Header image

Cuviosul Varlaam, Mitropolitul Novgorodului, făcătorul de minuni de la Hotin

23:42, luni, 18 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , ,

Cuviosul Părintele nostru Varlaam s-a născut în marele Novgorod, din părinţi binecredincioşi şi a fost crescut cu bună învăţătură în cunoaşterea celor dumnezeieşti. Căci, încă tînăr fiind, a întrecut pe bătrîni cu înţelepciunea, iar jucăriile şi cuvintele de rîs obişnuite copiilor nu le iubea. Apoi înfrînîndu-se de la mîncare, nu gusta nicidecum bucate grase.

Văzînd părinţii lui înfrînarea fiului lor, erau în mîhnire pentru aceasta. Odată i-au zis: “Să nu ne întristezi pe noi, fiule, slăbindu-ţi trupul cu nemîncarea, ca să nu cazi în boală, fiind tînăr, iar nouă să ne aduci mîhnire”. Însă copilul cel bine înţelegător, precum avea obiceiul, le-a răspuns cu blîndeţe:

“Eu, citind multe cărţi, n-am aflat părinţi sfătuind rău pe fiii lor, precum voi mă sfătuiţi; căci mîncarea şi băutura nu ne pun pe noi înaintea lui Dumnezeu, precum zice şi Sfîntul Apostol Pavel ci numai postirea şi rugăciunea. Să vă aduceţi aminte şi de acestea: Cîţi oameni au fost de la strămoşul Adam, nu toţi au murit şi cu ţărîna s-au amestecat? Dar şi proorocul a zis: Omul cu deşertăciunea s-a asemănat şi ca umbra s-a trecut. Însă cei ce au plăcut lui Dumnezeu prin viaţă bună şi şi-au vărsat sîngele pentru Hristos şi pentru dragostea Lui şi astfel s-au lepădat de lume şi au urmat Lui, au cîştigat de la Dînsul cereasca împărăţie. Pentru aceasta s-au preamărit şi s-au fericit. Deci şi eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, voiesc să mă sîrguiesc după puterea mea ca să mă fac moştenitorul lor”.

Părinţii, auzind un răspuns ca acesta, s-au mirat şi l-au lăsat să vieţuiască după voia lui. Apoi, nu după multă vreme, părinţii s-au mutat din viaţa aceasta vremelnică, iar fericitul i-a îngropat cu cinste şi cu cuviincioasă cîntare bisericească; însă, după moartea lor, s-a aprins şi mai mult de dragoste dumnezeiască. De aceea a împărţit averea tatălui său săracilor şi îndată a lăsat lumea, aflînd ca povăţuitor un călugăr care vieţuia după Dumnezeu, anume Porfirie. De la acesta luînd chipul monahicesc şi înconjurînd multe locuri, căuta unde să facă mînăstire.

Văzînd un loc frumos şi o rază dumnezeiască luminîndu-l, aproape de rîul Volhova, a făcut rugăciune şi a început a-şi zidi chilie, unde acum este mînăstirea, în care, vieţuind cu iubire şi osteneală, îşi chinuia trupul. Iar postul şi privegherea lui cine le va povesti? Căci el se hrănea din ostenelile sale. Diavolii, văzîndu-se defăimaţi, au ridicat asupra lui război şi se închipuiau uneori în şerpi, alteori în multe feluri de fiare, voind să-l izgonească din locul acela. Însă el, îngrădindu-se cu semnul Crucii, îi izgonea de la sine. Alteori diavolii îi îndemnau pe oameni să-i facă supărare, ca măcar defăimările cele omeneşti nesuferindu-le, să fugă din locul acela. Însă şi aceia s-au împiedicat şi au căzut, căci s-au lovit de diamantul cel tare şi singuri s-au sfărîmat, iar stîlpul cel puternic nu l-au surpat.

După aceasta a zidit biserica Schimbării la Faţă a Domnului Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Iar pentru nevoinţa cea mare a vieţii lui, a ieşit vestea pretutindeni şi se adunau la dînsul domnii şi puternicii ţinutului, precum şi celelalte popoare creştine, voind să se folosească de la el. Şi fiecare, împlinindu-şi dorinţa sa, se ducea acasă mulţumind lui Dumnezeu. Apoi s-au adunat la dînsul mulţime de monahi, voind să-i urmeze vieţii lui celei plăcute lui Dumnezeu.

