Header image

Dacă suporți cu drag vorbele de rău ale altora, ești pe drumul cel bun…

Dacă vreți să dobândiți Duhul Sfânt, vă spun, și acesta este lucrul cel mai important în viața duhovnicească: să știi să te smerești cu adevărat. Eu i-am spus o smerită smerenie. Cu cât te smerești mai mult, cu atât ești mai mult hărăzit. Dar atenție! Niciodată omul nu știe că el este smerit. Dacă spui că ești smerit te-ai mărginit, ai rămas numai la o înțelegere rațională a lucrurilor.

„Cum să scăpăm de dracul?” Dar ce ne facem dacă dracul, care ne aduce la o smerenie autentică prin ispitele lui. Altfel oamenilor le este greu să se smerească adevărat. Se smeresc rațional, cum bine zice un părinte: „E smerit, mândrulețul”. Pe când dracul îți aduce un duh adevărat de trăire, pentru că vrei să scapi cu orice chip de putoarea lui. L-a lăsat cu rost Dumnezeu, pentru că atunci când treci printr-un mare necaz ai bucuria că ai scăpat și ești un om care respiri smerit.

Dorința noastră este să ajungem în veșnicie și nu se poate câștiga aceasta pe treptele ei grozave decât dacă mergi în urcuș cu smerenia. Numai așa vine și harul lui Dumnezeu, fără de care nu putem să ne mântuim.

Nu faptele noastre ne mântuiesc, ci ele ne fac vrednici de harul lui Dumnezeu, ceea ce este altceva. Deci din educația care și-o fac mireanul și călugărul să nu lipsească smerenia. Să nu aibă o părere de sine. Să se vadă că el este sub toată făptura, să lupte cu pacostea aceasta de părere de sine, cu mândria asta nenorocită, care a dat atât de lucru cerului – mândria dracilor.

Deci cum să nu mă smeresc, când știu că nu mă mântuiesc din cauză că nu primesc harul lui Dumnezeu, pentru că sunt mândru? Vedeți, foarte mulți oameni de bună-credință s-au pocăit de păcatele făcute, dar n-au scăpat poate de mândrie.

Sfântul Macarie are chiar o discuție cu dracul, care îi reproșează: „Multă silă am de tine, Macarie, căci nu pot asupra ta. Iată, orice faci și eu fac. Tu postești, dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care mă biruiești. I-a zis lui Ava Macarie: Care este? Iar el a zis: Smerenia ta, și pentru aceasta nu pot asupra ta.”

Vedeți, dragii mei, ce fel de smerenie aveau acești Părinți care nu tăceau, pentru că se puneau mii de întrebări, dar primeau loviturile și jignirile învinovățându-se pe sine.

Dacă suporți cu drag învinuirile, vorbele de rău ale altora, este simptomul unui început de viață smerită. Dacă suporți crucea cu drag, nu silit, e simptomul unei autentice smerenii, deci este Duhul Sfânt în tine.

Nu este vorba despre o smerenie rațională, ci despre o smerită smerenie… Nu de o smerenie simplă, rațională, care se ia în comparație cu mândria, care să încânte mintea, să încânte preocupările duhovnicești, știind că fără ea nu se poate face nimic, știind că Dumnezeu, în totalitatea Lui divină, este numai în  omul care e smerit, în inima care e smerită…Însă o conștiință a acestui fapt și o dorință mare de a nu rupe legătura cu veșnicia, cum încercam să vă spun, nu încetează deloc și am constatat – lucru care m-a încurajat enorm de mult – Că Bunul Dumnezeu ne iubește mai mult decât credem noi. Noi știm din literatură că Dumnezeu e iubitor, că ne iubește, că este dincolo de iubire, că te acceptă, că te vrea așa cum ești tu, numai să fii sincer… Sigur că o dorință de înduhovnicire există în foarte mulți oameni, care și-au pus problema și s-au și dăruit chiar…

Din Iată Duhovnicul, Părintele Arsenie Papacioc, Editura Mănăstirii Dervent, 1999

Parintele-Arsenie-Papaioc-4-foto-Cristina-Nichitus-Roncea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com