Header image

De ce Dumnezeu îngăduie existența duhurilor necurate?

21:15, miercuri, 10 ianuarie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , ,

Diavolul a rămas, după cum a şi fost, o făptură aflată sub deplina putere a Creatorului Care, datorită necunoscutelor sale rânduieli, nu l-a nimicit, laolaltă cu toată gloata lui, răbdându-l de atâta vreme şi până în zilele noastre. Diavolul, cu slugile lui, a devenit o unealtă a Creatorului, împotriva Căruia el în orbirea sa, intenționase să se înarmeze şi să lupte – altfel-zis, „răul ajută binele prin rea-voința sa”.

Pentru oameni, diavolul a devenit o unealtă a încercării, o unealtă cu care sunt ispitiți și cu care sunt aleși cei credincioși lui Hristos, de cei iubitori de păcat. Căci Dumnezeu nu-l silește pe om să se mântuiască, ci le dă tuturor fie posibilitatea să lupte împotriva diavolului, fie să facă alianță cu el. După cum învață Sfântul Ignatie Brianceaninov, „porunca dată de Dumnezeu în Rai”, poruncă ce interzice omului să guste din rodul pomului cunoaşterii binelui şi răului, nu a fost anulată. Ea stă nestrămutată, ca o poruncă a Domnului. Ea îl încearcă mereu pe om până astăzi. Mereu este prezent alături de noi diavolul şi ne îndeamnă să gustăm din rodul oprit, ne împinge forțat să-l gustăm, ca unul care a câştigat acest drept – prin ascultarea noastră primară de diavol. El nu încetează să ne ademenească prin cugetări păcătoase și lumești, dezlănțuindu-ne nemăsurat patimile. Heruvimii alungați din Cer îşi rotesc în mâini săbiile de flacără vâlvâitoare, şi pomul vieții – binele, neamestecat cu răul, se face pentru noi inaccesibil, după dreapta judecată a lui Dumnezeu.

Ispitele şi gândurile dau în vileag samavolnicia sau neprihănirea noastră sufletească. Sfântul Isaac Sirul ne povățuieste că harul dumnezeiesc permite să fim duşi în ispită, pentru a ne învăța înțelepciunea şi capacitatea de a disprețui duhurile răutății: „Harul îngăduie să i se trimită omului ispite, pe potriva măsurii lui, pentru ca omul să reziste puterii lor”. În alt loc, el continuă: „Să ştii că măsura în care sufletul nu are forțe îndeajuns pentru a înfrunta ispitele mari, în aceeaşi măsură el nu este îndeajuns pentru dăruiri mărețe… Dumnezeu nu dă un dar, fără o ispită mare”.

Sfântul Grigorie Teologul vorbeşte, de asemenea, despre necesitatea unor astfel de ispite în opera de formare a omului nou, spunând că lupta crâncenă este necesară pentru ca „…diavolul să fie supus aici ruşinii celei mari, luptându-se cu cei care sunt mai neputincioşi decât el, ca şi cu cei care trăiesc în virtute, totdeauna aflându-se în slavă, curățindu-se ca aurul în forjă”.

Făcând un bilanț al celor spuse în acest paragraf, să cităm cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care a formulat cu maximă exactitate motivele pentru care Dumnezeu îngăduie existența diavolului și nu-l împiedică să ne atace cu ispitele sale: „În primul rând, ca tu să cunoşti că te-ai făcut mult mai puternic decât diavolul, însemnându-te, în numele lui Hristos, cu crucea dătătoare de viață; în al doilea, pentru a trăi în smerenie şi a nu te preamări prin bogăția darurilor, neuitând de neputința ta şi de puterea Celui Care te ajută; în al treilea, pentru ca acest duh necurat, până acum neîncredințat că te-ai îndepărtat de el, văzându-ți răbdarea cu care rezişti ispitelor, să se convingă că l-ai părăsit cu desăvârşire şi te-ai îndepărtat de el; în al patrulea, pentru ca prin aceasta să te faci mai tare şi mai puternic; în al cincilea, pentru a avea o cunostință clară asupra comorilor ce-ți sunt încredințate, căci diavolul nici nu ar încerca să te atace, dacă te-ar vedea pe treapta cea mai de sus a neprihănirii”.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com