Odată, venind voievodul Novgorodului la Cuviosul Varlaam pentru binecuvîntare, a proorocit voievodului că i s-a născut un fiu. După aceea, Sfîntul a şi botezat pe acel fiu al voievodului. Un alt om a prins mare dragoste pentru fericitul şi, avînd pe fiul său unul născut cuprins de boală, l-a dus la Sfîntul să se roage pentru el. Dar, fiind încă pe cale, fiul său a murit şi astfel l-a dus mort la cuviosul, dar el, cu rugăciunea sa l-a înviat.

Altădată, sosind praznicul Învierii Domnului Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Sfîntul Varlaam a trimis pescarii să prindă peşte şi cu rugăciunile lui au vînat mulţime de peşti, între care era şi un nisetru mare pe care l-au tăinuit; iar pe cei mici, luîndu-i, i-au adus la dînsul. Atunci el, văzînd peştii, a zis: “Iată, pe copii i-aţi adus, dar pe maica lor unde aţi ascuns-o?” Iar ei au căzut la picioarele lui şi şi-au mărturisit păcatul, s-au căit şi au adus peştele acela. Apoi odinioară, fiind lipsă în mînăstire, Sfîntul s-a rugat Domnului şi a îndestulat-o cu toate bunătăţile.

Avînd darul facerii de minuni se aduceau la dînsul cei cuprinşi de duhurile necurate şi îndată, ajungînd la Sfîntul, duhurile necurate se izgoneau, stricaţii se curăţau, orbii vedeau şi toţi cei ce veneau cu credinţă, fiind cuprinşi de multe feluri de neputinţe, primeau nu numai sănătatea trupului, ci şi folosul sufletului. Cuvîntul lui avea duhovnicească sare, pentru aceasta era iubit şi de toţi slăvit.

Sfîntul, cunoscîndu-şi plecarea sa către Dumnezeu, chemînd fraţii, le-a zis: “Iată fraţilor, sfîrşitul vieţii mele s-a apropiat şi mă voi duce din viaţa aceasta, iar pe voi vă dau în mîinile Domnului Dumnezeu. Şi va fi vouă povăţuitor în locul meu Antonie, ucenicul meu”. Astfel i-a dat acestuia mînăstirea şi i-a încredinţat pe fraţi, zicînd: “Pe tine te las cu Dumnezeu rînduitor şi cîrmuitor al acestei sfinte mînăstiri şi Domnul nostru Iisus Hristos să vă păzească şi să vă întărească pe voi cu dragostea Lui. Iar eu, deşi trupeşte mă duc, însă cu duhul voi fi nedespărţit de voi. Şi aceasta va fi vouă încredinţarea, de am aflat dar înaintea lui Dumnezeu, că mînăstirea şi după mutarea mea, precum a fost în viaţa mea, de nimic nu va suferi lipsă, numai dragoste să fie între voi”.

Învăţîndu-i multe şi sărutîndu-i duhovniceşte, a zis cel din urmă cuvînt: Doamne, în mîinile Tale îmi dau duhul meu. Şi astfel şi-a dat cinstitul şi sfîntul său suflet în mîinile Făcătorului. Apoi a venit Arhiepiscopul marelui Novgorod şi s-au adunat mulţime de monahi de la toate mînăstirile, care cîntau cu evlavie cîntare deasupra gropii; şi au îngropat sfîntul şi iubitorul de osteneală trupul lui, în a şasea zi a lunii noiembrie.

Atunci au luat tămăduire mulţi neputincioşi, care erau cuprinşi de multe feluri de boli. Iar pomenirea lui se săvîrşeşte în mînăstirea Schimbării la Faţă a Domnului Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, unde s-a adus cinstitul lui trup făcător de minuni, care izvorăşte multe tămăduiri celor ce cu credinţă se apropie de el, din care puţine vom spune acum.

