Header image

De ce rămânem „călduți” față de Hristos?

17:15, luni, 12 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

A trecut jumătate din toamnă. Lumea forfoteşte prin curţi, pe dealuri… Credeam că se termină lucrările şi credincioşii îşi vor aminti de biserică.

E frumos când oamenii nu uită de faptul că Dumnezeu binecuvântează toate, inclusiv roadele pământului. Însă prea puţini îşi amintesc atunci când totul e bine.
Majoritatea credincioşilor se îndreptăţesc că nu au timp, zicând că vor ajunge la biserică iarna, pentru că atunci vor avea mai mult timp. Poate şi o fi aşa la unii, însă alţii nu vin nici toamna, nici iarna, nici în celelalte anotimpuri ale vieţii.

Însă cum rămâne cu populaţia urbei, care nu seamănă şi nici nu seceră, dar tot nu bate la uşa bisericilor?

Lumea de astăzi o putem cataloga drept „călduţă” faţă de credinţă, faţă de Hristos.

Aş putea aduce doar câteva exemple: La adunarea cu părinţii unor copii din clasele primare două mămici s-au arătat a fi deranjate de faptul că se predă Religia în fiecare săptămână, spunând că se tem să nu devină copiii lor fanatici, aşa că le este suficientă doar o oră la două săptămâni.

Apoi am încercat să testez câţiva credincioşi, rugându-i mai insistent să vină duminica viitoare la biserică. S-au prezentat nici zece la sută.
Probabil cam acesta este procentajul celor care frecventează periodic biserica. Astfel, conchidem că elementul religios este o prioritate doar pentru un număr redus de credincioşi. Lipseşte educaţia şi trăirea religioasă.

Credinţa nu este doar un concept al vieţii, ci o experienţă de zi cu zi. De aceea marea majoritate a populaţiei doar se declară a fi creştină şi numai un număr neînsemnat e în duhul Bisericii, trăitoare.

Cunosc mulţi oameni, în special intelectuali, care vin la biserică ca la orice alt centru de cultură. Unii chiar îşi fac program: săptămâna asta mergem la biserica cutare, cealaltă săptămână la teatru, apoi la concert, la muzeu…

Biserica nu ar trebui privită doar ca o instituţie socială, ci ca una divină, în care am sorbi din dumnezeire, unde ne-am întâlni, am comunica şi am împărtăşi cu şi din Hristos.

În popor se spune: „ochii care nu se văd, se uită”. Acelaşi lucru se întâmplă cu cei care doar afirmă că sunt credincioşi, pentru care la Apostolul Iacov auzim cuvintele: „Credinţa fără de fapte moartă este” (2, 20).

Până nu vom intra în acest circuit liturgic, până nu vom gusta din adevărata hrană duhovnicească, până nu vom simţi căldura credinţei vom rămâne o candelă care abia arde şi care încet, încet se stinge.

Preot Octavian MOŞIN

120938.b

Contact Form Powered By : XYZScripts.com