Header image

De ce nu mai are tineretul de azi puterea curajului de atunci?

– Măi, era şi un tineret venit din generaţii cu un sen­ti­ment creştin şi naţional, cu spirit de sacrificiu; era o moştenire care se promova şi în învăţământ şi în societate. Dar, în timp, s-au spălat toate ideile acestea frumoase, şco­ala a fost deformată, familia a fost deformată, au pus mâ­na pe ierarhia Bisericii, încât nu mai are cine să să­deas­că ceva sănătos.

Apoi prin televiziune, calculatoare şi toată tehnica rămâi total dezarmat. Nicio ţară nu a avut un tineret cu atâta tărie şi claritate şi viziune, în perioada co­munistă, cum am avut noi. Din tot creştinismul, orto­dox sau catolic, nu s-a dus unul să se împotri­vească comu­nismului din Spania, dar unii dintre români s-au dus… Şi acum le e frică în continuare de ei şi de umbra lor le e fri­că (…). Generaţiile care s-au născut în furtuna asta, după mine, sunt mult mai puternice şi mai tari, cât sunt ei, aşa de puţini, dar trăiesc, măi, ceva mai clocoteşte acolo în adâncul sufletelor lor.

Creştinătatea noastră se află acum într‑o fierbere, într-o frământătură. Dar e ca şi într‑un cazan în care se fierb toate metalele şi metale nobile şi metale mai puţin nobile  şi până la urmă se va prelucra şi lămuri fiecare şi vor da naştere la ceva nou, un creştinism plămădit prin suferinţă, aşa cum au realizat şi Sfinţii Apostoli, martirii şi mucenicii noştri. Posibilitatea unei rezistenţe în România îi îngrijorează pe ei până astăzi. Ei încearcă să-L ucidă pe Hristos din sufletele noastre. Însă nu vor reuşi nimic, pentru că mai avem forţe care dovedesc neputinţa lor. Să nu uităm că pe Biserică nici porţile iadului nu o vor birui

Fiecare are datoria, însă, să mărturisească după puterea lui. Nu‑ţi trebuie mare filosofie, adevărul este simplu. Nu numai sfinţii au mărturisit Adevărul. Adevărul l-a mărturisit şi toată suflarea creştină care a primit Bo­tezul lui Hristos. Cel care simte ortodox, acela şi mărtu­riseşte, pentru că aceasta este şi obligaţia oricărui creştin: „Mărturisesc un Botez, mărturisesc Învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină…” Nu aşa spunem la Crez?

Mărturisirea face parte din datoriile creştinului, mai ales în vremuri grele. Că putem să facem noi toate rugăciunile şi toate pravilele, dar dacă noi nu mărturisim atunci când trebuie, ni se socoteşte ca un fel de lepădare, trădare. Eu socotesc că tocmai această mărturisire este o baie de spălare a păcatelor noastre. Mărturisirea nu au făcut-o numai sfinţii, ba dimpotrivă, de la cel mai păcătos până la cel mai desăvârşit, deopotrivă. Nu se converteau şi cei care torturau? Nu ştiu de unde s-a născut în veacul nostru această filosofare a mărturisirii. Bineînţeles că dacă ai o pregătire mai austeră cu tine însuţi, mărturisirea ta va fi mai rodnică. Toţi tinerii ăştia care s-au jertfit în perioada carlistă la Miercurea Ciuc, la Râmnicu Sărat, Jilava, au ştiut să se pregătească şi să-şi întărească spiritul de sacrificiu, cu o conduită morală impecabilă, înflăcăraţi de idealul cel mai nobil al unei naţiuni – ridicarea neamului pe linia Bisericii, adică îmbisericirea neamului, înălţarea neamului pe urmele Înălţării Mântuitorului până la întâlnirea cu veşnicia.

Fragment din interviul  Aiudul – jertfă şi sfinţire, apărut în revista Atitudini, nr 3/2008, p. 24- 27

Contact Form Powered By : XYZScripts.com