Header image

Dacă osândim, pierdem totul

19:43, joi, 10 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

Dacă osândim, pierdem totul. Că uite cum îi. Prima dată, noi trebuie să putem zice Tatăl nostru. Acolo zice: „Și ne iartă nouă…, precum și noi iertăm”. Cineva m-o ocărât și nu l-am iertat. Înseamnă că mint când spun Tatăl nostru. M-am ostenit, am făcut rugăciune, dar nu vreau să iert. Degeaba m-am ostenit. Nerăutatea face pe Duhul Sfânt să locuiască în inima noastră.

Când ne răzbunăm asupra oamenilor, facem pace cu dracii. Și când cauți să rabzi de la oameni, abia atunci cauți să te lupți cu duhurile cele rele, când cauți să nu superi pe nimeni. Atunci Duhul Sfânt te ajută, te înțelepțește, te luminează. Când te pui la rugăciune, să n-ai nimic cu nimeni, că acela-i cel mai mare spor. Dacă ai pomenirea de rău atunci când te rogi, este foarte greu.

Numai cei care se vor îmbogăți în smerenie vor câștiga mult. Tot ceea ce faci cu smerenie, nu aduce tulburare. Dacă vor fi mulți părinți care să ducă o viață după Dumnezeu prin mănăstiri, care să se roage zi și noapte, atunci va fi mai bine. Dacă vor fi creștini în lume care se vor pocăi și se vor păzi să osândească pe slujitorii Bisericii, atunci Bunul Dumnezeu va înfrâna lucrarea diavolească, căci sfârșitul lumii este în mâna lui Dumnezeu.

Are o foarte mare însemnătate să ne păzim mintea tot timpul de tot ce este păcat. Cine se păzește de păcatele mici, la care aproape că nici nu le dai importanță, acela nu ajunge să lupte cu păcatele mari, căci îl acoperă Domnul, văzând lupta și smerenia lui.

Vorbirea cu gândurile spurcate trezește patimile și, chiar de nu te-ai învoit cu ele, te vor chinui zile și săptămâni întregi. Când ai vorbit cu gândul, ai stat de vorbă direct cu diavolul. Atunci, Duhul Sfânt s-a depărtat, pentru că n-ai vrut să lupți. Ca să te ajute Duhul Sfânt din nou, trebuie să pui început bun de pocăință, prin multă smerenie și, cât poți, să nu judeci pe nimeni și să dorești mântuirea tuturor și, mai ales, să-i vezi pe toți mai buni decât tine.

Duhul Sfânt este foarte fin și sensibil. Este suficient un gând de osândire, de încântare de sine, cu care te-ai învoit și Duhul Sfânt se retrage.

Dreapta socoteală se dobândește prin smerenie. Dacă nu ne vom osteni să avem smerenie, în toate primejdiile vom cădea, ne vom prăpăstui.

Dacă vrei să birui, să faci în felul ăsta: te asprești asupra trupului și ai milă pentru aproapele. Să folosim mila pentru a îndrepta pe alții, să nu ocărâm pe nimeni, să ne punem noi în locul lor. Asprimea este permisă atât cât nu ucide dragostea. Sunt suflete sensibile, care nu suportă cuvinte urâte. Ele înfloresc și cresc atunci când sunt înconjurate de lucruri frumoase, de bunătate, de vorbe bune, de blândețe.

Odată, pe vremea lui Ceaușescu, a trecut un sectar prin mănăstire și părinții l-au trimis aici, la mine. El a început a-mi spune de sectele lui, iar eu am pus degetele în urechi ca să nu mai aud, că eram sătul de ale mele. Pe urmă mi-a pus întrebări despre Maica Domnului și despre Sfânta Cruce. I-am spus că de aici s-au rătăcit ei. L-am lămurit că Dreptul Iosif fusese căsătorit, era bătrân, cum este un patriarh, un mitropolit, un om cu viață sfântă. Duhul Sfânt locuia în sufletul lui și îngerul Domnului l-a încredințat că, prin Sfânta Fecioară, tot prin puterea Duhului Sfânt, se va ridica neamul creștinesc. Atunci, cu multă evlavie, el a ajutat-o pe Maica Domnului.

Mi-a tot pus întrebări, până s-a făcut ora patru dimineața. El avea două facultăți învățate la București, era om deștept. Dar, cu toată deșteptăciunea lui, diavolul i-a sucit mintea. La sfârșit mi-a spus o trăscănaie: „Noi îi învățăm pe creștini cu frumosu’ și, dacă n-o să-i putem dovedi, fixăm o noapte și îi omorâm pe toți, de la mic până la mare, și pe mitropolit, și pe toți, într-o oră îi terminăm”. Eu i-am răspuns: „Vai de mine și de mine, așa v-a învățat Hristos să faceți, să omorâți oamenii?” Atunci nu a mai zis nimic, stătea numai și se uita în ochii mei ca să vadă ce mai zic. N-am mai zis nimic. Ne-am dus fiecare să ne culcăm, iar eu l-am luat cu binișoru’ și i-am zis: „Să te rogi la Maica Domnului cu multă smerenie, fără a bârfi, fără a huli. Și, dacă vrei să te apropii de Dumnezeu, fă-te ca o furnică, mic, nevrednic, păcătos! Roagă-te cu toată inima”. L-am pus să zică așa: „Măicuța Domnului, mă rog, ai grijă de sufletul meu, descoperă-mi adevărul ca să nu mă ia diavolul la iad”. El a zis după mine rugăciunea asta și atunci am stins lumina. Eu nu m-am culcat; făceam o cruce asupra mea și o cruce asupra lui.

Atunci i-a venit un somn adânc. Când s-a trezit, mi-a spus că a avut o descoperire cum că toate Tainele lui Dumnezeu sunt în Biserica Ortodoxă. Apoi mă întreba: „Părinte, ce să fac cu cărțile mele?” I-am spus: „Cărțile tale eretice să le dai pe foc!” M-a ascultat, le-a dat pe foc și l-am îndemnat să se ducă la un duhovnic. S-a dus, s-a mărturisit și, vreo 6 ani de zile, a tot ținut legătura cu mine. Nu mă mai contrazicea cu nimic. Se ducea la biserică, lua sfânta anafură, se împărtășea, își făcea canonul, ca un creștin râvnitor. A îngăduit Bunul Dumnezeu, când a fost Revoluția în 1989, să moară. Dar nu a murit ca un păgân, ci a murit ca un creștin și s-ar putea să fie chiar mucenic.

Monah Proclu Nicău, Volumul al treilea, Conștiință, spune-mi tu, al colecției Crinii țarinii, editată de Mănăstirea Putna

Contact Form Powered By : XYZScripts.com