Un om era orb căci, deşi avea ochii deschişi, nu putea nicidecum să vadă pe cineva. Acesta dăduse la doctori mulţi bani, căutînd la dînşii tămăduire, însă nu a aflat nici un folos. Apropiindu-se pomenirea Cuviosului Varlaam, a poruncit să-l ducă în mînăstire unde erau sfintele sale moaşte şi s-a aşezat lîngă cinstita raclă. Apoi a început cu lacrimi a se ruga Sfîntului, cerînd tămăduire şi vedere ochilor săi. Iar fraţii mînăstirii cîntau în biserică paraclisul pe care sfîrşindu-l, cînd au cîntat: “Stăpînă, primeşte rugăciunea robului tău”, îndată ochii orbului s-au luminat şi întîi a văzut racla Sfîntului cu sfinţitele sale moaşte. El, încă îndoindu-se de vederea sa, s-a apropiat şi a pipăit cu mîinile ceea ce vedea; apoi, ridicîndu-şi ochii prin biserică, a văzut poporul stînd înainte şi pe fraţi cîntînd. Şi, cunoscînd că vede bine, s-a umplut de negrăită bucurie şi a strigat cu mare glas, mărturisind la toţi tămăduirea sa pe care a cîştigat-o cu rugăciunile Cuviosului Varlaam.

Un om, avînd credinţă în cuviosul, a mers în mînăstirea lui cu femeia sa pentru binecuvîntare şi, ducînd merinde spre trebuinţa fraţilor, le-a pus masă şi i-a ospătat. Iar după rugăciune, întorcîndu-se la ale sale pe apă şi fiind nu departe de mînăstire, din întîmplare s-a răsturnat luntrea şi el s-a afundat în adînc, iar ceilalţi de-abia au scăpat de înec. Cei ce erau pe mal şi vedeau înecarea omului aceluia, n-au putut să-i dea nici un ajutor.

Ducîndu-se în satul din apropiere, au chemat pescarii cu mrejele să caute trupul cel înecat şi abia s-a aflat trupul mort şi învineţit. Apoi femeia lui şedea pe mal tînguindu-se, iar în plîngerea sa pomenea pe Sfîntul Varlaam şi, mîhnită, zicea: “Oare astfel de plată ne-ai dat, sfinte al lui Dumnezeu, nouă celor ce am venit să ne închinăm la mormîntul tău? Noi nădăjduiam să cîştigăm cu rugăciunile tale, viaţă de mulţi ani iar tu, cu năpraznică moarte ai lăsat de a murit bărbatul meu; mai bine ar fi fost de n-am fi venit aici la tine că, de am fi stat acasă, nu ni s-ar fi întîmplat o moarte ca aceasta”.

Acestea şi mai multe grăind ea şi voind să-şi îngroape bărbatul, deodată mortul, mişcîndu-se şi ieşind apă multă din gura lui, s-a sculat sănătos. Văzînd ei o minune ca aceasta au dat mulţumire sfîntului, mărturisind că prin rugăciunile lui s-a întors din porţile morţii.

De la marele Novgorod domnul Constantin a venit bolnav în locaşul Cuviosului şi astfel era boala lui încît nu putea nici să se mişte din pat nici să grăiască ceva şi toţi se deznădăjduiau de viaţa lui, căci era aproape de moarte. Acela, fiind adus aproape de racla Cuviosului Varlaam şi făcîndu-se cîntarea paraclisului pentru dînsul, îndată s-a sculat sănătos cu rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu şi, ca şi cum n-ar fi avut nici o boală, s-a întors la casa sa.

Un negustor oarecare, anume Antonie, avea un fiu mut de mulţi ani, pe care l-a dus în mînăstirea Cuviosului. Deci, făcîndu-se rugăciune la mormîntul lui pentru fiul cel mut, deodată i s-a dezlegat limba şi grăia curat, slăvind pe Dumnezeu.

Grigorie, postelnicul marelui domn Vasilievici Vasile, a căzut în boală cumplită şi era aproape de moarte dar, avînd credinţă mare spre Cuviosul Varlaam a zis: Măcar şi moarte de mi s-ar întîmpla pe cale, mort să mă duceţi la Cuviosul”. Şi aşa a şi fost; căci de cumplita boală a murit pe cale şi a fost dus mort la mînăstire. Iar cînd cei ce-l duceau erau aproape de mînăstire ca la trei stadii, fără de veste mortul a înviat. Şi mergînd, s-a închinat la mormîntul Cuviosului, mărturisind că prin rugăciunile lui s-a întors de la moarte spre viaţă şi a dobîndit sănătate.

Multe alte minuni se săvîrşeau la mormîntul Cuviosului Varlaam, încît mulţime de îndrăciţi se izbăveau de neputinţele lor şi toţi cei ce cu credinţă alergau la dînsul nu se întorceau de la el deşerţi, ci îşi cîştigau cererea cu rugăciunile lui şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, a Cărui slavă este în veci. Amin.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com