Header image

De ce nu avem copii (II)?

21:30, sâmbătă, 13 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Continuarea articolului De ce nu avem copii? (I)

Într-adevăr s-a produs o minune, în care nu eram în stare să credem. După atâția ani ne-a binecuvântat Cel de Sus cu un băiețel.

Abia după nașterea copilului am început să analizez acest fenomen al infertilității, să simt cât de tristă a fost viața fără de copii, au început să se trezească niște sentimente aparte… să simt că sunt împlinit ca tată.

Mi-am schimbat atitudinea față de persoanele cu copii, dar am înțeles și cât de mult suferă cei ce nu i-au dobândit.

Îmi venea să strig în gura mare: „Oameni buni, înfiați copii! Apoi vi se vor naște!”

Însă lucrurile nu stau tocmai așa cum vrei. Am întâlnit familii care ani întregi merg din doctor în doctor, din mănăstire în mănăstrire și tot singuri își duc traiul.

Am aflat că mai bine de 20 la sută din familii sunt infertile, că nici la jumătate din ele medicina nu le poate ajuta, iar dacă le ajută nu tocmai prin metode binecuvântate de Biserică.

Pentru că înfierea celor doi copii, apoi naşterea cu întârziere a băiatului au fost mediatizate, ne-am pomenit cu felicitări, dar și cu foarte mulţi doritori de a le ajuta să-şi rezolve problema infertilităţii.

De atunci săptămânal ne abordează câte o familie, chiar dintre slujitori, care se interesează pe ce cale am mers.

Cred că cea mai sigură a fost calea așteptării, a răbdării, a nădejdii că Dumnezeu ne va milui. Apoi e nevoie de multă încredere și decizie din partea ambilor soți.

Nu toate familiile sunt gata să înfieze un copil străin. Chiar cei ce merg pe această cale pun atâtea întrebări: cine sunt părinții, copilul este sănătos, din ce localitate se trage, cine îi sunt rudele… Am avut ocazia să discut cu multe cupluri şi să constat cu regret că majoritatea rămân a fi egoiste și utopice în ale lor, încât vor, bunăoară, fetiță blondă cu ochi albaștri de până la un an.

Toți caută păpuși Barby, dar nu se uită mai întâi în oglindă și nu conștientizează că frumuseațea omului vine din interior.

Cei care rămân la astfel de parametri și nu renunță la mofturile lor sunt în așteptare și 2, și 3 ani… De unde să iei astfel de copii? Alții se smeresc și-i învrednicește Domnul cu un copil tocmai potrivit.

Am cunoscut şi părinți care, după câteva luni, au renunțat la copilaș. Câtă jale, ce traumă e să fii abandonat a doua oară! Orice scuze ar invoca nerealizaţii părinţi, copilul nu e o jucărie!

În ultimii 3 ani am purtat discuții și am spovedit peste 100 de cupluri infertile. Multe, puține, nu știu. Una pot spune, pentru marea majoritate din ele cauza este păcatul! Circa 75 din femei au avut avorturi, altele s-au născut cu malformații genitale, cu utere infantile, ceea ce presupune că tot e în urma unor păcate moștenite, altele în urma preparatelor hormonale, altele după infecții sexual transmisibile. Și doar câteva, numărate pe deget, sunt sănătoase, dar…

Probleme pot fi și de ordin psihologic. Oamenii sunt stresaţi, lipsiţi de dragoste și afecțiune, derutaţi, departe unul de altul.

Și dacă unii încep viața intimă prematur, săvârșind cele mai grave fărădelegi, alții se protejează până la vârsta când nu mai sunt apți de a zămisli un copil. Medicina ne spune că vârsta optimă de a naște un copil este între 20 și 24 de ani, pe când alți abia la 30 se căsătoresc.

Atât de slabiți suntem încât circa 80 la sută din sarcini se pierd din primele zile, iar cuplurile nici nu bănuiesc de ele.

Și modul de viață al tinerilor lasă mult de dorit. Câți fac abuz de alcool, apoi tutun și atâtea chimicate consumate.

Apare fireasca întrebare: „De unde copii?”

Să deschidem ochii, să privim spre Cer, să dobândim mai multă Lumină și să luăm aminte.

Păcatul niciodată nu a adus bucurii. Viața dezordonată aduce scârbe, necazuri, tristețe… singurătate.

Să lucrăm virtutea, care aduce roade și bucurii!

Preot Octavian MOŞIN

696088

Contact Form Powered By : XYZScripts.com