Un om bogat din Savás suferea permanent de dureri de cap atât de cumplite, încât simțea precum o săgeată i-ar străpunge capul. Uneori durerea era atât de grozavă, încât sărmanul se lovea cu capul de pereții casei sale. Îndată ce a aflat despre Stâlpnicul tămăduitor, s-a pregătit pentru lunga sa călătorie și a pornit prin deșert, fără să se înfricoșeze de fiare ori de tâlharii care pândeau la tot pasul. Bolnavul a călătorit aproape un an de zile și, cu cât se apropia, minune mare!, durerile i se împuținau. De asemenea, deși mânca, proviziile lui rămâneau neatinse!

În cele din urmă, a ajuns la stâlpul Cuviosului Simeon. Acela, aflând despre suferința lui, a cerut să i se aducă apă de la un izvor din apropiere, s-a rugat și, după ce a binecuvântat apa, i-a poruncit bolnavului să bea în numele lui Hristos. Apoi, luând din aceeași apă, l-a stropit și pe cap. Nu a avut nevoie de nimic altceva: puțina durere care-l mai supăra a dispărut imediat. Omul i-a mulțumit Cuviosului și, dând slavă lui Dumnezeu, a cerut să fie botezat. După aceea, creștin fiind, a vestit lucrurile minunate ale Domnului până în patria sa îndepărtată.

O călătorie la fel de lungă a făcut-o și un grup de patru leproși și trei demonizați, care, pornind din Răsărit, au făcut pe drum treisprezece luni până la Cuvios. Și ei, în ciuda distanței mari, nu au pierdut drumul niciodată, iar mâncarea și apa nu li se împuținau deloc. Ajungând la stâlp, i-au povestit Cuviosului despre suferințele lor și i-au cerut ajutorul.

– Dumnezeu, le-a răspuns el, Care v-a arătat drumul până aici, să vă dăruiască și sănătate.

A cerut apă, a binecuvântat-o și, stropindu-i în numele Domnului, le-a dat să bea. Cei șapte bolnavi s-au însănătoșit și, lepădându-se de închinarea cea idolească, au primit botezul.

***

Altădată, reprezentanții locuitorilor din munții Libanului au venit tulburați la Cuviosul Simeon:

– În împrejurimile noastre au apărut niște fiare sălbatice nemaiîntâlnite și necunoscute, care omoară oameni și animale. De multe ori intră în case, răpesc copii și îi sfâșie sub privirile înspăimântate ale mamelor. Frica și durerea s-au răspândit peste tot.

– Nu este de mirare că a venit o astfel de nenorocire peste voi, le-a spus Sfântul, căci este o pedeapsă pentru faptele voastre. Strămoșii voștri L-au părăsit pe adevăratul Dumnezeul, pe Creatorul și Binefăcătorul nostru, și s-au închinat la idolii cei muți, iar voi stăruiți în înșelarea aceasta. Fiarele vă chinuiesc cu îngăduința Domnului, Care vrea să vă aducă la pocăință. Dacă nu aveți de gând să vă pocăiți, în zadar ați venit până aici. Să cereți ajutorul idolilor la care vă închinați!

Aceia au căzut în genunchi și cu lacrimi au început să-l roage pe Stâlpnic:

– Îndură-te de noi! Mijlocește pentru noi la Dumnezeu! O să ne pocăim!…

Împreună cu ei se rugau și alții care se aflau acolo și cărora li se făcuse milă de ei.

– După ce veți renunța la înșelarea voastră, le-a răspuns Bătrânul de pe stâlp, și vă veți boteza în numele lui Hristos, îl voi ruga pe Domnul să-Și arate mila Sa!

Păgânii au promis cu un singur glas că vor dărâma altarele idolilor și vor arde chipurile cioplite.

Sfântul a înțeles că întoarcerea lor este adevărată. Le-a dat, deci, o cutiuță cu pământ binecuvântat și le-a spus:

– Mergeți cu pace! Și, apropiindu-vă de ținuturile voastre, să treceți prin toate satele și la intrarea fiecărui sat, să îngropați în pământ patru pietre. Și deasupra fiecărei pietre să presărați acest pământ în chip de cruce. Iar dacă veți întâlni acolo preoți creștini, chemați-i să vă ajute și săvârșiți împreună slujbe de noapte. Atunci Dumnezeu își va arăta puterea Sa și nici un om nu va mai fi ucis de fiare.

Întorcându-se păgânii în țara lor, au văzut că, după rugăciunile Sfântului Simeon, toate fiarele sălbatice plecaseră din sate și se retrăseseră în păduri. Apoi, au făcut toate câte i-a sfătuit Cuviosul și au văzut cum fiarele alergau și veneau în jurul pietrelor, urlând îngrozitor. Multe au căzut și au murit pe loc, altele au fugit înfricoșate, dar după zece zile nu a mai rămas nici una, toate pierind.

Luând trei piei de la aceste animale moarte, le-au adus Cuviosului și, după ce i-au povestit minunea, s-au botezat, făcându-se creștini. Au rămas la Stâlpnicul cel purtător de Duh Sfânt încă o săptămână, pentru a se hrăni cu învățăturile lui înțelepte și apoi, dând slavă lui Dumnezeu, s-au întors bucuroși la casele lor.

***

Dar faptele mari și minunate ale Cuviosului Simeon nu se termină niciodată, așa cum foarte frumos menționa biograful său sirian, „ce gură ar îndrăzni să povestească sau ce mână ar putea să scrie sau ce minte înțeleaptă ar putea să socotească nenumăratele binefaceri pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor prin mijlocirea Sfântului? Pe câți se aflau departe de Dumnezeu, nu i-a adus aproape de El? Pe cei rătăciți nu i-a întors prin învățătura sa, dintru necunoaștere la cunoașterea cea adevărată? Câte mii și zeci de mii de „înstrăinați” nu s-au făcut mădulare ale Bisericii, supunându-se voii lui Dumnezeu, în urma cuvintelor lui? Cine poate să numere atâția și atâția mii de barbari, care, după ce l-au cunoscut și l-au ascultat, au îmbrățișat cu bucurie credința creștină, făcându-se slujitori ai adevărului? Pentru că vestea binefacerilor pe care Domnul le-a făcut prin mâna Cuviosului, a făcut înconjurul lumii, împlinind cele scrise: «În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor» ( Ps. 18, 4)”.

Să avem parte de rugăciunile și mijlocirea Cuviosului Simeon, Stâlpnicul cel din Siria. Amin!

sursa pemptousia.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com